Suspension of prison execution: insufficiency of family hardship as "special circumstances" under Article 453(c) CPP
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the prisoner's appeal, upholding the lower courts' refusals to suspend the execution of his imprisonment sentence. The dispute involved a conditional request to interrupt the execution of a 7-year and 6-month prison term based on the applicant's father's serious illness and the family's financial precarity. The court determined that these circumstances did not constitute "special circumstances" under the law, as they were inherent to the family's condition and could not be substantially alleviated within the maximum three-month interruption period, thereby failing to meet the threshold where continued detention would have grave consequences for the applicant or his family. Relying on the incorrect application of law ground, the court affirmed that the strict statutory limits for suspension were not met, maintaining the original sentence in force and ordering the appellant to pay state judicial costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 lit. c) C. proc. pen, art. 456 C. proc. pen, art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Suspension of prison execution: insufficiency of family hardship as "special circumstances" under Article 453(c) CPP: The dispute involved a conditional request to interrupt the execution of a 7-year and 6-month prison term based on the applicant's father's serious illness and the family's financial precarity. The court determined that these circumstances did not constitute "special circumstances" under the law, as they were inherent to the family's condition and could not be substantially alleviated within the maximum three-month interruption period, thereby failing to meet the threshold where continued detention would have grave consequences for the applicant or his family. Relying on the incorrect application of law ground, the court affirmed that the strict statutory limits for suspension were not met, maintaining the original sentence in force and ordering the appellant to pay state judicial costs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe provision cited as the basis for dismissing the appeal as unfounded in the final decision.
The provision applied to order the appellant to pay judicial costs to the state.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1192 din 8 septembrie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, cererea formulată din Penitenciarul Jilava de către condamnatul D.Șt. privind întreruperea executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare, în a cărei executare se află în prezent, aplicată prin sentința penală nr. 118/2005 a Judecătoriei Pitești.
A fost obligat condamnatul la 600.000 lei, din care 400.000 lei, reprezintă onorariu apărător oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că motivele de ordin familial invocate de condamnat, privind starea sănătății tatălui care este bolnav de cancer și situația financiară precară a familiei acestuia, nu constituie împrejurări speciale revăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen., de natură a justifica întreruperea executării pedepsei în baza art. 456 C. proc. pen.
Apelul declarat de condamnat cu solicitarea de a se reexamina motivele invocate în sensul admiterii cererii a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 802/ A din 20 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu consecința obligării titularului căii de atac în cauză la suma de 80 RON cheltuieli judiciare statului.
Împotriva ambelor hotărârii s-a declarat în termen recurs de către condamnat cu solicitarea de a i se admite cererea invocând aplicarea greșită a legii penale, corespunzător cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă, o singură dată pe o perioadă de până la 3 luni, și atunci când se constată existența unor împrejurări speciale în raport cu care menținerea executării pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia.
În speță, împrejurările invocate în cerere constituie o caracteristică a familiei acestuia, neputând fi înlăturate sau atenuate substanțial în perioada de până la trei luni în care s-ar putea dispune lăsarea în libertate a condamnatului.
Ca atare, soluția privind respingerea cererii, ca nefondată, este adoptată în cauză prin aplicarea corectă a dispozițiilor legale precitate.
În consecință, recursul condamnatului se va respinge, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmând ca acesta să fie obligat în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la suma de 100 RON, din care 40 RON reprezintă onorariul apărătorului oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției, ca cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.Șt. împotriva deciziei penale nr. 802/ A din 20 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 ianuarie 2006.