Cassation in annulment inadmissibility for generic challenge to rejection of no-criminal-proceedings resolution
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected as inadmissible the cassation appeals filed by the private complainants against a prior Supreme Court decision that had dismissed their appeals, thereby upholding the lower courts' dismissal of their civil party complaints and ordering each appellant to pay 40 RON in judicial costs. The dispute concerned the legality of a prosecutor’s resolution to initiate no criminal proceedings against a public official suspected of crimes including bribery and abuse of authority, which the plaintiffs had challenged before the courts under the provisions for judicial review of prosecutorial acts. The court held that the generic allegation that the previous ruling was based on lies did not constitute a specific ground for cassation appeal as expressly and limitatively defined by the Criminal Procedure Code, rendering the remedy inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 246 C. pen, art. 272 C. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 386 C. proc. pen; Cassation in annulment inadmissibility for generic challenge to rejection of no-criminal-proceedings resolution: The dispute concerned the legality of a prosecutor’s resolution to initiate no criminal proceedings against a public official suspected of crimes including bribery and abuse of authority, which the plaintiffs had challenged before the courts under the provisions for judicial review of prosecutorial acts. The court held that the generic allegation that the previous ruling was based on lies did not constitute a specific ground for cassation appeal as expressly and limitatively defined by the Criminal Procedure Code, rendering the remedy inadmissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision defining the limited grounds for the cassation appeal in annulment, used to declare the appeal inadmissible.
Provision governing the judicial review of prosecutorial decisions, cited as the basis for the underlying procedural challenge.
Full text
Asupra contestației în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 65 din 8 iulie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală, a fost respinsă plângerea formulată de petiționarii contestatori M.V., M.I. și M.I. împotriva rezoluției nr. 124/P/2004 din 30 aprilie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova (privind pe intimatul făptuitor Ș.C.M.).
Recursurile declarate de sus-numiții petiționari - contestatori în cauza de față, au fost respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 5857 din 18 octombrie 2005 a acestei Înalte Curți.
Spre a se hotărî astfel, s-a reținut, în esență, că soluția adoptată de un procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin rezoluția nr. 124/P/2004 din 30 aprilie 2004, neînceperea urmăririi penale față de intimatul Ș.C.M. (din I.P.J. Mehedinți) pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., 250 alin. (2) C. pen. și art. 272 C. pen., este temeinică și legală și că, astfel fiind, plângerea adresată de petiționari, în baza art. 2781 C. proc. pen., instanței de judecată a fost respinsă cu justificat temei.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, petiționarii au formulat contestația în anulare de față, pretinzând, în cuprinsul unui succint memoriu comun, că este „netemeinică, bazată pe minciunile referatului întocmit …”.
Contestația în anulare este inadmisibilă, deoarece motivul (generic) invocat, privind însuși modul de soluționare, prin decizia atacată, a fondului recursurilor pe care petiționarii le exercitaseră în cauză, nu se regăsește între cazurile (de contestație în anulare) expres și limitativ prevăzute de art. 386 [(lit. a) - d)] C. proc. pen.
Astfel fiind, urmează a se respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare, cu obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat (câte 40 RON fiecare).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii M.V., M.I. și M.I. împotriva deciziei penale nr. 5857 din 18 octombrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5083/2005.
Obligă pe fiecare contestator la plata sumei de câte 40 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2006.