Validity of debt assignment from post-merger bank to special recovery agency after annulment of prior assignment

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 aprilie 2004 la Judecători Dorohoi, contestatoarea SC P. SA Dorohoi a formulat contestație la executare împotriva executării prin poprire, promovată de A.V.A.B., în prezent A.V.A.S., respectiv blocarea conturilor pe care contestatoarea le are deschise la terțul poprit B.R.D. Dorohoi, în baza ordinului din 25 martie 2004 emis la rândul său în baza titlului executor atestat de contractul de cesiune de creanță din 20 noiembrie 2003, încheiat de A.V.A.S., în calitate de cesionar cu B.C.R. în calitate de cedent, cerând instanței desființarea popririi și în final deblocarea conturilor societății.

Prin sentința nr. 815 din 26 mai 2004, Judecătoria Dorohoi a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, constatând incidente în cauză prevederile art. 44 și 45 din O.U.G. nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001.

Curtea de Apel București, legal investită, prin declinare cu soluționarea cauzei, prin sentința nr. 192 din 12 noiembrie 2004 a respins ca nefondată contestația la executare formulată de SC P. SA Dorohoi.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că din actele depuse la dosar rezultă faptul că la înființarea executării silite prin poprire, A.V.A.S. a ținut seama de toate dispozițiile legale speciale, ce-i confereau acest drept și în principal O.U.G. nr. 51/1999 republicată și aprobată prin Legea nr. 409/2001, care are caracter de lege specială.

Astfel, potrivit art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 „constituie titlu executoriu contractele sau convențiile de credit dintre bancă și debitorul cedat, ori alte titluri constatatoare ale creanțelor, actele prin care s-au constituit garanții personale sau reale pentru restituirea acestor creanței cesionate”.

S-a reținut că în speță, constituie titluri executorii atât contractul de cesiune de creanță cât și celelalte contracte și anexe, așa cum se regăsesc menționate în adresa din 9 februarie 2004 de comunicare a titlurilor executorii.

Cât privește valabilitatea contractului de cesiune de creanță, instanța de judecată a reținut că într-adevăr constatarea nulității contractului din 20 iulie 1999 de către Curtea de Apel Suceava, prin sentința nr. 88 din 30 mai 2001, nu a putut avea ca efect decât repunerea părților în situația anterioară, creanța neperformantă urmărită, ajungând din nou în patrimoniul băncii cedente B. care fuzionând potrivit O.U.G. nr. 39/1999 cu B.C.R., aceasta în calitate de bancă absorbantă a dobândit drepturile și obligațiile societății absorbante, astfel că în mod firesc și legal creanța neperformantă a B. a trecut la B.C.R.

Față de aceste considerente, reținându-se că cesiunea de creanță este perfect legală și nu este lovită de nulitate, Curtea de Apel București a respins contestația la executare.

La data de 28 decembrie 2004, contestatoarea SC P. SA Dorohoi a declarat recurs, împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, întemeiată pe prevederile art. 299-315 C. proc. civ.

Recurenta a reiterat în recurs criticile formulate prin contestația la executare, susținând în esență că sentința pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, impunându-se modificarea sau casarea acesteia, potrivit pct. 9 și 10 ale art. 304 C. proc. civ.

S-a susținut astfel că instanța de judecată nu a încuviințat proba cu acte, respectiv bilanțul contabil de fuziune între B. și B.C.R., înscris ce ar fi demonstrat stingerea creanței în litigiu și pe cale de consecință, actualul cedent B.C.R. nu ar fi avut cum să fi preluat în portofoliul său această creanță, dat fiind că după data de 21 iulie 1999, au intervenit modificări referitoare la fuziunea B. cu B.C.R.

Față de această împrejurare, contractul de cesiune din 20 noiembrie 2003, considerat titlu executoriu de A.V.A.S. este lovit de nulitate prin lipsa de obiect și a calității de cedent a B.C.R.

Recurenta reia teza potrivit căreia, greșit s-a apreciat de către instanța de judecată că prin sentința nr. 88 din 30 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, definitivă și irevocabilă, prin care a fost constatat nul contractul de cesiune din 20 iulie 1999, părțile au fost repuse în situația anterioară, deci creanța s-a reîntors în patrimoniul B. nu mai exista ca entitate bancară. Și tot la acea dată, se mai arată de către recurentă, B. cedând creanța sa A.V.A.S. - ului a primit în schimb titluri de stat, stingându-se astfel datoria.

În temeiul pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., critica recurentei vizează netemeinicia și nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul lipsei rolului activ al instanței în sensul că valoarea de titlu a contractului de cesiune, trebuia dovedită cu acte, ceea ce nu s-a încuviințat, deși s-a solicitat această probă.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, iar pe fond admiterea contestației la executare.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu privire la prima critică, respectiv neadmiterea probei cu acte invocată de recurentă, aceasta este nefondată.

Recurenta, prin contestația la executare a făcut vorbire despre bilanțul contabil de fuziune dintre B. și B.C.R. în argumentarea cererii, fără însă a solicita expres instanței depunerea acestuia în probațiune de către intimată.

Mai mult, din încheierile de ședință aflate la dosarul instanței de fond (Curtea de Apel București) rezultă că proba cu înscrisuri a fost încuviințată de instanță, fără ca reprezentantul contestatoarei să stăruie ce anume înscrisuri a solicitat a fi depuse.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, după amânarea pronunțării sentinței, contestatoarea a reiterat necesitatea depunerii acestui act în probațiune, dar a făcut trimitere tot la acțiunea introductivă. Ori, câtă vreme contestatoarea nu a formulat la termenul de probe solicitarea expresă a încuviințării depunerii acestui înscris, nu se poate reține că instanța nu a manifestat un rol activ în cercetarea cauzei.

Cu privire la critica privind nulitatea contractului de cesiune între B.C.R. și A.V.A.S. (20 noiembrie 2003), bine instanța de fond a apreciat că acesta este valid având în vedere că la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței nr. 88 din 30 mai 2001, creanța s-a întors în patrimoniul B., fuzionat cu B.C.R. Nu se poate pretinde că prin emiterea titlurilor de stat, ca urmare a preluării la datoria publică internă a creditelor neperformante, obligația de plată s-a stins și nici că B.C.R. nu avea calitatea de cedent, cât timp în contractul de cesiune mai sus menționat se menționează expres că această cesiune este urmare tocmai a hotărârii judecătorești de constatare a nulității vechii cesiuni, când părțile au fost repuse în situația anterioară cesiunii. Ori la data de 30 mai 2001, era operantă fuziunea dintre cele două bănci.

Nulitatea primului contract de cesiune a fost constatată cu privire la împrejurarea că debitorul cedat SC S. SA era divizat, la data încheierii contractului datoria în cauză fiind preluată conform protocolului de divizare, în patrimoniul SC P. SA Dorohoi, acesta devenind deci noul debitor.

Nicidecum nu poate fi acceptată susținerea contestatoarei în sensul că o dată constatată nevalabilă prima cesiune, datoria a fost stinsă în raport cu împrejurarea că la acea dată creanța nu mai putea fi întoarsă în patrimoniul B., deja fuzionat cu B.C.R. și nici că B.C.R. nu a avut cum putea prelua creanța în 2003, deci nu putea avea calitatea de cedent al A.V.A.S. - ului.

Înființarea A.V.A.S. are tocmai rolul confirmat prin lege de a prelua creanțele neperformante acordate de bănci și de a le recupera pe calea unei proceduri speciale, ceea ce în speță s-a produs legal, prin încheierea cesiunii mai sus arătate.

În raport de considerentele ce preced, Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică și potrivit art. 312 teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de contestatoare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SA Dorohoi, împotriva sentinței nr. 19 din 12 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 1215/2004, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2005.