Rescission of partnership for non-performance: insufficiency of proof of capital contribution and limit of appellate review on factual findings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, thereby upholding the lower court’s decision to reject the plaintiff’s claim, resulting in the final rejection of the request to rescind a partnership agreement. The dispute concerned a claim for contractual rescission and restitution, alleging that the defendant failed to perform obligations under a 1998 cable television cable network construction association, while the plaintiff argued they had contributed a specific monetary sum and two vehicles; the lower courts found that the plaintiff failed to prove the delivery of the agreed monetary contribution as required by the authentic contract. The supreme court held that the appeal was unfounded, reasoning that the issues raised were questions of fact and merits that had been properly resolved by the trial and appellate courts under the devolutive nature of appeal, and thus were not subject to review for illegality under the relevant procedural code articles, while also noting that the procedural exception regarding the signing of the appeal was rejected as the mandate was valid.
Legislator headnote
AI generatedart. 174 C. proc. civ, art. 3021 lit. d) C. proc. civ, art. 133 alin. (2) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ, art. 302 lit. d) C. proc. civ; Rescission of partnership for non-performance: insufficiency of proof of capital contribution and limit of appellate review on factual findings: The dispute concerned a claim for contractual rescission and restitution, alleging that the defendant failed to perform obligations under a 1998 cable television cable network construction association, while the plaintiff argued they had contributed a specific monetary sum and two vehicles; the lower courts found that the plaintiff failed to prove the delivery of the agreed monetary contribution as required by the authentic contract. The supreme court held that the appeal was unfounded, reasoning that the issues raised were questions of fact and merits that had been properly resolved by the trial and appellate courts under the devolutive nature of appeal, and thus were not subject to review for illegality under the relevant procedural code articles, while also noting that the procedural exception regarding the signing of the appeal was rejected as the mandate was valid.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule cited in the dispositive order dismissing the exception of non-signing of the appeal.
Main ground for the verdict, cited in the reasoning immediately preceding the dispositive as the basis for rejecting the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță, înregistrată la data de 28 februarie 2003 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul C.G., prin mandatar D.R.L.P., a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâta SC P.V. SRL să se dispună rezoluțiunea contractului de asociere în participațiune din 28 iunie 1998, încheiat cu pârâta și repunerea părților în situația anterioară, urmare neîndeplinirii obligațiilor asumate de pârâtă.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că prin contractul de asociere în participațiune convenit s-a obligat să participe cu suma de 13.000 mărci germane la asociere, pârâta urmând să desfășoare efectiv activitatea ce a constituit obiectul asocierii respectiv construirea de rețele de televiziune prin cablu în zona Lugoj.
Că, deși și-a îndeplinit obligația aportării sumei de 13.000 mărci germane la data semnării contractului, pârâta a refuzat să-i prezinte actele doveditoare ale investițiilor făcute și contractele încheiate de furnizare servicii prin cablu încălcându-și obligațiile stabilite prin contract.
Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 4118 din data de 28 noiembrie 2003 a respins acțiunea introductivă ca nefondată reținând că reclamantul este cel care nu și-a îndeplinit obligația de a participa la asociere cu suma convenită, în sarcina pârâtei neputându-se constata vreo culpă în sensul invocat de reclamant.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel, invocând motive de netemeinicie și nelegalitate, susținând în esență că probele cu înscrisuri autentice și sub semnătură privată impuneau concluzia aportării sumei de 10.000 mărci germane, iar probele testimoniale administrate atestau faptul că a predat pârâtei două autoturisme utilizate de aceasta în activitatea sa.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 151 pronunțată la data de 14 mai 2004 respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar analizând probele administrate prin prisma criticilor formulate, constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea, reclamantul nefăcând dovada predării sumei la care s-a obligat cu titlu de aport prin contractul autentic încheiat la 28 iunie 1999, în condițiile în care această mențiune nu este consemnată în contract, iar reclamantul afirmă că predarea banilor s-a făcut la data semnării actului.
Totodată instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada solicitării actelor contabile de la pârâtă, primind situația financiară a asocierii.
În contra acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, în termen legal, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii.
Reiterând criticile formulate în apel, recurentul, în argumentarea motivelor de recurs a susținut următoarele:
- din probele cu înscrisuri administrate rezultă, fără putință de tăgadă faptul că suma de 10.000 mărci germane a fost pusă la dispoziția intimatei pârâte, fapt recunoscut de asociatul unic al societății prin mențiunea olografă făcută de acesta;
- în mod netemeinic și nelegal a fost înlăturată depoziția martorei C.S., care, deși nu a participat la predarea banilor a relatat amănunțit împrejurările în care s-au derulat relațiile dintre părți;
- nu s-a acordat semnificația cuvenită celor două înscrisuri sub semnătură privată transmise de asociatul unic al societății intimate, care reprezintă o dare de seamă asupra încasărilor și plăților efectuate până la acel moment, și care confirmă calitatea de asociat, în temeiul contractului convenit;
- intimata pârâtă nu a dovedit executarea obligațiilor asumate, iar refuzul de a prezenta actele contabile ale asocierii, constituie potrivit art. 174 C. proc. civ., o recunoaștere a pretențiilor formulate împotriva sa.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare la data de 10 noiembrie 2004, solicitând respingerea recursului și păstrarea ca temeinică și legală a deciziei curții de apel.
Prin încheierea ședinței publice din data de 17 iunie 2005, Curtea a invocat din oficiu, excepția nulității recursului, conform art. 3021 lit. d) C. proc. civ. și potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., a acordat termen pentru ca recurentul să semneze cererea de recurs.
Asupra recursului:
1. Referitor la excepția nulității recursului, Curtea urmează a o respinge, constatând că recursul a fost semnat de mandatarul recurentului av. D.R.L.P., în baza mandatului acordat prin procura judiciară autentificată la 17 februarie 2003 de B.N.P. R.S., mandatara, semnatara recursului fiind în drept să exercite toate căile de atac la instanțele competente.
2. Recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează:
2.1. Deși recurentul își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., invocarea acestor motive de nelegalitate este pur formală, din dezvoltarea lor rezultă numai aspecte de netemeinicie, vizând situația de fapt reținută de prima instanță și confirmată de instanța de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al apelului.
Ori, chestiunile de fapt, reținute de judecătorii fondului, din analiza probatoriilor administrate, nu pot face obiectul controlului de legalitate, în raport de motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Așadar, Înalta Curte constatând că prin hotărârea atacată instanța nu a denaturat actul juridic dedus judecății și a aplicat corect dispozițiile legale care reglementează condițiile rezoluțiunii contractului, la situația de fapt reținută și care constituie atributul său exclusiv, examinând toate dovezile administrate în cauză, urmează a respinge prezentul recurs ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nesemnării recursului, în temeiul art. 302 lit. d) C. proc. civ.
Respinge recursul declarat de reclamantul C.G., împotriva deciziei nr. 151 din 14 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2005.