Validity of contract termination for non-payment of rent challenged on force majeure grounds and limited grounds for annulment of arbitration award

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22 decembrie 2003 la Tribunalul Buzău, trimisă spre competentă soluționare, față de existența clauzei compromisorii din contract, în favoarea Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă C.C.I. a României și a M.B., reclamanta SC S. SA Buzău a cerut ca, în contradictoriu cu pârâta A.D.S. București, să se dispună anularea notificării din 13 decembrie 2002 emisă de pârâtă, prin care s-a notificat rezilierea contractului de concesiune din 17 iunie 2002, modificat prin actul adițional din 16 decembrie 2002.

Prin sentința arbitrală nr. 229 din 8 iulie 2004, acțiunea a fost admisă în sensul constatării nevalabilității rezilierii contractului de concesiune din 17 iunie 2002, cu obligarea pârâtei la 4.500.000 lei cheltuieli de arbitrare.

Curtea de Arbitraj a reținut, în pronunțarea acestei hotărâri, că între părți s-a încheiat contractul de concesiune din 17 iunie 2002, pentru un teren agricol de 923 ha. pe o perioadă de 49 ani.

Prin art. 5.13 din contract s-a prevăzut că neplata redevenței în 30 zile conduce la rezilierea de drept a contractului.

În art. 12.3 s-a prevăzut că nerespectarea obligațiilor contractuale atrage răspunderea părții în culpă, cu excepția intervenirii unui eveniment de forță majoră.

Ori, din actele dosarului, certificatul de forță majoră eliberat de C.C.I. Buzău la 17 ianuarie 2003, 15 decembrie 2003 a SC A., sucursala Buzău și adresa S.M.B. a rezultat existența unui caz de forță majoră, lipsa de precipitații, seceta prelungită din anul 2003, astfel că, reclamanta nefiind în culpă pentru neplata redevenței, nu se poate reține rezilierea contractului de concesiune, notificarea pârâtei în acest sens din 3 decembrie 2003 fiind nelegală.

În ce privește obligația asigurării culturilor agricole de către reclamantă, s-a reținut îndeplinirea acesteia, însă societatea de asigurare, ținând seama de seceta prelungită, scăderea rezervei de apă din sol și prognoza meteorologică, a refuzat să înscrie seceta între riscurile asigurate.

Împotriva sentinței arbitrale, pârâta a declarat acțiune în anulare, admisă de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 218/ R din 28 februarie 2005, hotărârea atacată fiind anulată iar pe fond s-a respins acțiunea.

În pronunțarea acestei hotărâri s-a reținut că reclamanta nu se poate prevala de secetă, ca o situație de forță majoră, întrucât nu a fost imprevizibilă și invincibilă.

Regimul pluviometric deficitar și nu regim termic ridicat, a fost cunoscut la data încheierii contractului, 17 iunie 2002, astfel că reclamanta trebuia să ia toate măsurile pentru respectarea obligațiilor contractuale, plata redevenței pentru a nu se ajunge la rezilierea contractului.

Împotriva deciziei menționate, reclamanta a declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurs, formulând următoarele critici:

- acțiunea în anulare nu s-a întemeiat pe nici unul din motivele strict reglementate de art. 364 C. proc. civ., astfel că fără temei a fost admisă de curtea de apel;

- greșit s-a apreciat că forța majoră, nu înlătură răspunderea pentru neplata redevenței timp de 30 zile, astfel că pârâta a fost îndreptățită să rezilieze contractul. A fost ignorat de instanță art. 12.3 din contract, care prevede exonerarea de răspundere pentru caz de forță majoră;

- rezilierea nu avea temei și pentru faptul că pârâta a acceptat plata în natură, astfel că a achitat redevența datorată în raport de producția obținută.

Recursul este întemeiat.

Criticile formulate prin acțiunea în anulare de către pârâta A.D.S., nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Instanța, încălcând art. 364 C. proc. civ., a reanalizat fondul cauzei, cercetând îndeplinirea clauzelor contractuale și exonerarea de răspundere pentru caz de forță majoră.

Ori, în speță nu s-a invocat încălcarea ordinii publice, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii, pentru a cerceta acțiunea în anulare, în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ.

În fapt, curtea de apel a analizat criticile pârâtei soluționând cauza în fapt și în drept, confundând acțiunea în anulare, cu calea ordinară de atac, apelul.

Dar, chiar așa fiind, hotărârea este criticabilă, întrucât rezilierea este o sancțiune care duce la încetarea raporturilor contractuale determinat de culpa debitorului obligației neîndeplinite.

Ori, în speță, este necontestată de către ambele părți, existența forței majore, lipsa de precipitații, seceta prelungită, cauză străină, care, înlătură răspunderea pentru neexecutarea contractului, conform art. 1082 și art. 1083 C. civ., principiu preluat de părți în art. 12.1 și art. 12.3 din contractul de concesiune.

Așa fiind, recursul se reține ca întemeiat, astfel că decizia atacată urmează să fie modificată în sensul respingerii acțiunii în anulare și menținerii ca temeinică și legală a sentinței arbitrale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SA Buzău, împotriva deciziei nr. 218/ R din 28 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Modifică decizia atacată în sensul că respinge acțiunea în anulare, formulată de A.D.S. București.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2005.