Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4507/2005 AI generated

Inadmissibility of debtor's recourse against authorized forced execution under newly amended civil procedure code

Case Number Decizia nr. 4507/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the debtor's appeal as inadmissible, thereby upholding the lower courts' decisions that authorized the forced execution. The dispute concerned a creditor's application to the competent court for the authorization of forced execution based on a central bank check (C.E.C.), which the first instance and appeal courts had granted, rejecting the debtor's objections regarding jurisdiction and the title's validity. The decisive legal basis for the final decision was the immediate application of the newly enacted Law No. 219/2005, specifically Article 373^1 paragraph (2) of the Code of Civil Procedure, which established that court decisions authorizing forced execution are not subject to any appeal by the debtor, making the creditor's successful petition irrevocable.

Legislator headnote

AI generated

art. 373 C. proc. civ, art. 3731 alin. (2) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of debtor's recourse against authorized forced execution under newly amended civil procedure code: Împotriva deciziei din apel a declarat recurs debitoarea S.N.P. P. SA, sucursala Arad, în temeiul art. 304 pct. 1, 3 și 9 C. proc. civ. și a solicitat ca, în fond, după admiterea recursului, casarea deciziei recurate și respingerea cererii de încuviințare a executării silite.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code banking law authorization to levy debt enforcement prohibition of imprisonment for debt exempt property from execution ordinary bankruptcy proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 38 din 15 ianuarie 2004, Judecătoria Timișoara a admis cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea SC M.L.R.F.M.L. SA, jud. Ilfov, formulată în contradictoriu cu debitoarea S.N.P. P. SA, sucursala Arad, titlul executor cerut a fi executat fiind fila C.E.C., în cuantum de 5.200.000.000 lei.

Instanța de fond a apreciat că cererea astfel formulată întrunește condițiile expres prevăzute de art. 373 C. proc. civ.

Încheierea a fost confirmată de Curtea de Apel Timișoara care, prin decizia nr. 97 din 7 aprilie 2004 a respins apelul declarat de debitoarea S.N.P. P. SA, sucursala Arad, ca nefondat.

Instanța de apel a analizat criticile aduse încheierii care vizau: necompetența Judecătoriei Timișoara în soluționarea cererii, necompetența executorului judecătoresc ce a solicitat încuviințarea executării, precum și critici cu privire la conținutul titlului executor, și a reținut în considerentele deciziei astfel pronunțate că în raport de titlul executor, fila C.E.C. emisă de B.C.D. R. Timișoara, instanța de executare competentă este Judecătoria Timișoara și, pe cale de consecință și executorul judecătoresc era competent să ceară încuviințarea executării, acesta funcționând în circumscripția instanței de executare. Criticile privitoare la conținutul titlului au fost respinse ca neîntemeiate.

Împotriva deciziei din apel a declarat recurs debitoarea S.N.P. P. SA, sucursala Arad, în temeiul art. 304 pct. 1, 3 și 9 C. proc. civ. și a solicitat ca, în fond, după admiterea recursului, casarea deciziei recurate și respingerea cererii de încuviințare a executării silite.

Recursul este inadmisibil.

În raport de noile dispoziții de modificare aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, raportat la obiectul cauzei, încuviințare executare silită, precum și la calitatea recurentei, aceea de debitoare, conform dispozițiilor art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., încheierea prin care președintele instanței admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă nici unei căi de atac.

Chiar și în ipoteza în care cererea de încuviințare silită ar fi fost respinsă de către instanța de fond, conform dispozițiilor aceluiași text de lege, hotărârea instanței de fond ar fi fost supusă recursului, însă această prerogativă legiuitorul a stabilit-o numai în favoarea creditorului nu și a debitorului.

În condițiile în care legea nou intervenită este de imediată și strictă aplicare, recursul declarat în cauză apare astfel ca inadmisibil.

În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de debitorul S.N.P. P. SA București, împotriva deciziei nr. 97 din 7 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2005.