Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6960/2005 AI generated

Criminal liability of a judge for abuse of office based on ordinary appellate review of procedural errors

Case Number Decizia nr. 6960/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by a private individual, upholding the lower court's rejection of a motion to quash a prosecutorial decision that had declined to initiate criminal proceedings against a judge for abuse of office; consequently, the original decision barring criminal liability remains in force, and the appellant was ordered to pay 60 RON in judicial costs. The dispute arose from a complaint alleging that the judge committed procedural abuses and misinterpreted evidence when dismissing a criminal complaint related to fraudulently obtained medical certificates used to impose a curatorship on the appellant’s mother, whereas the prosecution and lower courts found no evidence of bad faith, negligence, or intentional prejudice in the judicial conduct. The decisive legal basis was the absence of delictuous intent or even civil negligence in the exercise of judicial duties, grounded in the principle that judges’ performance is subject only to ordinary appellate review and not criminal liability, which would unduly impair judicial independence.

Legislator headnote

AI generated

art. 246 C. pen, art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen, art. 290 C. pen, art. 292 C. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen; Criminal liability of a judge for abuse of office based on ordinary appellate review of procedural errors: The dispute arose from a complaint alleging that the judge committed procedural abuses and misinterpreted evidence when dismissing a criminal complaint related to fraudulently obtained medical certificates used to impose a curatorship on the appellant’s mother, whereas the prosecution and lower courts found no evidence of bad faith, negligence, or intentional prejudice in the judicial conduct. The decisive legal basis was the absence of delictuous intent or even civil negligence in the exercise of judicial duties, grounded in the principle that judges’ performance is subject only to ordinary appellate review and not criminal liability, which would unduly impair judicial independence.

Keywords

AI generated
judicial review criminal prosecution charging of procedural costs criminal negligence basis of liability grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 246 C. pen
judecător la Judecătoria Bacău, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., în temeiul art.
art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen
pen., în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele sesizate nu există.
art. 290 C. pen
25, raportat la art. 290 C. pen., I.D., C.C., Z.G., T.J., L.M., F.L.
art. 292 C. pen
art. 2781 C. proc. pen
În această situație, petentul s-a adresat cu plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., instanței solicitând desființarea rezoluției parchetului, care este netemeinică și nelegală și trimiterea dosarului pentru începerea urmăririi penale împotriva judecătoarei.
art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen
33 din 22 septembrie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea a fost respinsă, ca nefondată, menținându-se rezoluția atacată.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Provision cited to dismiss the appeal as unfounded, which is the main ground for the verdict.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Provision cited to dismiss the appeal as unfounded, which is the main ground for the verdict.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 223/ P din 11 ianuarie 2001 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.M. judecător la Judecătoria Bacău, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele sesizate nu există.

Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei față de D.F., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25, raportat la art. 290 C. pen., I.D., C.C., Z.G., T.J., L.M., F.L. și F.E., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., în vederea efectuării actelor de cercetare penală, dosarul fiind trimis pentru continuarea cercetărilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

S-a reținut, în fapt, că petenta C.M., reprezentată de fiul său C.I., a solicitat efectuarea de cercetări față de fiul său C.I., a solicitat efectuarea de cercetări față de D.F., fiica petentei, pentru instigarea personalului din cadrul C.R.R.P.H. Comănești la întocmirea în fals a adeverinței nr. 1450 din 20 noiembrie 2002, prin care se atestă, în mod nereal, că C.M. este internată în centru cu diagnosticul oligrofenie gr. II, anemie, din 30 aprilie 1991.

Prin plângere, s-a reclamat și întocmirea în fals, pe baza acestei adeverințe, fără consultarea persoanei, a certificatului medico-legal nr. 4078 din 12 decembrie 2002, de către medicii I.D., Z.G., C.C. și psiholog T.I., din cadrul L.M.L. Bacău, prin care s-a concluzionat că C.M. prezintă diagnosticul de oligofrenie gr. II, psihosindrom involutiv, cu elemente deteriorative, nu păstrează capacitatea de autoconducție și administrarea bunurilor proprii, recomandându-se instituirea curatelei.

În baza acestor acte, fără a se efectua și alte verificări, F.E. din cadrul Biroului de Autoritate Tutelară a Primăriei municipiului Bacău, a întocmit un referat ce a stat la baza emiterii dispoziției nr. 7 din 7 ianuarie 2003 de instituire a curatelei.

Această dispoziție și-a încetat efectele în baza dispoziției nr. 2632 din 30 octombrie 2004 a Primăriei municipiului Bacău, după examinarea petentei de medici din cadrul L.M.L. Bacău, constatându-se că aceasta nu prezintă tulburări psihice cu semnificație patologică.

Prin plângere, s-a reclamat și săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu de către judecătoarea V.M., care ar fi pronunțat sentința penală nr. 1420 din 30 aprilie 2004, în dosarul nr. 4328/2004 al Judecătoriei Bacău, cu încălcarea regulilor procedurale, a interpretat necorespunzător probele administrate și a citat petentul la o adresă indicată incorect de D.F.

Cu privire la fapta sesizată în sarcina judecătoarei V.M. s-a constatat că la Judecătoria Bacău s-a înregistrat plângerea formulată de D.F. împotriva rezoluției din dosarul nr. 4312/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3), art. 291 și art. 292 C. pen.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. 4328/2004.

În fapt, D.F. a reclamat că C.I. a încheiat cu mama sa C.M. două acte de vânzare-cumpărare, deși știa că aceasta nu are discernământ, făcând trimitere la certificatul medico-legal nr. 4078 din 12 decembrie 2002 al L.M.L. Bacău.

Cu ocazia cercetărilor, C.I. a prezentat alte acte medico-legale, care atestau că mama sa nu suferă de afecțiuni psihice, acte care au stat la baza motivării soluției de neîncepere a urmăririi penale.

La data pronunțării sentinței, judecătoarea V.M. nu a avut la dispoziție actul medico-legal întocmit ulterior de L.E.M.L. Iași, astfel încât, prin sentința penală nr. 1420 din 30 aprilie 2004, a admis plângerea petentei D.F. și a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale pentru completarea materialului probator.

Cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare s-a constatat că nelegalitatea citării petentului la adresa indicată în plângere a fost îndreptat în căile de atac exercitate de petent, fără a se putea reține în sarcina judecătoarei V.M. reaua credință sau intenția de a prejudicia interesele petentului.

Cu privire la faptele sesizate în sarcina numiților D.F., L.M. ș.a. s-a dispus disjungerea cauzei, urmând ca dosarul să fie luat în evidența Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, competent a adopta soluția în cauză.

Plângerea formulată de petentul C.I. împotriva rezoluției indicate a fost respinsă de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca neîntemeiată, reținându-se că, în cauză, nu se poate reține intenția delictuoasă a judecătoarei.

În această situație, petentul s-a adresat cu plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., instanței solicitând desființarea rezoluției parchetului, care este netemeinică și nelegală și trimiterea dosarului pentru începerea urmăririi penale împotriva judecătoarei.

Prin sentința penală nr. 33 din 22 septembrie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea a fost respinsă, ca nefondată, menținându-se rezoluția atacată.

Împotriva acestei din urmă sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul C.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și reiterând motivele invocate în fazele anterioare ale procesului.

Recursul petentului este nefondat.

Din actele și probele dosarului nu rezultă ca petentul să fi dovedit că judecătoarea V.M., soluționând dosarul petentului, ar fi lucrat cu rea-credință, în sensul prejudicierii acestuia. Ceva mai mult, în speță, nu s-a dovedit nici măcar o neglijență, de natură să-i atragă răspunderea, chiar și civilă.

În atare situație, nu se poate imputa instanței de fond că ar fi greșit respingând plângerea petentului prin care cere începerea urmăririi penale împotriva judecătoarei, pentru acte exercitate în calitate de judecător, ce țin de portofoliul funcției exercitate, cenzurate, conform legii, numai în cadrul căilor de atac declarate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate și nicidecum prin declanșarea unor urmăriri penale de natură a-l tracasa pe judecător, a-i împieta asupra independenței, în interpretarea legii, cu prilejul îndeplinirii funcției și nu, în ultimul rând, chiar, a-l împiedica în îndeplinirea atribuțiilor conferite de lege.

Având în vedere cele arătate, în speță, nedovedindu-se că judecătoarea V.M. ar fi comis vreo infracțiune, Curtea va trebui să privească plângerea de față, ca nefondată și să o respingă, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare făcute de stat cu purtarea acestui proces;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.I. împotriva sentinței penale nr. 33 din 22 septembrie 2005 a Curții de Apel Bacău.

Obligă recurentul petiționar să plătească suma de 60 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 decembrie 2005.