Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6819/2005 AI generated

Inadmissibility of appeal against final appellate decision terminating criminal proceedings for lack of preliminary complaint

Case Number Decizia nr. 6819/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed as inadmissible the appeal declared by the complainant against the Court of Appeal’s decision, rendering the Court of Appeal’s ruling final and enforcing the payment of 60 lei in judicial costs to the state. The dispute involved a challenge to a first-instance decision that had previously dismissed a nullity objection and concluded that criminal proceedings for the offense of false pretenses were terminated due to the lack of a preliminary complaint, rendering other grounds for termination unnecessary. The decisive legal basis for the dismissal was the principle that a decision rendered on appeal (against a sentence subject only to appeal) is final and not subject to any ordinary remedy, making the subsequent appeal inadmissible under Article 385(15)(1)(a) of the Code of Criminal Procedure, as reinforced by Article 392 of the same Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 220 C. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final appellate decision terminating criminal proceedings for lack of preliminary complaint: Potrivit dispozițiilor art. 392 al. ultim C. proc. pen., sentința dată în contestație este supusă apelului iar decizia dată în apel este supusă recursului.

Keywords

AI generated
termination of proceedings grounds for cassation preliminary ruling procedure code of criminal procedure preliminary decision enforcement of ruling

Cited Legislation

AI generated
art. 220 C. pen
Referitor la motivul invocat ce privește neexaminarea tuturor cauzelor de încetarea procesului penal, s-a constatat că procesul penal pornit pentru infracțiunea prevăzută de art. 220 C. pen., a fost încetat ca urmare a lipsei plângerii prealabile, nefiind necesară examinarea altor cauze.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1376/ R din 21 iunie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de partea vătămată C.F. împotriva deciziei penale nr. 262/ P din 7 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 6973/2004.

S-a reținut de instanță că în vederea soluționării recursurilor declarate de C.F. și R.F. împotriva sentinței penale nr. 1607/2004 a Judecătoriei sector 2, recurenții au fost prezenți, astfel că lipsa de procedură invocată nu se confirmă.

Referitor la motivul invocat ce privește neexaminarea tuturor cauzelor de încetarea procesului penal, s-a constatat că procesul penal pornit pentru infracțiunea prevăzută de art. 220 C. pen., a fost încetat ca urmare a lipsei plângerii prealabile, nefiind necesară examinarea altor cauze.

Împotriva acestei decizii, partea vătămată a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 1485 din 13 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca inadmisibil, recursul contestatoarei părți vătămate C.F.

Și împotriva acestei decizii, s-a declarat recurs reținând aceleași motive dar și reunirea cauzei cu cea de la curtea de apel.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 392 al. ultim C. proc. pen., sentința dată în contestație este supusă apelului iar decizia dată în apel este supusă recursului.

Or, decizia pronunțată în recurs nu este supusă nici unei căi ordinare de atac.

Cum, decizia contestată de recurent este definitivă deoarece se referă la o sentință penală care nu este supusă decât recursului și cum, contestația poartă soarta recursului, nefiind totodată îndeplinite condițiile pentru reunirea cauzei de față cu cea din apel recursul se va respinge, ca inadmisibil, potrivit dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. a C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator C.F. împotriva deciziei penale nr. 1485 din 13 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 decembrie 2005.