Burns victim’s appeal over non-prosecution of inspectors rejected as unfounded, costs awarded.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la 23 ianuarie 2003, petiționarul T.G. a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București începerea urmăririi penale împotriva lui Z.V., asociat la SC E.C. SRL București și R.M., inspector de specialitate în cadrul I.S.T.P.M. București pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246, raportat la art. 2481 C. pen., art. 248 raportat la art. 2481 C. pen., art. 247 raportat la art. 2481 C. pen., art. 254 alin. (2) C. pen., art. 256 C. pen., și art. 257 C. pen.

Fiind audiat la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru precizarea obiectului plângerii, petiționarul a solicitat să se efectueze cercetări și față de procurorul M.M. în vederea stabilirii modului în care a soluționat dosarul penal nr. 7009/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București.

Petiționarul T.G. a susținut că, în ziua de 3 iunie 1999, în timp ce își desfășura activitatea ca muncitor în cadrul atelierului de turnătorie al SC E.C. SRL București a fost victima unui accident de muncă în urma căruia a suferit arsuri de gradul 3 și 4 pe aproximativ 8 % din suprafața corpului. Accidentul a format obiectul unei anchete penale, întocmindu-se dosarul nr. 7009/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București și în cauză R.M. a menționat în mod neadevărat, în cuprinsul procesului verbal de cercetare, că ancheta a fost efectuată în parte la sediul societății comerciale precum și faptul că victima a luat cunoștință înainte de producerea accidentului, de normele de protecția muncii și a semnat fișa individuală de instructaj, împrejurări reținute și de procurorul M.M., deși această fișă a fost completată și semnată în fals după producerea evenimentului.

Petiționarul a mai arătat că, fără a audia nici un martor, procurorul M.M. a stabilit că el se face vinovat de producerea accidentului deoarece nu a respectat dispozițiile art. 19 lit. b) din Legea nr. 90/1996, aspect reținut în cuprinsul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, din 17 februarie 2000.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin rezoluția nr. 270/P/2003 din 5 iunie 2003, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva procurorului M.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., și reținerea sau distrugerea de înscrisuri prevăzută de art. 242 teza II C. pen.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus disjungerea urmăririi penale față de R.M. și Z.V. în vederea efectuării cercetărilor ce se impun și declinarea competenței de soluționare a lucrării disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București.

În motivarea rezoluției Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a reținut că în urma cercetărilor efectuate nu s-au stabilit date sau indicii în sensul că procurorul M.M. ar fi sustras acte din dosarul de anchetă, că și-ar fi încălcat atribuțiile sale cu prilejul soluționării cauzei ce a format obiectul dosarului penal nr. 7009/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București și nici încheierea unui act fals.

Împotriva acestei soluții petiționarul s-a plâns procurorului ierarhic superior, care, prin rezoluția nr. 1253/II-2/2005 din 10 mai 2005 a constatat că neînceperea urmăririi penale este corectă, nerezultând date care să confirme săvârșirea vreunei infracțiuni de către procurorul M.M.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin sentința penală nr. 133 din 5 octombrie 2005, a respins, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petiționarului T.G. considerând că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de procurorul M.M. este corectă deoarece acesta a soluționat lucrarea repartizată conform probelor administrate.

Petiționarul a declarat recurs, în termen legal, împotriva sentinței solicitând casarea acesteia și admiterea plângerii în sensul trimiterii cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul M.M.

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de critica formulată Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

1. În ceea ce privește excepția de tardivitate a recursului formulat de către petiționar, ridicată de procurorul de ședință, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată.

În acest sens, termenul de recurs este de 10 zile, potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., iar el curge după distincțiile prevăzute de art. 363 alin. (3) din același cod, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare.

Totodată, conform art. 186 alin. (2) și (4) C. proc. pen., la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește, iar când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.

Revenind la cauză, se constată că petiționarul a fost prezent atât la dezbateri la termenul din 4 octombrie 2005 cât și la pronunțare, la data de 5 octombrie 2005, iar recursul declarat a fost primit la data de 18 octombrie 2005, la 16 octombrie 2005 fiind duminică, ceea ce din punctul de vedere al reglementărilor menționate este un recurs declarat în termen.

2. Din examinarea criticilor formulate se constată că recursul este nefondat.

În mod judicios prima instanță a reținut că plângerea formulată de petiționarul T.G., în condițiile art. 2781 C. proc. pen., nu este fondată și a respins-o ca atare.

Înalta Curte consideră că s-a dat eficiență materialului probator administrat, rezoluția nr. 270/P/2003 din 5 iunie 2003, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul M.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen., art. 246 C. pen., și art. 242 teza II C. pen., fiind legală și temeinică.

În ziua de 3 iunie 1999, în timp ce își desfășura activitatea, în calitate de muncitor necalificat, în cadrul atelierului de turnătorie al SC E.C. SRL București, T.G. a fost victima unui accident de muncă, în urma căruia a suferit arsuri de gradele 3 și 4, pe aproximativ 8 % din suprafața corpului, leziunile necesitând pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale.

Ancheta a fost efectuată în dosarul nr. 7099/P/1999 de procuror M.M., delegația efectua urmărirea penală și în baza unui plan de anchetă vizat de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București.

În vederea stabilirii situației de fapt a fost audiat T.G. și șase martori, colegi de serviciu cu acesta și s-a atașat la dosar procesul verbal de cercetare nr. 3385/1999 din 14 septembrie 1999, întocmit de I.S.T.P.M. București și acte medicale.

În baza probelor administrate prin rezoluția din 17 februarie 2000 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză privind accidentul de muncă suferit de T.G. întrucât vinovat de producerea acestuia este victima care nu a respectat dispozițiile art. 19 lit. b) din Legea nr. 90/1996, deși i s-a făcut instructaj general la 18 mai 1999 și instructaje la locul de muncă la datele de 18 mai și 1 iunie 2005.

În mod just prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale s-a constatat că procurorul M.M. nu se face vinovat de comiterea vreunei infracțiuni.

În urma cercetărilor efectuate nu s-au stabilit date sau indicii în sensul că magistratul ar fi sustras, din dosar, fișa individuală de instructaj privind pe T.G. și a pretinselor declarații scrise de P.D., T.V., R.V. și I.M. astfel că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta pentru infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 242 C. pen.

Deoarece intimatul M.M. a făcut referire, în cuprinsul rezoluției din 17 februarie 2000 la constatările inspectorului R.M. din procesul verbal de cercetare, iar T.G. nu s-a înscris în fals cu privire la acestea, în mod just s-a dispus neînceperea urmăririi penale și pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

De asemenea, corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procuror pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., în lipsa oricăror probe care să ateste încălcarea atribuțiilor sale cu prilejul soluționării dosarului nr. 7009/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond de respingere a plângerii petiționarului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică sub toate aspectele.

În consecință, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recursul petiționarului T.G. urmează să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.G. împotriva sentinței penale nr. 133 din 5 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 decembrie 2005.