Impossibility of deducting contraventional imprisonment from criminal sentence for unrelated offenses
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower courts' rulings and confirming that no time served for contraventional sanctions could be deducted from his penalty for aggravated attempted homicide, thereby leaving the original sentence of eight years and six months' imprisonment in force. The defendant had challenged the refusal to apply Article 461 of the Code of Criminal Procedure to offset eight months of contraventional imprisonment against his criminal sentence, arguing that he had physically served these administrative penalties in a penitentiary despite a prior legal transformation of those sanctions into community service. The court held that the contraventional acts were legally unrelated to the criminal offense for which the defendant was convicted, rendering the procedural mechanism for deducting time served inapplicable, and noted that any disputes regarding the validity of the transformed contraventional sanctions should have been addressed in civil courts rather than through criminal proceedings under Article 461.
Legislator headnote
AI generatedart. 37 lit. b) C. pen, art. 461 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Impossibility of deducting contraventional imprisonment from criminal sentence for unrelated offenses: În legătură cu executarea sancțiunilor contravenționale, în ipoteza în care n-ar fi mai existat, ca urmare a transformării închisorii, în muncă în folosul comunității, contestatorul se putea adresa instanței civile în raza căreia se afla locul de deținere și executare a închisorii contravenționale și nicidecum instanței penale în temeiul art. 461 C. proc. pen., ale cărui depoziții, nu sunt aplicabile, în cauză.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 133 din 6 iunie 2005 a Tribunalului Alba s-a respins contestația la executare formulată de condamnatul N.G., în executarea pedepsei de 8 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. c) și i), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că deducerea sancțiunii contravenționale nu poate fi aplicată în cazul de față, neavând nici o legătură cu infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat, în speță, nefiind aplicabile dispozițiile art. 461 C. proc. pen.
Apelul, prin care condamnatul a solicitat instanței deducerea a 8 mandate de executare a închisorii contravenționale, din pedeapsa aplicată, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Alba – Iulia, secția penală, prin decizia nr. 250/ A din 6 septembrie 2005.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, susținând că, în mod nelegal, aflându-se în penitenciar, a fost pus să execute închisoarea contravențională din cele 8 mandate, deși aceasta fusese transformată în muncă, în folosul comunității.
Că, în această situație, se impune scăderea perioadei executate ca închisoare contravențională, din durata avută de executat, în penal.
Recursul este nefondat.
Examinarea cauzei deduse de recurent judecății, pe baza unor relații obținute în apel, de la Penitenciarul Aiud arată că într-adevăr, acesta a executat până la apariția legii de grațiere 5 sancțiuni contravenționale, alte 3 sancțiuni rezultate din 3 mandate de închisoare contravențională, fiind anulate.
Că, respectivele sancțiuni contravenționale executate, nu pot fi computate din pedeapsa avută de executat, neavând nici o legătură cu fapta pentru care a fost condamnat și cu pedeapsa avută de executat pentru respectiva faptă.
În legătură cu executarea sancțiunilor contravenționale, în ipoteza în care n-ar fi mai existat, ca urmare a transformării închisorii, în muncă în folosul comunității, contestatorul se putea adresa instanței civile în raza căreia se afla locul de deținere și executare a închisorii contravenționale și nicidecum instanței penale în temeiul art. 461 C. proc. pen., ale cărui depoziții, nu sunt aplicabile, în cauză.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul declarat de contestatorul N.G., ca nefondat și să-l respingă, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată.
Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul N.G. împotriva deciziei penale nr. 250/ A din 6 septembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2005.