Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5599/2005 AI generated

Investigation-refusal not criminal abuse of office; appeal dismissed.

Case Number Decizia nr. 5599/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) dismissed as unfounded the petitioner's appeal against the Court of Appeal Bucharest's Criminal Sentence No. 70 of 20 June 2005, which had rejected as groundless his complaint against the prosecutor general's resolution (No. 1133/II-2/2005) that had upheld the refusal to start criminal investigation against a prosecutor and a police officer for abuse of office under Article 246 of the Criminal Code. The petitioner had alleged that the investigation authorities abused their duties by refusing to administer requested evidence. The Court held that a prosecutor's or officer's refusal to administer certain evidence, where deemed unnecessary, does not constitute a criminal offense, as the investigating authority—not the parties—determines evidentiary necessity. The appeal was rejected, and the petitioner was ordered to pay 60 RON in judicial expenses to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 246 C. pen, art. 278 alin. (1) C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Investigation-refusal not criminal abuse of office; appeal dismissed: 70 of 20 June 2005, which had rejected as groundless his complaint against the prosecutor general's resolution (No. 1133/II-2/2005) that had upheld the refusal to start criminal investigation against a prosecutor and a police officer for abuse of office under Article 246 of the Criminal Code. The petitioner had alleged that the investigation authorities abused their duties by refusing to administer requested evidence. The Court held that a prosecutor's or officer's refusal to administer certain evidence, where deemed unnecessary, does not constitute a criminal offense, as the investigating authority—not the parties—determines evidentiary necessity. The appeal was rejected, and the petitioner was ordered to pay 60 RON in judicial expenses to the state.

Keywords

AI generated
criminal investigation abuse of authority evidentiary orders duty of the prosecutor police officers judicial law

Cited Legislation

AI generated
art. 246 C. pen
de la Poliția Roșiorii de Vede – B.C.P., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.
art. 278 alin. (1) C. proc. pen
275 – art. 278 alin. (1) C. proc. pen., de procurorul general al Parchetului Curții de Apel București, prin rezoluția nr.
art. 2781 C. proc. pen
Împotriva rezoluției procurorului general, petiționarul C.V., în baza art. 2781 C. proc. pen., a formulat plângere la instanță, respectiv la Curtea de Apel București.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Main ground for rejecting the appeal as unfounded in the dispositive.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Main ground for rejecting the appeal as unfounded in the dispositive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 70 din 20 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.V. împotriva rezoluției nr. 1133/II-2/2005 dată de Parchetul Curții de Apel București.

A reținut instanța de fond că, prin rezoluția mai sus-menționată s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției din 23 martie 2005 emisă în dosarul nr. 203/P/2005 al Parchetului Curții de Apel București, rezoluție prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.I.F., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede și I.G., subinspector de poliție în cadrul Poliției Roșiorii de Vede pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât faptele nu sunt de natură penală.

În motivarea plângerii, petiționarii C.V. și C.A.V. au arătat că au considerat ca abuzivă exercitarea atribuțiilor de serviciu de către organele de urmărire penală, întrucât au refuzat administrarea unor probe solicitate de ei, care aveau calitatea de învinuiți în acel dosar, respectiv reconstituirea și confruntări cu martori.

Plângerea formulată de petiționarul C.V. împotriva rezoluției din 23 martie 2005 dispusă în dosarul nr. 203/P/2005 al Parchetului Curții de Apel București a fost respinsă, în baza art. 275 – art. 278 alin. (1) C. proc. pen., de procurorul general al Parchetului Curții de Apel București, prin rezoluția nr. 1133/II-2/2005 din 18 aprilie 2005, ca neîntemeiată, din verificarea actelor și lucrărilor aflate la dosar, rezultând că soluția adoptată în cauză este legală și temeinică.

Împotriva rezoluției procurorului general, petiționarul C.V., în baza art. 2781 C. proc. pen., a formulat plângere la instanță, respectiv la Curtea de Apel București.

Prin sentința penală nr. 70 din 20 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.V. împotriva rezoluției nr. 1133/II-2/2005 dată de Parchetul Curții de Apel București, reținând că o greșită apreciere a probelor sau o eventuală omisiune de a administra unele probe de către organul de urmărire penală nu reprezintă infracțiunea de abuz în serviciu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul C.V., apreciind că urmărirea penală efectuată în dosarul în care a fost cercetat împreună cu fiul său a fost făcută defectuos, cuprinzând o serie de inadvertențe, nu s-a insistat în aflarea adevărului, nu s-a reținut situația reală și nu i s-au încuviințat probele solicitate în apărare, respectiv reconstituirea faptei și efectuarea unor confruntări între martori. Totodată, a mai arătat că plângerea sa îi vizează pe procurorul D.I.F. (decedat) și pe subinspectorul de poliție I.G.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârea atacată, Curtea constată că, sentința pronunțată este legală și temeinică, instanța de fond analizând în mod riguros plângerea, prin coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei.

Susținerile petiționarului din recurs, reiterează, de fapt, motivele invocate în plângerile adresate procurorului și instanței de fond.

Astfel, atât organele parchetului, cât și instanța de judecată au analizat aspectele privind activitatea procurorului D.I.F. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede și cea a subinspectorului de poliție I.G. de la Poliția Roșiorii de Vede – B.C.P., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

În mod corect a arătat instanța de fond faptul că neadministrarea unor probatorii propuse de părți în cursul urmăririi penale nu are conotație penală și nu caracterizează exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în condițiile în care probatoriile solicitate nu au fost considerate utile cauzei.

Cel care apreciază necesitatea administrării probelor este organul de urmărire penală și nu vreuna din părți.

Din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un indiciu în sensul că lucrătorul de poliție și/sau procurorul ar fi apreciat în mod eronat probele administrate în cauză ori ar fi respins în mod greșit cererea învinuiților din cauză, respectiv C.V. și C.A.V., de administrare a unor probe care ar fi fost concludente.

Mai mult, pe baza rechizitoriului întocmit în cauză, petiționarul a fost condamnat, astfel încât prima instanță a considerat completă urmărirea penală, ceea ce înseamnă că probele administrate în faza de urmărire penală au fost concludente.

Așa fiind, cum din examinarea în ansamblu, a sentinței recurate, nu se constată ca aceasta să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.V. împotriva sentinței penale nr. 70 din 20 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă pe recurentul petiționar la plata sumei de 60 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 octombrie 2005.