Aggravated theft of petroleum condensate: Inapplicability of conditional suspension for offenses with maximum penalties exceeding fifteen years
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, thereby upholding the Court of Appeal's decision to overturn the first-instance sentencing and applying supervised suspension instead of regular conditional suspension; the final outcome left the defendant convicted of aggravated theft with a combined sentence of one year imprisonment, executed under supervision for a three-year probationary period. The case involved a criminal prosecution where police intercepted the defendant's vehicle, discovering 300 liters of petroleum product (identified as B.O. condensate, not diesel) in ten canisters and a missing valve wheel from a private oil well at the defendant's home; the defendant argued he did not drive the car or steal the fuel, claiming purchase and misattributing the driving to his brother, but the courts rejected these defenses based on initial police statements, witness contradictions, and forensic laboratory results matching the fuel to the specific well. The dispute centered on whether the first-instance court legally applied the provisions for conditional suspension of the sentence; the appellate and supreme courts determined that the statutory provision for standard conditional suspension was inapplicable because the maximum penalty for the qualified theft offense exceeded fifteen years, mandating the use of the supervised suspension mechanism under the applicable legal framework.
Legislator headnote
AI generatedart. 209 alin. (3) lit. a) C. pen, art. 76 C. pen, art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 34 C. pen, art. 81 C. pen, art. 82 C. pen; Aggravated theft of petroleum condensate: Inapplicability of conditional suspension for offenses with maximum penalties exceeding fifteen years: În apelul său, parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate, întrucât în mod greșit s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., deși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt calificat în condițiile cauzei de față este mai mare de 15 ani, cu precizarea că există posibilitatea aplicării dispozițiilor referitoare la suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 109 din 15 martie 2005, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 2944/2004, inculpatul G.D. a fost condamnat, în baza art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., la o pedeapsă de un an închisoare.
De asemenea, în baza art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a fost condamnat la o pedeapsă de 5 luni închisoare.
În temeiul art. 33 și art. 34 C. pen., pedepsele, au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C. pen., și s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
S-a constatat recuperat integral, prin restituire, prejudiciul cauzat S.N.P. P. – Schela S.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 17 septembrie 2003, organele de poliție au oprit pentru control, pe raza comunei Crușet, județul Dolj, autoturismul condus de inculpatul G.D., care avea permisul de conducere suspendat.
Cu acel prilej, s-a constatat că în autoturism, în locul banchetei din spate, se aflau 10 recipiente din material plastic cu o capacitate de 30 litri fiecare, pline cu un produs petrolier.
S-au recoltat probe din cele 10 bidoane și din rezervorul autoturismului care s-au trimis Laboratorului de analize fizico-chimice Tg. Jiu din cadrul S.N.P. P. și prin comparație cu proba recoltată de la o sondă aparținând părții civile, s-a constatat că toate trei sunt asemănătoare.
Cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la locuința inculpatului s-a găsit o roată de ventil care folosește la închiderea și deschiderea ventilelor de la sonde, iar în urma experimentului judiciar din data de 18 septembrie 2003, s-a stabilit că roata respectivă este de fapt roata care lipsește de la sondă, întrucât urmele de vopsea de pe instalație și de pe roata de ventil au aceeași culoare albastră.
Inițial inculpatul a recunoscut că a condus autoturismul, dar credea că-i expirase suspendarea, susținând că a cumpărat 300 litri produs petrolier de la o persoană necunoscută, iar cele 10 bidoane le împrumutase de la martorul R.M.
În fața instanței de fond, inculpatul a revenit asupra declarației și a susținut că bidoanele îi aparțin, că autoturismul a fost condus de fratele său G.N. și că motorina a cumpărat-o de la un șofer ce conducea un autovehicul marca Raba, pe traseul spre comuna Fărcaș.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și inculpatul, acesta din urmă fără a indica în scris motivele și fără a se prezenta pentru susținerea orală a acestora, iar apărătorul său a lăsat la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța.
În apelul său, parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate, întrucât în mod greșit s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., deși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt calificat în condițiile cauzei de față este mai mare de 15 ani, cu precizarea că există posibilitatea aplicării dispozițiilor referitoare la suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere.
Prin decizia nr. 194 din 30 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 791/P/2005, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de parchet, a desființat în parte sentința penală atacată, și a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 3 ani.
Inculpatul G.D. a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen., și i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.
De asemenea, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași sentințe.
Nemulțumit de soluția instanței de apel, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin apărătorul ales, inculpatul a solicitat casarea hotărârilor atacate, și achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât în cauză nu există probe din care să rezulte că ar fi comis faptele reținute în sarcina sa.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3899 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Susținerile inculpatului potrivit cărora cel care a condus autoturismul în care au fost găsite cele 10 canistre cu produs petrolier a fost fratele său G.N. și că ar fi cumpărat 300 de litri de motorină de la un șofer necunoscut nu pot fi primite.
Astfel, așa cum rezultă din declarațiile inițiale (cea olograf și cea pe formular de învinuit) inculpatul a condus personal autoturismul său, fiind oprit pentru control de către organele de poliție.
Chiar dacă ulterior a revenit asupra acestor afirmații, declarând că fratele său s-a aflat la volan, fapt confirmat de acesta și de martorii M.N. și M.J.I., poziția sa nu poate fi luată în seamă, venind în contradicție cu procesul verbal de constatare întocmit de către organele de poliție și cu declarațiile martorului ocular P.E.I.
Depoziția acestui martor, conform căreia pe terasa localului în dreptul căruia a fost oprit autoturismul nu se afla nici o persoană, obligă instanța să înlăture declarațiile martorilor M.N. și M.J.I. (există evidente inadvertențe și între declarațiile celor doi), potrivit cărora fratele inculpatului, a condus autoturismul.
Este de remarcat faptul că în situația în care martorul G.N. ar fi fost cel care condusese autoturismul până în localitatea Slămnești, era firesc ca, în momentul în care martorii i-au comunicat că inculpatul plecase la postul de poliție, să îl urmeze de îndată, cunoscând că acesta are permisul suspendat. Neîntâmplându-se așa, apare evident faptul că fratele inculpatului nu s-a aflat în acea zi în acel loc, autoturismul fiind condus de către inculpat.
Înalta Curte nu poate reține nici faptul că inculpatul ar fi cumpărat produsul petrolier respectiv.
Așa cum rezultă din buletinele de analiză nr. 7053 și 7054 din 18 septembrie 2003 examenul de laborator a confirmat că probele ridicate din canistrele inculpatului cât cele provenite de la sonda nr. 3702 S. conțin același produs petrolier B.O. (condens), a cărui valoare este de 7265 lei/kg și nu motorină astfel cum susțin că a cumpărat inculpatul.
Faptul că a avut acces la sonda respectivă îl demonstrează roata de ventil descoperită la domiciliul inculpatului.
Mai mult decât atât, câtă vreme în rezervorul autoturismului Dacia 1310 (motor pe benzină) s-a găsit același tip de produs petrolier cu cel aflat în bidoane, apare evident faptul că nu poate fi primită apărarea inculpatului că a cumpărat motorină.
Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, cu opinie majoritară, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate de voturi:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva deciziei penale nr. 194 din 30 mai 2005 a Curții de Apel Craiova.
Obligă pe recurent la plata sumei de 120 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 septembrie 2005.