Police officer’s passport-facilitation payment demand constitutes influence peddling; conviction restored and sentence imposed.

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 81 din 5 aprilie 2004, Tribunalul Alba l-a achitat pe inculpatul D.N., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Instanța a reținut, conform actului de sesizare, că inculpatul D.N., agent șef de poliție în cadrul I.P.J. Alba, îndeplinind funcția de șef de popotă, în cursul lunii mai 2003 a fost contactat telefonic de numitul B.N. pentru a-l ajuta să obțină eliberarea unui pașaport.

Urmare acestei discuții, cei doi s-au întâlnit în fața I.P.J. Alba, după care s-au deplasat la Serviciul Pașapoarte, unde martorul și-a depus actele pentru pașaport.

La data de 14 mai 2003, martorul l-a contactat din nou telefonic pe inculpat și l-a întrebat dacă pașaportul este gata.

Inculpatul i-a comunicat că „a vorbit cu băiatul ăla” și „dacă matale ești dispus de 100 Euro, la 14 poți să vii după el”.

În cursul aceleiași zile, martorul a mers la Alba Iulia, întâlnindu-se cu inculpatul, care i-a remis pașaportul.

În considerarea acestei situații de fapt, instanța a constatat că pretinderea de către inculpat a sumei de 100 Euro, după ce pașaportul a fost confecționat, nu realizează latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., în încadrarea de bază, deoarece legea condiționează ca pretinderea, primirea ori acceptarea de bani sau alte bunuri să aibă loc mai înainte de îndeplinirea actului de către funcționar și în obținerea căruia era interesat cumpărătorul de influență.

Ori, în cauză, inculpatul ar fi pretins suma de 100 Euro după ce pașaportul a fost emis, concluzie la care instanța a ajuns reținând afirmațiile făcute telefonic de către inculpat și confirmate prin declarație de către martorul B.N.

Împotriva acestei hotărâri, într-un prim ciclu procesual, a declarat apel P.N.A. – Serviciul Anticorupție Alba, admis prin decizia penală nr. 214 din 8 iunie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia. Desființând hotărârea atacată, instanța de apel a dispus restituirea cauzei la P.N.A. – Serviciul Anticorupție Alba pentru completarea urmăririi penale.

Recursurile parchetului și inculpatului împotriva acestei decizii au fost admise prin decizia penală nr. 6668 din 10 decembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, după casare, a trimis cauza la Curtea de Apel Alba Iulia pentru soluționarea apelului parchetului, reținând că urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea legii și în mod complet, neimpunându-se administrarea altor probe, așa cum au fost indicate prin hotărârea instanței de apel.

Reînvestită în competența de soluționare a apelului P.N.A. – Serviciul Anticorupție Alba împotriva sentinței penale nr. 81 din 5 aprilie 2004, prin care a fost criticată hotărârea de achitare a inculpatului D.N., motivat de interpretarea greșită a dispozițiilor legale incriminatorii și reținerea incompletă a situației de fapt, Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia penală nr. 116 din 21 aprilie 2005 a respins ca nefondat apelul parchetului.

Instanța de control judiciar a constatat că în cauză fapta inculpatului de a pretinde suma de 100 Euro, după eliberarea pașaportului de către serviciul competent, nu realizează latura obiectivă a infracțiunii în încadrarea prevăzută de art. 257 C. pen., text de lege care condiționează realizarea actelor de corupție din partea traficantului de influență mai înainte de îndeplinirea actului de către funcționar, și nici elementele constitutive ale vreunei alte infracțiuni, cum ar fi cea propusă de parchet, respectiv prevăzută de art. 215 C. pen.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recursul de față de către P.N.A. – Serviciul Anticorupție Alba Iulia, care a criticat-o pentru greșita achitare, într-o primă susținere și apoi, în considerarea situației de fapt așa cum a fost reținută, pentru greșita încadrare juridică, fapta inculpatului de a fi pretins o sumă de bani după îndeplinirea actului în obținerea căruia a intervenit cumpărătorul de influență, realizând conținutul infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen.

Examinând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul parchetului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este fondat.

În cauză au fost administrate toate probele necesare stabilirii adevărului.

Achitarea inculpatului de către instanța de fond și menținută de instanța de apel este consecința reținerii greșite a situației de fapt și a aprecierii eronate a acesteia prin raportare la reglementările legale în vigoare în materia eliberării pașapoartelor.

Așa cum rezultă din dosar, conform procesului verbal din 16 aprilie 2003, organul de urmărire penală a fost sesizat cu nota nr. 0200486 din 25 martie 2003 a S.I.P.I. – Alba despre faptul că agentul de poliție D.N. intermediază obținerea de pașapoarte în regim preferențial și facilitează înmatriculări și radieri de autoturisme în schimbul unor sume de bani.

Ca urmare, prin autorizația nr. 37/P/2003 din 24 aprilie 2003, procurorul competent, în baza art. 911 alin. (1) și art. 914 C. proc. pen., în vigoare la acea dată, a autorizat efectuarea înregistrării de convorbiri telefonice ale inculpatului.

Astfel, s-a stabilit că inculpatul, în condițiile reținute prin considerentele hotărârilor, a pretins suma de 100 Euro de la martorul B.N., faptă rezultând din înregistrarea telefonică, declarațiile sus-numitului martor și procesul verbal de confruntare.

Adâncind cercetările, s-a stabilit că martorul B.N. a depus cererea de eliberare a pașaportului, cu ajutorul inculpatului, la data de 12 mai 2003, fiindu-i remis actul de către inculpat la data de 14 mai 2003, după convorbirea telefonică înregistrată și în cursul căreia acesta din urmă i-a pretins suma de 100 Euro.

Potrivit O.G. nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor și Normelor Metodologice emise în aplicarea acesteia, eliberarea pașapoartelor implică multiple activități, începând cu depunerea cererii, efectuarea fotografiilor, aprobarea, confecționarea actului din punct de vedere tehnic și se încheie cu înmânarea acestuia.

Așa cum rezultă din prevederile art. 47 din Normele Metodologice, înmânarea pașaportului se face la ghișeu titularului numai de lucrătorul anume desemnat prin dispoziție de zi, după realizarea mai multor identificări, iar potrivit art. 12 din ordonanță, pașapoartele simple se eliberează în termen de 20 zile de la data depunerii cererii.

Raportând aceste prevederi la situația din cauză, se constată că inculpatul D.N. a pretins suma de 100 Euro înainte de încheierea etapelor de parcurs pentru eliberarea pașaportului, respectiv înainte de acțiunea de înmânare a actului.

Față de modul de realizare a acțiunii de pretindere („dacă matale ești dispus de 100 Euro, la 14 poți să vii după el”), se înțelege fără echivoc că înmânarea pașaportului după numai două zile de la depunerea cererii, fără să fi fost produse dovezi privind existența urgenței, nu ar fi avut loc dacă titularul nu ar fi satisfăcut pretențiile.

Că în momentul convorbirii telefonice sus-menționate care a avut loc la orele 11,47, pașaportul nu era eliberat, rezultă din fixarea de către inculpat a orei 14,00, când martorul putea să vină să-și ridice actul.

Astfel fiind, se constată, pe de o parte, că inculpatul a intervenit la Serviciul Pașapoarte – Alba Iulia, pentru a determina lucrătorii cu atribuții în materie să realizeze cu prioritate, fără să fi existat vreunul dintre cazurile de urgență justificative, pașaportul, iar, pe de altă parte, a condiționat înmânarea acestuia de remiterea sumei de 100 Euro.

Fapta, astfel săvârșită, realizează conținutul infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu raportare la prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000, texte de lege în baza cărora inculpatul D.N. urmează să răspundă penal.

La individualizarea pedepsei se va ține seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., recunoscând în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., constând în conduita anterioară bună a acestuia, urmările reduse ale actului de corupție și prezentarea sa la toate chemările în fața autorităților judiciare.

Curtea constată, de asemenea, că sub aspectul modalității de executare, sunt incidente dispozițiile art. 81 C. pen., apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, prin suspendarea condiționată a executării pedepsei pe termenul de încercare calculat potrivit art. 82 C. pen.

Față de toate cele ce preced, admițând recursul parchetului, vor fi casate cele două hotărâri pronunțate în cauză și, în rejudecare, inculpatul va fi condamnat pentru infracțiunea săvârșită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.N.A. împotriva deciziei penale nr. 116 din 21 aprilie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul D.N.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 81 din 5 aprilie 2004 a Tribunalului Alba cu privire la greșita achitare a inculpatului.

În baza art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., suspendă condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.500 lei noi (15.000.000 lei vechi).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2005.