Commercial association rental claim statute-barred under 3-year general limitation; appeal dismissed
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, thereby upholding the lower courts' decisions which had barred the claim on the grounds of limitation. The dispute concerned a commercial association agreement where a public property owner claimed unpaid rental fees and late payment interest from a tenant, totaling approximately 17,182 USD, after the 3-year statutory limitation period had expired. The core legal issue was whether the claim qualified as a budgetary credit subject to a 5-year limitation period under Government Emergency Ordinance No. 61/2002, or a commercial debt subject to the general 3-year limitation period under Decree No. 167/1958. The court held that because the claim originated from a private commercial contract governing the exploitation of state property rather than a statutory legal provision, it did not constitute a budgetary revenue; consequently, the general 3-year limitation period under the Civil Procedure Code and Decree No. 167/1958 applied, rendering the action statute-barred.
Legislator headnote
AI generatedCommercial association rental claim statute-barred under 3-year general limitation; appeal dismissed: S-a mai reținut că art. 138 alin. (1) din O.G. nr. 61/2002, invocat de apelantă, prevede un termen de prescripție de 5 ani, dar nu pentru dreptul la acțiune, ci pentru dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 20 iunie 2003 sub nr. 11228/2003, reclamantul M.B. prin P.G. în contradictoriu cu pârâta SC O.E.O. SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 17.182,48 dolari S.U.A., în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. din ziua efectuării plății, reprezentând: 5.171 dolari S.U.A., contravaloare lipsă folosință spațiu calculată pentru perioada aprilie 1999 – februarie 2000 și 12.011,48 dolari S.U.A., reprezentând majorări de întârziere pentru neplata acestei sume calculată pentru perioada aprilie 1999 – 31 octombrie 2002.
Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 2930 din 27 februarie 2004, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă.
S-a reținut că, față de data debitului, aprilie 1999 – februarie 2000, acțiunea introductivă la 20 iunie 2003 este prescrisă, fiind depășit termenul general de prescripție de 3 ani.
Apelul reclamantului împotriva sentinței menționate a fost respins de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 661 din 18 noiembrie 2004.
Instanța a reținut ca nefondate susținerile apelantei în sensul aplicării termenului de prescripție de 5 ani pe motiv că sumele se fac venit la bugetul local, întrucât pretențiile își au temeiul într-un contract comercial, imobilul închiriat făcând parte din domeniul privat al statului.
S-a mai reținut că art. 138 alin. (1) din O.G. nr. 61/2002, invocat de apelantă, prevede un termen de prescripție de 5 ani, dar nu pentru dreptul la acțiune, ci pentru dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Recurenta a susținut că sumele datorate de pârâtă nu-și au temeiul într-un contract comercial, ci sunt creanțe bugetare, astfel că este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani.
Recursul este nefondat.
Litigiul dintre părți având ca obiect suma cuvenită reclamantului proprietar pentru spațiul adus în contractul de asociere încheiat cu pârâta, a fost soluționat de instanță pe excepția de prescripție, reținându-se ca aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din decretul nr. 167/1958, termen ce a fost depășit.
Susținerea recurentului reclamant în sensul aplicării unui alt termen de prescripție, de 5 ani, prevăzut de O.G. nr. 61/2002, întrucât creanța față de pârâtă are caracter bugetar, toate veniturile obținute din exploatarea unor bunuri de municipalitate făcându-se venit la bugetul local, nu poate fi primită.
Veniturile bugetare sunt acele resurse, taxe, impozite, amenzi și alte venituri, datorate în baza unor prevederi legale, după cum se prevede în Legea nr. 189/1998 și în O.U.G. nr. 45/2003.
Așa cum întemeiat a reținut curtea de apel, sumele pretinse de reclamant nu-și au temeiul într-o prevedere legală ci, într-un contract comercial, negociat cu pârâta, prin care s-a convenit asocierea cu un spațiu din domeniul privat al statului pentru ca pârâta să-l exploateze, restaureze, consolideze, modernizeze (art. 1) și, în schimb, reclamantul să primească 8 % din comisionul realizat din exploatarea bunului, dar nu mai puțin de 550 dolari S.U.A. pe lună, în echivalent lei, sume ce se plătește în contul D.A.F.I.
Ca urmare, aceste creanțe, care își au temeiul în raporturi comerciale de asociere reglementate de normele dreptului comercial (art. 251 C. com.) sunt supuse normelor dreptului comun, iar prescripția aplicabilă este cea prevăzută de decretul nr. 167/1958.
Acționarea pârâtei debitoare pentru plata cotei de asociere făcându-se cu depășirea termenului de 3 ani, fapt necontestat de recurentă, hotărârea de respingere a acțiunii ca prescrisă este legală, astfel că recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.B. prin P.G., împotriva deciziei comerciale nr. 601 din 18 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 iunie 2005.