Prescription of contractual profit-share penalties: inapplicability of budgetary claims five-year term to commercial association rights

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția comercială, reclamantul M.B. prin P.G., a chemat-o în judecată pe pârâta C.S.V.C. SRL și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 1.937,62 dolari S.U.A., reprezentând penalități de întârziere în plata cotei de profit aferente perioadei noiembrie 1994 - iunie 1998, plătibile în lei la cursul oficial al B.N.R. de la data plății. Acțiunea a fost respinsă prin sentința nr. 12216 din 8 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, care a reținut că pretențiile reclamantei au în vedere plata cotei de profit pe o perioadă care a intrat sub incidența prescripției; că prin plata făcută în mai 1998 s-a întrerupt cursul prescripției și că de la acea dată a curs un nou termen de prescripție care s-a împlinit în mai 2001, în timp ce acțiunea reclamantei a fost formulată la 7 aprilie 2003, după împlinirea termenului de 3 ani.

Sentința fondului a fost apelată de reclamantul M.B. prin P.G., iar Curtea de Apel București, prin decizia nr. 417 din 9 septembrie 2004, a reținut că motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate sunt nefondate.

A reținut instanța de apel că dispozițiile O.G. nr. 61/2002 invocate de reclamanta apelantă nu sunt aplicabile în speță astfel că aceasta nu beneficiază de termenul de prescripție de 5 ani așa cum a afirmat.

Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs, reclamantul M.B., pentru motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a susținut că instanța a făcut o greșită aplicare a legii întrucât art. 138 din O.G. nr. 61/2002 trebuie interpretat în sensul că dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naștere acest drept. Recurenta a afirmat că deși termenul special de prescripție de 5 ani se referă la executarea silită, potrivit prevederilor codului de procedură civilă, executarea se poate realiza pe baza unui titlu executoriu pe care recurenta tinde să-l obțină în prezentul litigiu. În consecință, potrivit motivului invocat, recurenta a solicitat admiterea recursului și în fond admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Recursul este nefondat.

Din analiza actelor dosarului în raport de critica formulată, Curtea reține că raporturile juridice dintre părțile în proces s-au stabilit conform contractului de asociere în participație în temeiul căruia pârâta și-a asumat obligația de plată a cotei de profit. Prin urmare, termenul în care pot fi valorificate drepturile patrimoniale care izvorăsc din acest contract se analizează conform normelor generale referitoare la prescripția extinctivă, prevăzute de decretul nr. 167/1958, așa cum corect a apreciat instanța de apel.

Argumentele aduse de recurentă în sprijinul susținerii că se tinde la obținerea unui titlu executor și că acest motiv o îndreptățește să invoce prevederile O.G. nr. 61/2002, prin care se stipulează un termen de prescripție de 5 ani nu pot fi primite de Curte întrucât recurenta nu a avut în vedere domeniul de aplicare a acestei ordonanțe care se referă la valorificarea creanțelor bugetare. În cazul de față se valorifică un drept izvorând din raporturi comerciale așa încât se aplică termenul de 3 ani prevăzut de decretul nr. 167/1958. Din acest punct de vedere instanța de apel a apreciat corect și asupra întreruperii cursului prescripției socotind că de la ultima plată, care a întrerupt cursul prescripției, a curs un nou termen care s-a împlinit înainte de sesizarea instanței de fond.

În consecință nu există nici o încălcare a dispozițiilor legale referitoare la prescripție astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 417 din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 17 iunie 2005.