Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3608/2005 AI generated

Commercial appeal quashed and remanded after appellate court fails to reclassify as recourse under value threshold.

Case Number Decizia nr. 3608/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) admitted the claimant's appeal, quashed the Court of Appeal's decision, and remanded the case to the Court of Appeal for proper resolution of the appeal; the claimant prevailed on this procedural issue. The underlying dispute was a commercial claim for unpaid invoices, penalties, and a currency-exchange difference arising from a 1999 association contract, following a partial first-instance award and a modified appellate ruling. Deciding on the court's own motion, the Supreme Court held that the commercial appeal was governed by procedural common law, which under Article 282¹ of the Civil Procedure Code (as in force at the time of the first-instance decision) made the judgment not subject to appeal because the claim's value was under 200 million lei; the Court of Appeal should have treated the filed "appeal" as a "recourse". It thus grounded its decision on Articles 282¹, 299(3), 306(2), and 312(6) C. proc. civ., finding a violation of mandatory procedural rules and ordering the remand with instructions to respect that provision.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 2821 C. proc. civ, art. 7208 C. proc. civ, art. 282 C. proc. civ, art. 306 alin. (2) C. proc. civ, art. 299 alin. (3) C. proc. civ; Commercial appeal quashed and remanded after appellate court fails to reclassify as recourse under value threshold: The underlying dispute was a commercial claim for unpaid invoices, penalties, and a currency-exchange difference arising from a 1999 association contract, following a partial first-instance award and a modified appellate ruling. Deciding on the court's own motion, the Supreme Court held that the commercial appeal was governed by procedural common law, which under Article 282¹ of the Civil Procedure Code (as in force at the time of the first-instance decision) made the judgment not subject to appeal because the claim's value was under 200 million lei; the Court of Appeal should have treated the filed "appeal" as a "recourse". It thus grounded its decision on Articles 282¹, 299(3), 306(2), and 312(6) C. proc. civ., finding a violation of mandatory procedural rules and ordering the remand with instructions to respect that provision.

Keywords

AI generated
commercial dispute article of civil procedure partial claim appealability of remand decision procedural orders common law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 2821 C. proc. civ.

Court based on this provision to hold that the lower court's decision was not subject to appeal, ordering it to be treated as recourse.

Art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Used to admit the recourse on the public policy ground invoked ex officio.

Art. 299 alin. (3) C. proc. civ.

Applied together with Art. 312 alin. (6) to send the case back to the Court of Appeal.

Art. 312 alin. (6) C. proc. civ.

Provided the legal basis for annulling the appealed decision and remitting the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul M.B. a solicitat obligarea pârâtei SC S.L.C. SRL la plata sumei de 73.401.171 lei, reprezentând contravaloare facturi și penalități în executarea contractului de asociere încheiat de părți la 6 aprilie 1999.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 2283 din 17 februarie 2004, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor de 15.714.481 lei, reprezentând debit datorat în bază contractului din 6 aprilie 1999 pentru lunile ianuarie și februarie 2001 și 27.403.679 lei penalități de întârziere aferente debitului calculat până la 8 ianuarie 2003.

Prin aceiași sentință s-au respins ca prescrise pretențiile privind obligarea la plata sumei de 7.246.886 lei, pentru care s-a emis factura din 31 ianuarie 2000 și penalitățile aferente și ca neîntemeiate pretențiile cu privire la suma de 9.984.2001 lei reprezentând diferență curs valutar.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 23 din 17 ianuarie 2005, a admis apelul declarat de reclamantul M.B. prin P.G. și a schimbat în parte sentința în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 9.984.201 lei diferență curs valutar, menținând restul dispozițiilor sentinței.

În contra deciziei menționate reclamantul a declarat recurs pentru motivul, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia în sensul obligării pârâtei și la plata sumelor de 7.246.886 lei contravaloarea facturii din 31 ianuarie 2000 și la 19.421.655 lei cu titlu de penalități.

La termenul din 14 iunie 2005, Înalta Curte a invocat din oficiu ca motiv de ordine publică excepția de nelegalitate a apelului în cauza de față, în raport de prevederile art. 2821 C. proc. civ. și pe cale de consecință a necompetenței instanței supreme de soluționare a recursului pe fondul său.

Excepțiile invocate sunt întemeiate.

În speță hotărârea instanței de fond a fost pronunțată sub incidența art. 7208 C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. 58/2003, care a restabilit în materie comercială regula de drept comun în ce privește sistemul căilor de atac, anume că hotărârile date în primă instanță, sunt supuse apelului, regulă consacrată legislativ de art. 282 C. proc. civ.

Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale de natură comercială este guvernat de normele de drept comun cuprinse în Titlul IV C. proc. civ.: Apelul.

Prin urmare, în cauza de față, curtea de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 2821 C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate și să califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs, deoarece valoarea obiectului litigiului dedus judecății este de până în 200 milioane lei, iar potrivit normelor citate, hotărârea dată în primă instanță, în acest caz, nu este supusă apelului.

Așa fiind, Înalta Curte, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, va casa decizia instanței de apel și făcând aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) va trimite cauza la Curtea de Apel București, pentru soluționarea căii de atac cu respectarea prevederilor art. 2821 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 23 din 17 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Casează decizia atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București, pentru soluționarea căii de atac cu respectarea prevederilor art. 2821 C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 iunie 2005.