Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3605/2005 AI generated

Judicial termination of land concession for non-payment: transfer of debt liability via sale-purchase and addendum

Case Number Decizia nr. 3605/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant-assignee's appeal, rendering the appellate decision final and irrevocable, thereby upholding the lower courts' order for the judicial termination of a land concession contract, the payment of approximately 1.33 billion lei in outstanding concessions fees, late surcharges, and penalties, and the restitution of the property in its original state. The dispute concerned a commercial litigation action filed by the property owner against a subsidiary to resolve non-performance under a 1995 concession agreement and a 2000 devaluation and sale-purchase contract, where the defendant argued it was not liable for debts incurred by a previous concessionaire prior to its acquisition of the property share and that the guarantor should remain liable to the original party. The Court held the appeal unfounded under Article 304(1) of the Code of Civil Procedure, finding the arguments lacked specific legal or contractual grounding, and affirmed that the contractual provisions of the sale-purchase agreement and subsequent addendum explicitly transferred all associated rights and obligations, including the liability for concession fees, to the current defendant, while also validating the guarantee claim based on Articles 60–63 and 1337 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 1337 C. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, art. 304 C. proc. civ, art. 304 alin. (1) C. proc. civ; Judicial termination of land concession for non-payment: transfer of debt liability via sale-purchase and addendum: Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate, înscrisuri și expertize că pârâta în calitate de concesionar nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de concesiune încheiat la 28 martie 1995 și preluat prin actul adițional din 8 octombrie 2002, situație în raport de care se impune rezilierea acestuia în temeiul art. 9, iar în baza art. 5 – 9 din același contract, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.332.477.508 lei, cu titlu de redevență, majorări de întârziere și penalități de întârziere precum și la predarea terenului, obiect al concesiunii în starea în care a fost preluat rezultată din contract și caietul de sarcini.

Keywords

AI generated
termination of a contract transfer of concession restitution of property debt payment guarantor in an obligation share purchase agreement

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2858 din 12 iulie 2004, Tribunalul Cluj, secția comercială, a admis în parte acțiunea promovată de reclamantul C.L.M. Cluj-Napoca, în contradictor cu pârâta S.N.P. P. SA, sucursala Cluj, în sensul că:

- a dispus rezilierea judiciară a contractului de concesiune din 28 martie 1995, încheiat de părți cu privire la imobilul teren situat în Cluj-Napoca, în suprafață de 8.500 mp;

- a obligat pârâta la plata sumei de 1.332.477.508 lei din care taxa de redevență restantă 9.958.113 lei, majorări de întârziere 1.295.360.344 lei și penalități de întârziere 27.159.051 lei;

- a obligat pârâta să predea terenul obiect al concesiunii; în starea în care a fost preluat conform prevederilor contractului de concesiune și ale caietului de sarcini;

- a obligat pârâta la plata sumei de 24.080.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert și timbru judiciar;

Prin aceiași sentință s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.N.P. P. SA, sucursala Cluj, în contradictor cu chemata în garanție SC T.O. SRL Cluj-Napoca, pe care, a obligat-o în consecință la plata sumei de 1.332.477.508 lei, cu titlu de redevență, majorări de întârziere și penalități de întârziere.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate, înscrisuri și expertize că pârâta în calitate de concesionar nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de concesiune încheiat la 28 martie 1995 și preluat prin actul adițional din 8 octombrie 2002, situație în raport de care se impune rezilierea acestuia în temeiul art. 9, iar în baza art. 5 – 9 din același contract, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.332.477.508 lei, cu titlu de redevență, majorări de întârziere și penalități de întârziere precum și la predarea terenului, obiect al concesiunii în starea în care a fost preluat rezultată din contract și caietul de sarcini.

Cât privește cererea de chemare în garanție, aceasta a fost admisă în temeiul art. 60 – 63 C. proc. civ., prin raportare la art. 1337 C. civ., obligația de garanție pentru evicțiune fiind asumată de parte prin contractul de dezmembrare și vânzare cumpărare autentificat la 21 noiembrie 2000.

Sentința susmenționată a fost atacată cu apel de pârâta S.N.P. P. SA, sucursala Cluj și chemata în garanție SC T.O. SRL.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, prin decizia nr. 10 din 12 ianuarie 2005, a respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat, criticile acesteia cu privire la titularul obligației de plată a redevenței fiind înlăturate în raport de prevederile contractului de dezmembrare și vânzare cumpărare autentificat la 21 noiembrie 2000 și ale actului adițional la contractul de concesiune încheiat ulterior la 8 octombrie 2002, conform căruia toate drepturile și obligațiile aferente revin pârâtei.

Apelul declarat de chemata în garanție a fost anulat ca netimbrat în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru.

În contra deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta SC P. SA, sucursala Cluj care, fără a invoca în concret vreun motiv de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., arată că apreciază ca nelegală chemarea sa în judecată pentru un debit care a aparținut altui concesionar și care a luat naștere înainte de cumpărarea cotei părți din imobil clădire, chemata în garanție SC T.O. SRL păstrându-și raporturile contractuale cu pârâta P.M. Cluj-Napoca.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în situațiile limitative pe care textul le prevede numai pentru motive de nelegalitate.

Recursul de față, se limitează la afirmații generale, fără o indicare în concret a prevederii legale care să fi fost încălcată sau greșit aplicată sau a prevederii contractuale, care, greșit interpretată, să fi schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, cu atât mai mult cu cât prin admiterea cererii de chemare în garanție, critica chiar în termeni generali nu are suport în soluția și considerentele hotărârilor pronunțate în cauză.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA, sucursala Cluj, împotriva deciziei nr. 10 din 12 ianuarie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 iunie 2005.