Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1479/2003 AI generated

Revision petition amended and case remitted to Bucharest Court of Appeal after applicant abandons revision of Supreme Court ruling

Case Number Decizia nr. 1479/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The court granted the applicant's request to amend her revision petition and ordered the case transferred to the Bucharest Court of Appeal for adjudication, rather than ruling on the merits; the applicant prevailed in her request to redirect the revision proceeding away from the Supreme Court. The applicant had originally sought revision of a Supreme Court decision that dismissed her appeal against a lower court judgment in an administrative dispute, invoking new evidence under Article 322(5) of the Civil Procedure Code, but at the hearing she expressly abandoned revision of the Supreme Court ruling and asked instead to revise the original 2000 Court of Appeal judgment. As a procedural matter, the court accepted her renunciation and, under the applicable civil procedure rules, remitted the revision application to the court that rendered the challenged judgment.

Legislator headnote

AI generated

Revision petition amended and case remitted to Bucharest Court of Appeal after applicant abandons revision of Supreme Court ruling: Revizuienta a invocat drept temei legal al cererii sale prevederile art.322 pct.5 Cod procedură civilă, existența unor înscrisuri noi, doveditoare, descoperite după data pronunțării hotărârii.

Keywords

AI generated
revision of a judgment article of civil procedure matter in dispute withdrawal of revision request procedural orders request for asylum revision
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de L.G.D. împotriva deciziei nr.2208 din 6 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ.

La apelul nominal s-a prezentat: revizuienta L.G.D., lipsind intimații Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și SC „C” SA.

Procedura completă.

L.G.D. a arătat că renunță la cererea de revizuire a deciziei Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ nr.2206/2001 și a precizat că solicită revizuirea sentinței civile nr.749 din 27 iunie 2000 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ și trimiterea cererii sale, spre soluționare, instanței respective.

C U R T E A

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 4 decembrie 2002, L.G.D. a solicitat revizuirea deciziei nr.2208 din 6 iunie 2001 prin care Curtea Supremă de Justiție i-a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr.749 din 27 iunie 2000 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ.

Revizuienta a invocat drept temei legal al cererii sale prevederile art.322 pct.5 Cod procedură civilă, existența unor înscrisuri noi, doveditoare, descoperite după data pronunțării hotărârii.

La data stabilită pentru judecarea cauzei, L.G.D. și-a precizat cererea, arătând că solicită revizuirea sentinței civile nr.749 din 27 iunie 2000 a Curții de Apel București, nu și a deciziei pronunțate în recurs de către Curtea Supremă de Justiție.

În raport de declarația expresă a revizuientei, Curtea va trimite cauza privind cererea de revizuire, spre soluționare la Curtea de Apel București – Secția contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Trimite cauza privind cererea de revizuire formulată de L.G.D. la Curtea de Apel București, spre soluționare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.