Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3417/2005 AI generated

Civil liability for traffic accident: refusal of compensation for higher-value vehicle component replacement constituting unjust enrichment

Case Number Decizia nr. 3417/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the defendant's appeal, reversed the appellate decision that had granted a partial judgment for damages, and reinstated the first-instance dismissal of the plaintiff’s claim. The dispute arose from a traffic accident caused by the defendant’s employee, in which the plaintiff’s vehicle was damaged; although the insurer had compensated the plaintiff for the assessed repair costs, the plaintiff claimed the difference in value between a new cabin of a different model and the original, arguing the original could not be repaired. The court held that the plaintiff’s claim for the price difference constituted unjust enrichment, as evidence confirmed that replacement parts were in stock and no loss of profit or consequential damages had been claimed, thereby limiting liability to the effectively proven economic loss. Based on Articles 999 and 312 of the Civil and Civil Procedure Codes, the court ruled that compensation cannot exceed the effective prejudice established by technical expertise, strictly excluding claims for higher-value substitutions not necessitated by unavailability.

Legislator headnote

AI generated

art. 999 C. civ, art. 312 C. proc. civ; Civil liability for traffic accident: refusal of compensation for higher-value vehicle component replacement constituting unjust enrichment: Dispozițiile art. 999 C. civ., stabilesc responsabilitatea pentru prejudiciul cauzat prin fapta omului; dar și prin neglijența sau imprudența sa; iar prejudiciul reprezintă orice daună sau vătămare care decurge din săvârșirea unui delict.

Keywords

AI generated
damages from traffic accident civil liability unjust enrichment value in dispute article of civil procedure economic loss

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC A. SA Ploiești, a chemat în judecată pe pârâții SC M.P. SRL Ploiești, M.A.D. și SC A.R.A. SA, solicitând obligarea la plata sumei de 88.263.367 lei despăgubiri, reprezentând diferența de recuperat din valoarea facturii, contravaloarea a 10 zile de concediu medical plătite de reclamantă conducătorului auto S.I. și la cheltuieli de judecată.

Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 221 din 2 februarie 2001, a respins acțiunea reclamantei, considerând că societatea de asigurare a plătit o despăgubire egală cu cuantumul prejudiciului suferit iar reclamanta nu are calitatea să ceară diferența între salariul și concediul medical plătit prepusului său.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 714 din 29 mai 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reținând că avariile constatate în procesele verbale întocmite de societatea de asigurări și organele de poliție au fost evaluate și reclamanta a fost despăgubită, iar faptul că aceasta a achiziționat o cabină echipată de un alt model, la o valoare mai mare, nu îndreptățește la plata diferenței de preț. Pe de altă parte procesul verbal de constatare întocmit cu ocazia producerii accidentului nu consemnează existența unei vătămări a vreunei persoane, care să justifice o acțiune în despăgubire.

Prin decizia nr. 7572 din 11 decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de reclamantă împotriva hotărârii judecătorești pronunțată de curtea de apel, a casat decizia cu trimitere spre rejudecare pentru a fi examinate raporturile juridice dintre părți după determinarea situației de fapt, legea asigurărilor dând posibilitatea înlocuirii unor componente sau piese ce nu mai pot fi reparate, dacă piesele avariate nu mai pot fi reparate pentru că nu se mai produc.

Reluând judecata fondului, aceeași instanță de apel, prin decizia nr. 22 din 14 iulie 2003, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința atacată, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții SC M.P. SRL și M.A.D. la plata sumei de 87.478.041 lei diferență de prejudiciu și la 18.970.812 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de apel a reținut, în esență, că după producerea accidentului de către prepusul SC M.P. SRL, M.A.D., reclamanta a fost despăgubită cu suma de 61.908.000 lei, dar pentru a readuce autovehiculul în stare de funcționare reclamanta a achiziționat o cabină cu prețul de 149.396.520 lei, înregistrându-se o pagubă în patrimoniul ei care se impune a fi recuperată de la pârâți.

În privința capătului de cerere pentru plata contravalorii a 10 zile de concediu medical instanța a stabilit că nu se menționează nici o persoană vătămată în actul constatator al accidentului, pentru a fi justificată o asemenea cerere.

Împotriva deciziei astfel pronunțată, pârâta SC M.P. SRL a declarat, la data de 4 august 2003, recurs.

Recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății pronunțând o hotărâre care aduce reclamantei o îmbogățire injustă.

Răspunderea civilă delictuală atrage repararea integrală a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, reparare care are în vedere și starea de uzură a bunului pe care expertiza tehnică a evaluat-o.

Recursul este întemeiat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune.

Prin producerea unui accident de circulație din culpa prepusului recurentei, a fost avariat autovehiculul proprietatea reclamantei, valoarea prejudiciului suferit fiind evaluat de expertul tehnic S.N. la suma de 60.805.539 lei. Societatea de asigurări a despăgubit pe reclamantă cu suma de 61.908.000 lei; însă aceasta din urmă înlocuind cabina autoturismului, cu motivația că reparația nu mai e posibilă, cu o alta de un alt tip, în valoare de 149.396.520 lei, s-a considerat prejudiciată cu diferența de valoare.

Dispozițiile art. 999 C. civ., stabilesc responsabilitatea pentru prejudiciul cauzat prin fapta omului; dar și prin neglijența sau imprudența sa; iar prejudiciul reprezintă orice daună sau vătămare care decurge din săvârșirea unui delict.

În privința întinderii prejudiciului produs prin fapta culpabilă a prepusului recurentei, acesta nu poate fi extins dincolo de paguba efectiv produsă, care a fost stabilită printr-o lucrare tehnică dispusă de instanța de judecată.

Astfel, față de răspunsul la adresa din 4 februarie 2004, nu se poate susține întemeiat, că înlocuirea caroseriei autovehiculului avariat, cu o alta de un alt tip, cu o valoare mai mare a fost necesară pentru punerea în funcțiune a acestuia.

Din actul susmenționat, emis de SC R. SA Brașov, rezultă că la data de 19 august 2000 în stoc, la gestiunea serviciului desfacere existau carcase de cabină.

De aceea, acordarea unor despăgubiri peste prejudiciul efectiv, în condițiile în care nu au fost solicitate daune pentru beneficiul nerealizat, apare ca o îmbogățire injustă care excede raportului de cauzalitate stabilit.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat împotriva deciziei nr. 22 din 14 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și va modifica hotărârea atacată în sensul că va respinge apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței nr. 221 din 3 februarie 2001, pronunțată de Tribunalul Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC M.P. SRL Ploiești, împotriva deciziei nr. 22 din 14 iulie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică hotărârea recurată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A. SA Ploiești, împotriva sentinței nr. 221 din 2 februarie 2001 a Tribunalului Prahova.

Menține restul dispozițiilor din decizia recurată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 iunie 2005.