Nullity of commercial deregistration: Forced execution proceedings do not constitute a "litigiu" under Law 314/2001 without a filed objection to execution.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6 octombrie 2003, reclamanta SC P. SA, a chemat în judecată O.R.C. al municipiului București și SC F.S. SRL, solicitând ca în baza sentinței civile ce se va pronunța să se constate nulitatea de drept a radierii societății pârâte.

În susținerea cererii reclamanta a arătat că are împotriva pârâtei o creanță recunoscută prin sentința civilă nr. 2076 din 5 aprilie 2000 a Tribunalului București, secția comercială, definitivă și irevocabilă, că se află în fază de executare silită, deci se află în litigiu cu pârâta, invocând ca temei legal dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314/2001, modificată prin O.U.G. nr. 181/2001 și prin Legea nr. 428/2002, impunându-se constatarea nulității radierii pentru a-și putea recupera creanța.

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 2657 din 24 februarie 2004, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței vreunui litigiu pe rolul instanțelor față de pârâtă, că nu s-a făcut dovada încuviințării executării silite, nefiind incidente prevederile art. 4 și art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314/2001, modificată prin O.U.G. nr. 181/2001 și aprobată prin Legea nr. 428/2002.

Împotriva acestei soluții reclamanta a promovat apel, criticile vizând faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut că executarea silită nu constituie o instituție diferită de acțiunea civilă ci faza în care se realizează creanța consfințită prin titlu executoriu.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia civilă nr. 387 din 16 septembrie 2004, a respins apelul ca nefondat.

În motivarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că din înscrisurile depuse la dosar reiese că și anterior încuviințării executării silite s-au efectuat demersuri pentru realizarea creanței și deși apelanta a susținut că este în derulare nu s-a dovedit că între creditoare și debitoare există vreun litigiu pe rolul unei instanțe.

Deci, simpla împrejurare că părțile se află în faza procesuală a executării silite și, că realizarea creanței se află în impas nu poate conduce la concluzia că se află în litigiu, nefiind îndeplinite condițiile imperative ale Legii nr. 314/2001, astfel cum a fost modificată.

Cu petiția înregistrată la data de 15 octombrie 2004, reclamanta a declarat recurs, în termen și legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că executarea silită reprezintă ultima fază a procesului civil și una din formele de manifestare a acțiunii civile, situație în care hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii 314/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 428/2002.

Recursul este nefondat.

Potrivit Legii nr. 428 din 27 iunie 2002 „radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești”.

Este adevărată susținerea recurentei privind faptul că executarea silită reprezintă o fază a procesului civil, dar nu poate fi asimilată litigiului avut în vedere de legiuitor în art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314 modificată și completată prin O.U.G. nr. 181/2001, aprobată prin Legea nr. 428/2002.

Existența unui litigiu presupune contradictorialitate pe când executarea silită nu, câtă vreme nu s-a făcut contestație la executare.

Ori, din actele dosarului nu rezultă că s-ar fi formulat contestație la executare astfel încât părțile să fie în stare de litigiu.

Față de cele arătate Înalta Curte, urmează a înlătura criticile formulate de recurentă și văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SA București, împotriva deciziei nr. 387 din 16 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 2 iunie 2005.