Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1468/2003 AI generated

Suspension of tax contest resolution based on mere criminal referral insufficient to prove decisive indications of offense under O.G. 13/2001

Case Number Decizia nr. 1468/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Justice dismissed the Ministry of Finance's appeal, thereby upholding the appellate court's ruling that annulled the administrative decision suspending the resolution of a tax assessment challenge, effectively allowing the private company to prevail in its bid to have its protest processed without suspension. The dispute concerned the legality of the Ministry's decision to suspend the administrative review of a tax audit report imposing a tax liability on non-resident legal persons, where the Ministry argued that the referral to criminal investigation authorities by the Financial Guard constituted sufficient "decisive indications" of criminal conduct. The court held that mere referral to criminal authorities does not meet the statutory requirement for suspension, as it fails to demonstrate the existence of decisive indications of a crime that would decisively affect the administrative solution, particularly in the absence of confirmation that criminal prosecution had actually commenced. The decisive legal basis was Article 10 of Government Emergency Ordinance No. 13/2001, which requires "decisive indications" of criminal offense for suspension, distinguishing this from simple procedural referrals, and referencing potential offenses under Articles 12 and 13 of Law No. 87/1994.

Legislator headnote

AI generated

Suspension of tax contest resolution based on mere criminal referral insufficient to prove decisive indications of offense under O.G. 13/2001: În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că în mod greșit s-a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art.10 din O.G. nr.13/2001, simpla sesizare a organelor de urmărire penală nefiind suficientă pentru a dovedi existența unor indicii hotărâtoare pentru soluționarea cauzei, privind săvârșirea unor infracțiuni.

Keywords

AI generated
tax investigation suspension of investigation criminal prosecution statutory audit non-administrative dispute emergency government ordinance

Cited Case Law

AI generated
decizia nr.304/2002
Prin sentința civilă nr.856/ 26.09.2002, Curtea de Apel București a admis acțiunea și a anulat decizia nr.304/2002, obligând Ministerul Finanțelor să soluționeze contestația reclamantei.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-a luat în examinare recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.856 din 26 septembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.

La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de consilierul juridic și intimata-reclamantă S.C. „A E & TA.B.” reprezentată de avocat.

Procedura completă.

Consilierul juridic a solicitat admiterea recursului, cu referire la motivele scrise depuse la dosar.

Avocatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 6.06.2002, reclamanta S.C. AE&TA.B. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice solicitând anularea deciziei emise de acesta cu nr.304/ 13.05.2002 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal de control din 18.03.2002 întocmit de Garda Financiară.

În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că în mod greșit s-a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art.10 din O.G. nr.13/2001, simpla sesizare a organelor de urmărire penală nefiind suficientă pentru a dovedi existența unor indicii hotărâtoare pentru soluționarea cauzei, privind săvârșirea unor infracțiuni.

Prin sentința civilă nr.856/ 26.09.2002, Curtea de Apel București a admis acțiunea și a anulat decizia nr.304/2002, obligând Ministerul Finanțelor să soluționeze contestația reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Finanțelor, care a susținut în esență că actul din care rezultă cu evidență indiciile săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.12 și 13 din Legea nr.87/1994, este doar procesul-verbal de control încheiat de Garda Financiară.

Recursul nu este fondat.

În urma controlului întreprins de Garda Financiară, prin procesul-verbal din 18.03.2002 s-a reținut în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 7.372.275 lei, impozit pe veniturile obținute în România de persoane juridice nerezidente plus majorările de întârziere aferente și penalitățile de 0,5 și 10%, calculate conform O.G. nr. 26/2001.

Ministerul Finanțelor investit cu soluționarea contestației împotriva acestui act de control, în temeiul dispozițiilor art.10 din O.G. nr.13/2001 a dispus suspendarea judecății – reținând pentru aceasta sesizarea adresată de Garda Financiară Inspectoratului General de Poliție – Direcția Poliției Economice Financiare în vederea începerii cercetării privind existența sau inexistența elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.12 și 13 din Legea nr.87/1994.

Această decizie este nelegală și netemeinică și în mod corect a fost anulată de către instanța de fond.

În conformitate cu dispozițiile O.G. nr.13/2001: „organul de soluționare a contestației poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când există indiciile săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă”.

Astfel fiind, simplul fapt al sesizării organului de urmărire penală nu înseamnă și dovedirea existenței acelor indicii de săvârșirea unor infracțiuni, determinante în soluționarea cauzei, cu atât mai mult cu cât nu există nici o confirmare din partea acestora, în sensul că s-ar fi început urmărirea penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.856 din 26 septembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.