Fraudulent conveyance of real estate to evade execution: sale revoked and first-instance judgment reinstated

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4486 din 17 noiembrie 2003, Tribunalul Brașov, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Sibiu, împotriva pârâților SC E.I. SRL Brașov, B.C. și B.R. și a revocat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți având ca obiect imobilul situat în orașul Victoria, Piața Agroalimentară, jud. Brașov, înscris în C.F., teren în suprafață de 43 mp cu construcții. A dispus rectificarea C.F. în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților și restabilirea situației anterioare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere că prin mai multe hotărâri judecătorești pârâta SC E.I. SRL a fost obligată către reclamantă la plata sumei totale de 60.256.507 lei creditoarea a pornit executarea silită mobiliară la 17 octombrie 2001 și a înființat și sechestru asupra imobilului, dar la 19 decembrie 2001 pârâta a înstrăinat imobilul în litigiu SC R.K. SRL.

Prin sentința civilă nr. 1853/2002 a Tribunalului Brașov s-a dispus revocarea acestui contract de vânzare-cumpărare reținându-se caracterul fraudulos și cum în răstimpul dintre pronunțarea sentinței și a deciziei în recurs, la 30 septembrie 2002, debitoarea a cumpărat imobilul de la SC R.K. SRL și în aceeași zi l-a înstrăinat pârâților B.C. și B.R., s-a apreciat că vânzarea-cumpărarea încheiată între pârâți întrunește toate elementele prevăzute de art. 975 C. civ.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții B.C. și B.R. care, prin decizia civilă nr. 117/ Ap din 30 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ a fost admis, hotărârea a fost anulată și evocându-se fondul, acțiunea a fost respinsă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere că hotărârea instanței de fond s-a pronunțat cu încălcarea normelor privitoare la legala citare a părților, iar pe fond, a reținut că în cauză nu s-au întrunit toate elementele cerute de art. 975 C. civ., respectiv cel privitor la prejudicierea intereselor creditorului, din acte rezultând că pârâtul B.C. a creditat SC E.I. SRL cu suma de 68.600.000 lei din care i s-a restituit suma de 17.000.000 lei, iar prin procesul verbal de compensare încheiat la 30 septembrie 2002, între aceștia s-a hotărât compensarea sumei de 25.000.000 lei, din totalul datoriei de 51.600.000 lei, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului proprietatea societății comerciale, ceea ce dovedește că prin operațiunea juridică contestată, în realitate, societatea comercială și-a redus pasivul.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și a arătat că, instanța de apel a considerat greșit că procedura de citare nu a fost legală, pârâții fiind citați atât în condițiile art. 90 C. proc. civ., la domiciliul din contractul de vânzare-cumpărare și din contractul de împrumut încheiat de părți cât și prin publicitate, conform art. 95 C. proc. civ.

Totodată, s-au aplicat greșit dispozițiile art. 975 C. civ., instanța de apel nepronunțându-se asupra tuturor apărărilor și actelor hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii respectiv, faptul că pârâții intimați cunoșteau existența creanței datorată de debitoare și despre executarea silită prin calitatea pârâtului B.C. de administrator, care a reprezentat societatea în primul proces și a primit în custodie bunurile urmărite, existând astfel un interes comun pentru fraudarea intereselor creditoarei prin încheierea pro causa a contractului de împrumut, care nu a fost invocată în primul proces, a dispozițiilor de încasare fără regim special, a procesului verbal de compensare și declararea în contractul de vânzare-cumpărare, că imobilul este liber de procese.

Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În privința citării prin publicitate, din economia art. 95 C. proc. civ. și principiile generale aplicabile în materie, rezultă că aceasta se poate constitui într-o excepție de la regula înscrisă în art. 90 C. proc. civ. și deci, nu este suficient ca reclamantul să declare că nu cunoaște domiciliul pârâtului, ci trebuie să învedereze împrejurări concrete și să-și confirme eventual susținerile prin probe cu privire la această situație.

Instanța de apel a reținut că pârâții au fost nelegal citați prin publicitate fără ca reclamanta să fi făcut demersuri în vederea aflării domiciliului real însă citarea s-a făcut la domiciliul indicat chiar de aceștia în contracte, dovezile fiind afișate, cât și prin publicitate, astfel că pârâții au fost legal citați.

soluția instanței de apel este netemeinică și nelegală însă pe fond.

Așa cum s-a arătat, în precedent, instanța de apel a ajuns la soluția că actul în litigiu nu trebuie revocat pe baza unei analize simpliste a actelor deduse de părți și din care rezultă o diminuare a pasivului societății pârâte, de unde concluzia că, reclamanta și-a sporit șansele de a recupera propria creanță fără a se pronunța însă și asupra probelor și apărărilor recurentei și din a căror coroborare rezultă o altă situație de fapt și incidența, în speță, a dispozițiilor art. 975 C. civ.

Astfel, creanța pe care reclamanta o are față de societatea pârâtă a fost stabilită prin hotărâri judecătorești pronunțate în perioada 1998-2001, iar executarea silită asupra patrimoniului s-a pornit la 17 octombrie 2001.

Încă de la 9 aprilie 2001, societatea pârâtă a vândut imobilul în litigiu unei alte societăți, contract desființat irevocabil, pe cale judecătorească fiind apreciat ca fraudulos, iar în întâmpinarea formulată de societatea pârâtă prin reprezentantul ei legal, pârâtul B.C. s-a apărat că vânzarea s-a făcut datorită incapacității de plată în care se afla societatea pentru a se achita astfel de obligațiile avute față de cumpărătoare.

Până la rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri și fără ca litigiul să fi fost trecut în cartea funciară, pârâta a cumpărat imobilul de la societatea căreia i-l vânduse și l-a revândut în aceeași zi de 30 septembrie 2002 pârâților B., care știau că împotriva societății comerciale era deja pornită executarea silită de către reclamantă pentru satisfacerea creanței sale și în contract s-a făcut mențiunea că imobilul „nu are sarcini și procese”, iar prețul de 25.000.000 lei a fost achitat anterior.

Ori, instanța de apel a avut în vedere contractul de împrumut din 26 noiembrie 1999, prin care B.C. a creditat societatea pârâtă și că s-a restituit o parte din creanță prin plata sumei de 17.000.000 lei, iar prin procesul verbal de compensare din 30 septembrie 2002 s-a mai compensat suma de 25.000.000 lei, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare, situație care vine în contradicție cu mențiunea din contractul de mai sus de unde rezultă, așa cum s-a arătat, că prețul a fost plătit anterior, ceea ce demonstrează, așa cum susține recurenta, fictivitatea actelor invocate de către părți în apărare și concursul fraudulos al pârâților din contractul de vânzare-cumpărare pentru diminuarea patrimoniului și sustragerea bunului de la urmărire.

Reținerea instanței de apel că prin operațiunea juridică pasivul societății pârâte nu s-a diminuat, este în acest context în dezacord cu probatoriul, iar concluzia că nu sunt incidente dispozițiile art. 975 C. civ. este greșită, prejudicierea intereselor reclamantei fiind evidentă și confirmată chiar de susținerile pârâtei prin apărările făcute în celelalte procese în care a recunoscut că se află în stare de insolvabilitate.

Așa fiind, recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 10 C. proc. civ. este fondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis și hotărârea schimbată în sensul că apelul va fi respins, menținându-se ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Sibiu, împotriva deciziei nr. 117/ Ap din 30 aprilie 2004 a Curții de Apel Brașov, modifică decizia recurată și respinge apelul declarat de pârâții B.C. și B.R., împotriva sentinței nr. 4486/ C din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 mai 2005.