Late-payment penalties for breach of tax installment conditions: penalties accrue from breach date, not original debt due date

S-au luat în examinare recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.849 din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția de contencios administrativ.

La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice și intimata-reclamantă S.C. „Institutul de Cercetare, Proiectare Sisteme de Producție” SA București reprezentată prin consilier juridic, lipsind recurenta-pârâtă D.G.F.P. a municipiului București.

Procedura completă.

Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admirerea recursului declarat de instituția pe care o reprezintă, cu referire la motivele scrise depuse la dosar, precum și admiterea recursului declarat de D.G.F.P. a municipiului București.

Reprezentanta societății intimate a solicitat respingerea celor două recursuri, cu referire la motivele cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar.

Procurorul a pus concluzii în sensul admiterii recursurilor, modificării sentinței atacate și respingerii acțiunii formulate de societatea reclamantă.

C U R T E A

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 30 aprilie 2002, S.C. „Institutul de Cercetare Proiectare Sisteme de Producție” SA București a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice București, solicitând anularea deciziei nr.245/ 29.03.2002 și obligarea organelor financiare la calcularea penalităților începând cu 26.02.2002, data controlului.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că în anul 1999 a beneficiat de înlesniri la plată în sensul eșalonării T.V.A. de 2.079.116.527 lei o perioadă de 48 luni și al scutirii de plata majorărilor de întârziere aferente de 2.131.593.856 lei.

În urma controlului, pârâții au procedat la recalcularea majorărilor de întârziere în sumă de 6.365.616.154 lei, pentru perioada 31.01.1999 – 28.02.2002, cu motivarea nerespectării condițiilor de eșalonare a plății de T.V.A. și a termenului de plată al garanției.

Reclamanta a susținut că garanția de 87.000.000 lei nu trebuie raportată la prima comunicare de înlesnire la plată, respectiv la 10.09.1999, suma fiind achitată înainte de începerea eșalonării TVA restante. S-a arătat de asemenea, că în perioada ianuarie 2000 – ianuarie 2002, societatea a plătit lunar la termenele stabilite sumele reprezentând eșalonarea T.V.A. restante și curente.

Prin sentința civilă nr.849/ 24.09.2002, Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ a admis în parte acțiunea și a dispus anularea în parte a deciziei nr.245/ 29.03.2002 și a notei de constatare nr.321/ 31867/ 27.01.2002, în sensul că majorările de întârziere se calculează cu începere de la 8.02.2000.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale actelor administrative atacate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că societatea datorează majorări de întârziere în plată, cu începere de la data la care termenele și condițiile înlesnirii la plată nu au fost respectate.

Întrucât nerespectarea acestor cerințe a început la 8.02.2000, când impozitul pe salarii pentru luna ianuarie 2000 a fost achitat doar parțial, rezultă că aceasta este data de la care trebuie calculate majorările de întârziere.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.

Astfel, pârâții au învederat că instanța a reținut în mod nelegal că societatea nu datorează majorări de întârziere decât de la data când nu a mai respectat condițiile de eșalonare la plată.

Astfel, trebuia avut în vedere O.M.F. nr.1283/1998 care prevede că nerespectarea înlesnirilor la plată atrage pierderea valabilității acestora, respectiv calcularea majorărilor de întârziere conform legii, pentru întreaga perioadă, de la data când debitul pentru care s-a acordat eșalonarea era scadent.

Examinând cauza în raport de motivul invocat și având în vedere prevederile art.304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Din actele dosarului rezultă că înlesnirile acordate societății au constat în eșalonarea la plata T.V.A, restantă la data de 31.05.1999, pe o perioadă de 48 de luni, începând cu 31.01.2000 și scutirea de plata majorărilor de întârziere calculate până la 30.05.1999.

Aceste înlesniri au fost condiționate de achitarea obligațiilor curente la bugetul de stat, nu mai târziu de 30 de zile de la data scadenței, a majorărilor de întârziere și a unei garanții de 87.000.000 lei, precum și de plata ratelor conform graficului, în cuantumul și la termenele stabilite.

Institutul nu a respectat aceste condiții, plătind cu întârziere impozitul pe salarii pentru luna ianuarie 2000. Cât privește garanția bancară, sumă de 87.000.000 lei a fost achitată cu ordinul de plată nr. 19/ 7.01.2000, societatea încadrându-se în termenul de 15.01.2000, stabilit în urma aprobării prelungirii termenului de depunere (adresa nr. 443.544 din 24.09.1999).

Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că, întrucât institutul nu a mai respectat condițiile impuse prin adresa de eșalonare de la data de 8.02.2000, datorează majorări de întârziere, care urmau însă a fi calculate de la această dată și nu de la 30.05.1999 cum au reținut organele de control.

S-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.84 din O.G. nr. 11/1996, potrivit cărora nerespectarea condițiilor și a termenelor în care s-au aprobat înlesnirile la plată atrage anularea acestora și obligația de plată a majorărilor de întârziere, calculate de la data la care termenele și condițiile nu au fost respectate.

Organul de control a reținut în mod justificat faptul că societatea nu a respectat una din condițiile de aprobare a eșalonării, deoarece nu a achitat integral, la termen, impozitul pe salarii aferent lunilor ianuarie, februarie și aprilie 2000 și nici în intervalul de 30 de zile de la data scadenței.

În aceste împrejurări, se impunea recalcularea majorărilor de întârziere, dar nu de la 30.05.1999, data acordării înlesnirii la plată, ci de la 8.02.2000, data pierderii înlesnirii, ca urmare a nerespectării termenului de achitare de unei obligații bugetare curente.

Susținerea recurenților în sensul că instanța nu a respectat prevederile art.83 din O.G. nr.11/1996 și ale O.M.F. nr.1283/1998 nu are suport, întrucât potrivit actelor normative sus menționate, se datorează majorări pe perioada eșalonării la plată. Or, în cauză eșalonarea la plată începând cu data de 31.01.2000, rezultă că instanța de fond a reținut în mod justificat că majorările de întârziere se datorează începând cu data de 8.02.2000.

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de pârâți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.849 din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.