Lessor's appeal upheld; leasing contract's ipso jure termination confirmed and first-instance ruling reinstated.
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice allowed the lessor's appeal, reversed the Court of Appeal's decision, and reinstated the first-instance judgment that had declared the real-estate leasing contract (with an irrevocable sale clause) terminated by operation of law; thus the lessor prevailed, and the original cancellation ruling remained in force. The dispute arose from the lessee's failure to perform payment and related obligations, prompting the lessor to seek a judicial declaration of ipso jure termination under Article 11 of the contract. The High Court held that Article 11 contained an express fourth-degree forfeiture clause ("without court intervention") for non-payment obligations, and that the lessor's choice to invoke it could not be censured; even for obligations subject to a third-degree clause requiring judicial assessment, the default was partial and late, so termination was justified. The decision was final and irrevocable.
Legislator headnote
AI generatedLessor's appeal upheld; leasing contract's ipso jure termination confirmed and first-instance ruling reinstated: În art. 11 din contract sunt prevăzute clauzele de reziliere de plin drept respectiv neplata prețului la termenele stabilite, neasigurarea activului la o societate de asigurări autorizată, neexecutarea obligațiilor contractuale privind cheltuielile existente și funcționale. Se susține că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra recursului de față;
Reclamanta SC M. SA, a solicitat constatarea rezilierii de drept a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 4 mai 2000, încheiat cu pârâta SC N. SRL.
Acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr. 5265 din 25 iulie 2003.
Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul de leasing imobiliar cu clauză de vânzare din 4 mai 2000, cu privire la activul R.N.
În art. 11 din contract sunt prevăzute clauzele de reziliere de plin drept respectiv neplata prețului la termenele stabilite, neasigurarea activului la o societate de asigurări autorizată, neexecutarea obligațiilor contractuale privind cheltuielile existente și funcționale. Se susține că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile.
Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 7662 din 21 octombrie 2003 a admis acțiunea în constatare, a constatat reziliat de drept contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 4 mai 2000.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 11.1 din contractul părților și nu și-a făcut nici o apărare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC N. SRL Constanța, susținând că a fost interpretat greșit art. 11.1 din contract ca reprezentând o clauză de reziliere de plin drept când în realitate voința comună a părților a fost de a supune intervenției instanței soluționarea rezilierii pentru neexecutarea contractului.
Se mai arată că rezilierea contractului era condiționată de neîndeplinirea cumulativă a celor cinci condiții prevăzute de art. 11.1 din contract.
Și nerespectarea art. 118 alin. (3) și a art. 129 alin. (1)-(5) C. proc. civ., sunt invocate ca motive de nelegalitate.
Curtea de Apel Constanța, cu majoritate, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea ca nefondată.
S-a reținut că în contract nu este menționat un pact comisoriu de gradul IV ci era necesară intervenția instanței în analizarea neîndeplinirii obligațiilor; aceste obligații nu au fost precizate; plățile au fost făcute integral; art. 11 din contract are 8 paragrafe iar pct. 1 al acestui articol nu este un pact comisoriu de gradul IV ci de gradul III, cu intervenția instanței.
Soluția s-a dat cu opinia separată a unui judecător în sensul respingerii apelului, cu motivarea că sancțiunea este tot rezilierea de drept a contractului și pentru pactul comisoriu de gradul III dar intervenția instanței privește doar analizarea împrejurărilor de fapt și nu aprecierea cu privire la gradul de îndeplinire a obligațiilor, care să justifice rezilierea, iar reclamanta a optat pentru reziliere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Se susține că au fost greșit interpretate dispozițiile art. 11.1 din contract și că obligațiile prevăzute de art. 11 nu au fost îndeplinite, respectiv rata de leasing pe anul 2003; se impunea actualizarea, iar impozitele și penalitățile au fost achitate în februarie 2004, în timpul procesului.
Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Contractul încheiat de părți prevede la art. 11 un pact comisoriu expres de gradul IV menționându-se „fără” intervenția instanței, pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în capitolul V, referitoare la plățile datorate.
Reclamanta a solicitat instanței să se constate rezilierea de plin drept a contractului invocând acest temei, art. 11 din contract; opțiunea reclamantei neputând fi cenzurată de instanță.
Faptul că obligațiile prevăzute de capitolul V privind plățile nu au fost executate la termen rezultă din angajamentul administratorului pârâtei care recunoaște că nu a îndeplinit obligațiile de plată la termen.
Chiar dacă părțile au prevăzut distinct, în art. 11.1 din contract, că, pentru o parte din obligațiile din art. 5, se va cerere instanței și o analiză a îndeplinirii condițiilor de reziliere, aflându-se în acest caz în prezența unui pact comisoriu expres de gradul III, instanța de fond a apreciat corect că nu au fost îndeplinite nici aceste obligații decât parțial și cu depășirea termenelor, astfel încât opțiunea reclamantei pentru reziliere este îndreptățită.
Apreciind că instanța de apel a interpretat greșit art. 11 din contract, urmează a fi admis recursul reclamantei și se va modifica decizia Curții de Apel Constanța, în sensul că va fi respins apelul pârâtei menținându-se sentința de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC M. SA, împotriva deciziei nr. 234 din 5 iulie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială.
Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC N. SRL Constanța, împotriva sentinței nr. 7662/ COM din 21 octombrie 2003, a Tribunalului Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, astăzi 18 mai 2005.