Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2885/2005 AI generated

Irrevocability of appellate revision decisions blocks cassation recourse

Case Number Decizia nr. 2885/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as inadmissible, thereby upholding the appellate court's decision that rejected the revision request as tardy. The dispute concerned a civil procedure matter where a company filed a request for revision of a prior appellate court decision in a commercial case, arguing the deadline calculation was incorrect, while the opposing party contended the original decision was res judicata. Applying Article 328(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that since the decision subject to revision was rendered by an appellate court and was thus irrevocable, the subsequent decision resolving the revision request was also irrevocable, rendering the cassation appeal inadmissible under Article 299(1) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 3241 C. proc. civ, art. 328 alin. (1) C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ; Irrevocability of appellate revision decisions blocks cassation recourse: Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Keywords

AI generated
statutory deadline res judicata article of civil procedure matter in dispute revision of a judgment appealability of interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 193 din 30 martie 2004, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca fiind tardivă cererea de revizuire a deciziei nr. 949 din 14 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 859/2003, formulată de revizuienta SC R.G.I. SRL Galați în contradictoriu cu intimata R.A.Z.L. Galați, motivat de faptul că aceasta a fost formulată peste termenul prevăzut de art. 3241 C. proc. civ.

În contra deciziei menționate, a declarat recurs revizuienta SC R.G.I. SRL Galați, în motivarea căruia arată că cererea de revizuire a fost promovată în termen în raport de data la care i-a fost comunicată decizia supusă revizuirii și care a fost soluționată de un complet în compunerea căruia a intrat același președinte.

Intimata R.A.Z.L. Galați a depus întâmpinare solicitând, în esență, respingerea recursului ca inadmisibil în raport de prevederile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., decizia supusă revizuirii fiind irevocabilă.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Cum în speță hotărârea supusă revizuirii a fost pronunțată de instanța de recurs, fiind deci irevocabilă, decizia prin care s-a soluționat cererea de revizuire este de asemenea irevocabilă.

În atare situație, în raport de prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuienta SC R.G.I. SRL Galați, împotriva deciziei nr. 193 din 30 martie 2004 a Curții de Apel Galați, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 mai 2005.