Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1455/2003 AI generated

Refugee allowance commencement date: retroactive entitlement from initial application versus res judicata bar

Case Number Decizia nr. 1455/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the County Pension House as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s judgment that the administrative decision denying the specific start date for benefits was partially void and the claimant was entitled to the monthly allowance retroactively from April 1, 2001. The dispute involved a civil action challenging an administrative decision that fixed the commencement of refugee allowances under Government Emergency Ordinance No. 105/1999 (as approved by Law No. 189/2000 and subsequent amendments) at April 1, 2002, rather than the month following the initial application filed in March 2001. The appellant argued that a prior judicial decision constituted res judicata, but the court held that the earlier ruling had only determined the non-applicability of the law to the claimant’s status and did not adjudicate the merits of the allowance period; consequently, the decisive legal basis was the interpretation provided in the implementing norms of the Ordinance, which established that the right to the benefit accrues from the month following the submission of the application, validating the first-instance finding that the claimant’s status was properly recognized by the implementing regulations.

Legislator headnote

AI generated

Refugee allowance commencement date: retroactive entitlement from initial application versus res judicata bar: Reclamanta a depus cerere pentru a i se acorda drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000 în luna martie 2001, respectând termenul reglementat de art.7 alin.2 din acest act normativ.

Keywords

AI generated
refugee status entitlement to benefits date of commencement res judicata established right resettlement allowance
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr.454 din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal nu s-au prezentat: recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj precum și intimata reclamantă B.L.N.

Procedura completă.

S-a referit de către magistratul asistent, că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă (fila 3).

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.4798/2002, reclamanta B.L.N., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj a solicitat modificarea datei de la care i se acordă indemnizația de 300.000 lei lunar conform O.G. nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000 modificată prin O.U.G. nr.242/2000, aprobată prin Legea nr.367/2001, stabilind ca dată a începerii acordării drepturilor de la 1 aprilie 2001 în loc de 1 aprilie 2002.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a depus cererea pentru acordarea drepturilor prevăzute de lege pentru refugiați în luna martie 2001 și astfel, beneficiază de prevederile legale de la data de 1 aprilie 2001 și nu de la 1 aprilie 2002 cum s-a stabilit prin hotărârea dată de pârâtă.

Prin sentința nr.454 din 23 octombrie 2002 s-a admis acțiunea, s-a dispus anularea în parte a hotărârii nr.626 din 24 iunie 2002 emisă de pârâtă pe care a obligat-o să acorde indemnizația ce se cuvine reclamantei cu începere de la 1 aprilie 2001 în loc de 1 aprilie 2002.

Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:

Reclamanta a depus cerere pentru a i se acorda drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000 în luna martie 2001, respectând termenul reglementat de art.7 alin.2 din acest act normativ.

Inițial cererea s-a respins, reclamanta formulând o nouă cerere după intrarea în vigoare a H.G.R. nr.127 din 14 februarie 2002 – când i s-au recunoscut drepturile reclamantei însă cu luna următoare depunerii celei de a doua cereri.

Prin normele de aplicare a O.G. nr.105/1999, nu s-a introdus un nou text de lege, ci doar a fost explicată noțiunea de „persoană strămutată”, în această situație aflându-se și reclamanta astfel dreptul său s-a născut în luna următoare depunerii primei cereri respectiv 1 aprilie 2001.

Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o astfel:

-Cu privire la perioada anterioară 1 aprilie 2001 – 1 aprilie 2002 există autoritate de lucru judecat – sentința Curții de Apel nr.223/2001 care a menținut hotărârea D.G.M.S.S. Cluj nr.981/2001, actul administrativ individual nefiind anulat de instanța de contencios administrativ, iar sentința Curții de Apel nu a fost modificată prin vreo cale extraordinară de atac.

-Instanța de fond a trecut peste excepția autorității lucrului judecat socotind că prin sentința invocată nu s-a soluționat fondul litigiului ci s-a constatat inaplicabilitatea dispozițiilor O.G. nr.105/1999 la situația refugiaților din Ardealul de Nord.

Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Instanța de fond în mod judicios a constatat că în prima fază – respectiv cererea inițială și soluționarea contestației în contencios administrativ soluția s-a pronunțat pe inaplicabilitatea legii, fapt afirmat și în recurs, astfel că în mod legal s-a procedat la soluționarea fondului litigiului, reclamanta pe baza interpretării O.G. nr.105/1999 dată în normele de aplicare are dreptul la beneficiul prevăzut de Legea nr.189/2000 din luna următoare a depunerii cererii respectiv 1 aprilie 2001.

Constatându-se că nu sunt motive care să ducă la casare se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr.454 din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.