Recognition of political displacement status under Decree-Law No. 118/1990
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's judgment that annulled the administrative decision and ordered the competent authority to recognize the claimant's status as a displaced person entitled to legal benefits. The dispute concerned a challenge to an administrative refusal to grant benefits under the Decree-Law No. 118/1990 to a citizen who was politically displaced from her residence in March 1949 and returned in 1955. The court rejected the authority's arguments regarding lack of material jurisdiction and insufficient proof, holding that the Court of Appeal had proper jurisdiction pursuant to Article 7(4) of Law No. 189/2000 (approving O.G. No. 105/1999), and that the evidence on file sufficiently established the claimant's status as a displaced person under Article 1 of Decree-Law No. 118/1990, as amended.
Legislator headnote
AI generatedart.7(4) din Legea nr.189/2000; Recognition of political displacement status under Decree-Law No. 118/1990: The dispute concerned a challenge to an administrative refusal to grant benefits under the Decree-Law No. 118/1990 to a citizen who was politically displaced from her residence in March 1949 and returned in 1955. The court rejected the authority's arguments regarding lack of material jurisdiction and insufficient proof, holding that the Court of Appeal had proper jurisdiction pursuant to Article 7(4) of Law No. 189/2000 (approving O.G. No. 105/1999), and that the evidence on file sufficiently established the claimant's status as a displaced person under Article 1 of Decree-Law No. 118/1990, as amended.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedEstablishes the jurisdiction of the Court of Appeal to hear the challenge, thereby justifying the dismissal of the procedural appeal.
Full text
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială cu sediul în Constanța împotriva sentinței civile nr.127/CA din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimata-reclamantă C.C., lipsind recurenta-pârâtă Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Constanța.
Procedura completă.
Intimata-reclamantă C.C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate pentru motivele din întâmpinare pe care le-a reiterat în susținerea cauzei.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ la data de 10 iulie 2002 reclamanta C.C. a chemat în judecată Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Constanța și a solicitat anularea Deciziei nr.448 din 19 aprilie 2002, decizie emisă de pârâtă prin care a fost respinsă cererea de a-i fi recunoscute drepturile acordate de Decretul nr. 118/1990, ca persoană strămutată.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că începând cu luna martie 1949 familia sa a fost dislocată din comuna Izvoru-Mare, sat Veteranu în satul Izvorul Mare județul Constanța, revenind în anul 1955 în localitate din care au fost strămutați. A mai precizat reclamanta că tatăl său, P.V., are recunoscute aceste drepturi, conform Deciziei Curții Supreme de Justiție nr.3127/2001.
Curtea de Apel Constanța - Secția contencios administrativ a admis acțiunea reclamantei și a anulat decizia nr.448 din 19 aprilie 2002 și a obligat pe pârâtă să recunoască reclamantei drepturile de persoană strămutată de la domiciliu din motive politice, în condițiile art.1 lit.”e” din Decretul Lege nr.118/1990, fiind pronunțată în acest sens sentința nr.127/CA din 17 octombrie 2002.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Constanța în care critică soluția ca fiind nelegală, în sensul că în mod greșit a fost respinsă excepția necompetenței materiale, competență ce susține că revine Tribunalului, iar pe fond că reclamanta nu a făcut dovezi în conformitate cu precizările Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Recursul este nefondat.
Decretul nr.118/1990 a fost modificat și completat prin Legea nr. 189/2000 care a aprobat O.G. nr.105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată după 6 martie 1945.
Prin prevederile art.7(4) din Legea nr.189/2000 împotriva hotărârilor comisiei persoana poate face contestație la Curtea de Apel în termen de 30 zile de la data comunicării, text avut în vedere de instanța de fond când a respins, și legal a procedat, excepția invocată de recurentă.
În ceea ce privește motivul al doilea de casare, se constată că în mod judicios instanța sesizată a stabilit că reclamanta este beneficiară a drepturilor solicitate în conformitate cu prevederile art.1 din Decretul Lege nr.118/1990 cu modificările și completările ulterioare, fiind persoană strămutată.
Curtea apreciază că probele administrate oferă suficiente elemente prin care s-a stabilit statutul de strămutat și perioada persecuției.
Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Constanța, împotriva Sentinței civile nr.127/CA din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.