Refugee status under Decree-Law 118/1990 for WWII evacuees recognized; pension authority's appeal dismissed
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the pension authority, thereby upholding the lower court's decision that recognized the claimant as a beneficiary of Decree-Law No. 118/1990 for the period of March 1944 to March 1945. The dispute concerned the administrative refusal to grant benefits to an individual who had fled her home in the Gura Humorului area due to the imminent Soviet occupation and associated persecutions during World War II. The appellate court rejected the administrator’s argument that witness testimony was invalid because some witnesses were minors at the time of the events, ruling under Article 195 of the Civil Procedure Code that there is no legal prohibition against hearing declarations from persons who were young or mentally disabled when the facts occurred, provided the court assesses their credibility; the court found the evidence corroborated by notarial declarations and other documents sufficient to prove the refugee status.
Legislator headnote
AI generatedart. 195 C. proc. civ; Refugee status under Decree-Law 118/1990 for WWII evacuees recognized; pension authority's appeal dismissed: În conformitate cu dispozițiile art. 195 C. proc. civ. copilul mai mic de 14 ani și persoanele care, din pricina debilității mintale sau în mod vremelnic sunt lipsite de discernământ, pot fi ascultate, însă la aprecierea depoziției instanța va ține seama de situația specială a martorului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe data de 11 iunie 2002, reclamanta P.R. a solicitat anularea deciziei nr. R/15 din 30 aprilie 2002 a Casei Județene de Pensii Suceava cu care i s-a respins cererea de recunoaștere a calității de beneficiară a Decretului-lege nr. 118/1990, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța sesizată, Curtea de Apel Suceava, prin sentința nr. 122 din 9 octombrie, a admis contestația și a anulat decizia atacată, constatând că reclamanta beneficiază de Decretul-lege nr. 118/1990, cu modificările și completările ulterioare, pe perioada martie 1944 - martie 1945.
În motivarea soluției date, prima instanță a reținut că reclamanta și familia sa s-au refugiat în martie 1944 din comuna Banila, actualmente aflată în Ucraina, zona Gura Humorului.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta susținând că o parte din martorii audiați în cauză aveau la data refugiului mai puțin de 7 ani, fiind lipsiți de discernământ.
Recursul este nefondat.
La dosarul cauzei au fost depuse declarațiile date de Z.W. și L.A. care confirmă faptul că, în perioada martie 1944, reclamanta împreună cu familia sa, la fel ca și alte persoane din zona respectivă, s-au refugiat de la domiciliile lor sub amenințarea iminenței ocupării teritoriului de către trupele sovietice și a persecuțiilor ce aveau să fie declanșate.
În conformitate cu dispozițiile art. 195 C. proc. civ. copilul mai mic de 14 ani și persoanele care, din pricina debilității mintale sau în mod vremelnic sunt lipsite de discernământ, pot fi ascultate, însă la aprecierea depoziției instanța va ține seama de situația specială a martorului.
Prin urmare nu există nici o interdicție legală ca o persoană să dea declarație de martor pentru că faptele pe care le relatează s-ar fi petrecut atunci când era de o vârstă fragedă, o asemenea interdicție neexistând nici în situația în care se audiază un debil mintal sau un copil mai mic de 14 ani. Acesta, cu atât mai mult cu cât un martor poate relata fapte de care are cunoștință în mod indirect, dar în atmosfera cărora a trăit mulți ani după ce s-au petrecut.
De altfel, una dintre cele două martore la care s-a făcut mai sus referire este o persoană care în 1944 avea 30 de ani.
Declarațiile acestor două martore se coroborează cu cea dată după judecarea cauzei în fond în fața notarului , depusă ca act nou în recurs, precum și cu alte acte care confirmă situația precară a reclamantei și familiei sale în acea perioadă istorică.
Față de considerentele mai sus expuse recursul declarat în cauză se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se soluția pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Suceava, împotriva sentinței civile nr. 122 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.