Rei vindicatio nullity claims remanded for retrial after appellate court failed to state reasons for rejecting defences

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, reclamanții N.I.E. și N.Ș.A. au solicitat instanței, în contradictoriu cu SC C. SA, să dispună obligarea pârâtei de a le lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, compus din construcție și teren în suprafață de 218 mp.

Ulterior, reclamanții și-au completat cererea solicitând să se constate și nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtă cu foștii chiriași, ca urmare, dispunându-se introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a numiților A.C., B.I. și B.N., cumpărătorii apartamentelor din imobilul revendicat.

La 14 noiembrie 2000 la cererea reclamanților, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât și a Municipiului București prin primarul general.

D.V.G. a formulat, la 23 ianuarie 2001 cerere de intervenție în interes propriu, arătând că este succesorul legal al defunctei N.A., care a moștenit de la tatăl său, N.G., cota de ½ din ¾ din imobilul în litigiu, cotă pe care înțelege să o revendice în contradictoriu cu celelalte părți.

Investită inițial cu soluționarea acestui litigiu, Judecătoria sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 1228 din 20 ianuarie 2001, a admis excepția necompetenței materiale și, raportat la valoarea obiectului litigiului, a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința nr. 1297 din 19 septembrie 2002, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea. A constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 4253 din 29 mai 1997 și nr. 43784 din 18 iunie 1998.

A respins capătul de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 41918 din 27 februarie 1997.

I-a obligat pe pârâți să lase reclamanților și intervenientului D.V.G., în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București.

A respins cererile de intervenție formulate de Z.A. și V.D., pentru lipsa calității procesuale pasive.

A luat act de renunțarea la judecarea cererii de intervenție, formulată de Z.D.D.

Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de A.C., R.M. și Primăria municipiului București, au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 639/A din 8 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că situația juridică reală a imobilului revendicat, care a fost trecut fără titlu valabil în proprietatea statului, în condițiile în care a fost naționalizat pe numele lui N.E., deși era stăpânit în indiviziune de trei coproprietari, a format obiectul publicității, cumpărătorii neputând invoca, în favoarea lor, aparența de drept, întrucât puteau afla cu ușurință situația reală a imobilului.

În ce privește contractul de vânzare-cumpărare nr. 41918 din 27 februarie 1997, având ca obiect apartamentul nr. 2, de la etajul 1 al imobilului, s-a reținut că pentru acest spațiu, intervenientul Z.G. a solicitat Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, despăgubiri bănești, echivalente părții din imobil ce i se cuvenea, ulterior renunțând la judecarea cererii de intervenție.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâții A.C. și R.M.

În recursul său, A.C., invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susține în esență, că instanța de apel nu și-a motivat hotărârea, sub aspectul tuturor criticilor formulate și nu a răspuns la mai multe motive de apel ce vizau neanalizarea, de către instanța fondului, a unor excepții invocate încă din primul stadiu procesual.

De asemenea, se mai arată, nu s-a răspuns criticilor ce vizau incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și aspectele multiple ale bunei-credințe.

Recurenta R.M. critică hotărârea dată în apel sub aspectul greșitei rețineri a nepreluării imobilelor în cauză cu titlu valabil de către stat și a lipsei bunei-credințe a cumpărătorilor, în condițiile în care, susține pârâta, chiar reclamanții au clarificat situația juridică a imobilului la o dată ulterioară promovării acțiunii în revendicare, în acest context, eroarea cumpărătorilor asupra calității de proprietar a statului vânzător, fiind totală și invincibilă.

Recursurile urmează a fi admise, în limitele și pentru considerentele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Ca atare, considerentele reprezintă un element necesar al oricărei hotărâri judecătorești, motivarea de fapt și de drept fiind indispensabilă acestui important act procedural.

Este unanim admis, atât în doctrină cât și în practica judiciară, că motivarea trebuie să se refere la toate capetele de cerere formulate și la considerentele pentru care s-au respins unele cereri.

Cu alte cuvinte, instanța trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin acțiune și asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretențiilor ridicate de părți.

Tot astfel, în apel, instanța trebuie să răspundă la toate motivele prezentate de părțile care au atacat hotărârea pronunțată în primă instanță, simpla preluare a unor argumente din sentință nefiind suficientă pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

Așa cum s-a reținut și în jurisprudența mai veche a instanței supreme, îndatorirea de a motiva hotărârea sub aspectul tuturor cererilor și respectiv criticilor formulate de părți, constituie o garanție pentru justițiabili, în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un eficient control judiciar.

În speță, prin apelul declarat la 3 octombrie 2002, A.C., pârât în cauză, a criticat hotărârea pronunțată în primă instanță, invocând totodată mai multe excepții ce vizau:

- inadmisibilitatea capătului de cerere privind revendicarea, având în vedere lipsa identității dintre imobilul proprietatea autorului N.G. Emil și cel în litigiu, precum și încălcarea regulii unanimității.

- inadmisibilitatea cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat pentru apartamentul nr. 1, parter, din imobil, având în vedere împrejurarea că nu a fost chemată în judecată și soția pârâtului, în calitate de coproprietară a bunului.

- lipsa de interes în promovarea acțiunii, întrucât reclamanții au fost despăgubiți în condițiile Legii nr. 112/1995.

- tardivitatea cererilor modificatoare ale acțiunii.

- incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Toate aceste excepții care, de altfel, în condițiile în care au fost ridicate în fața primei instanțe, se constituie în critici de fond ale sentinței, nu au fost analizate de instanța de apel care s-a mărginit la a antama în considerente doar aspectele legate de valabilitatea titlului de preluare al imobilului și buna-credință a chiriașilor ce au cumpărat părți din imobil, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Or, temeiul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează nu numai inexistența motivării, dar și insuficiența acesteia.

Ca atare, cum în cauză nu s-a îndeplinit cerința legală a motivării hotărârii sub aspectul tuturor criticilor formulate de părți, această situație echivalând cu nepronunțarea asupra fondului cauzei, în întregul său, cauza se va trimite instanței de apel pentru rejudecare, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

În acest context, al nemotivării hotărârii, este irelevant a mai fi analizate și alte critici ce vizează fondul cauzei, aspecte antamate în recursul formulat de pârâta R.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de R.M. și A.C. împotriva deciziei nr. 639 A din 8 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2005.