Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 8438/2005 AI generated

Restitution deadline reinstatement upheld after 2005 law reset notice period.

Case Number Decizia nr. 8438/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The court dismissed the municipality's appeal as unfounded, upholding the lower courts' decisions that had granted the claimant reinstatement of the deadline to file a restitution notice under Article 21(1) of Law No. 10/2001. The dispute arose after the mayor rejected the claimant's 2004 notice as late, but the decisive legal basis was the subsequent amendment by Law No. 247/2005, which reset the six-month notice period from its July 2005 entry into force; as a procedural rule, this applied immediately, making the claimant's earlier notice timely.

Legislator headnote

AI generated

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Restitution deadline reinstatement upheld after 2005 law reset notice period: Împotriva deciziei civile nr. 409 din 18 martie 2005 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a declarat recurs Primăria orașului Mărășești a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că greșit reclamantul a fost repus în termenul de formulare a notificării în condițiile Legii nr. 10/2001 întrucât acesta nu a făcut dovada că a fost împiedicată să solicite în termen restituirea imobilului în litigiu.

Keywords

AI generated
notice period procedural time limits amendment of the claim restitution of property restoration of deadline reinstatement of unemployment benefits

Cited Legislation

AI generated
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
773 din 8 iunie 2004 a respins notificarea cu motivarea că aceasta a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
409 din 18 martie 2005 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a declarat recurs Primăria orașului Mărășești a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin notificarea înregistrată la biroul executorului judecătoresc la data de 17 mai 2004 reclamantul N.C. a solicitat Primăriei orașului Mărășești restituirea casei de locuit situată în orașul Mărășești.

Primarul orașului Mărășești prin dispoziția nr. 773 din 8 iunie 2004 a respins notificarea cu motivarea că aceasta a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 308 din 3 decembrie 2004, menținută prin decizia civilă nr. 409 din 18 martie 2005 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a admis cererea formulată de reclamantul N.C. și l-a repus pe acesta în termenul de formulare a notificării prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei civile nr. 409 din 18 martie 2005 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a declarat recurs Primăria orașului Mărășești a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că greșit reclamantul a fost repus în termenul de formulare a notificării în condițiile Legii nr. 10/2001 întrucât acesta nu a făcut dovada că a fost împiedicată să solicite în termen restituirea imobilului în litigiu.

Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în M. Of. nr. 75 din 14 februarie 2001 „persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. Termenul de 6 luni menționat a fost prelungit, succesiv, cu 3 luni prin O.U.G. nr. 109 din 13 august 2001 și prin O.U.G. nr. 145 din 12 noiembrie 2001”.

Legea nr. 10/2001 însă a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. nr. 653 din 22 iulie 2005 iar „Procedurile de restituire” au fost reglementate în Capitolul III și în actuala redactare a art. 21 alin. (1) persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.

Sintagma „prezenta lege” se referă la Legea nr. 247/2005 care a intrat în vigoare la data de 22 iulie 2005, moment în raport de care se calculează termenul de 6 luni. Termenul menționat fiind un termen procedural, dispozițiile referitoare la acesta se aplică deîndată. Consecința în speță, este considerarea notificării făcute de reclamant „în termen”.

Față de considerentele menționate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria orașului Mărășești împotriva deciziei nr. 409/A din 18 martie 2005 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2005.