Nationalized-property compensation claim overturned; case remanded for retrial over misapplied state liability rule

Asupra recursurilor civile de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 13 decembrie 2001 S.O. a chemat în judecată prin acțiune ulterior completată și precizată, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice Suceava, solicitând în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (r.1), măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri, pentru imobilul o fabrică de cherestea, utilajele și instalațiile acesteia, bunuri preluate de stat, în anul 1949, din patrimoniul autorilor săi (ai reclamantei).

Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința nr. 754 din 15 octombrie 2003, a admis acțiunea și a stabilit în favoarea reclamantei dreptul la plata sumei de 1.548.408.400 lei cu titlu de despăgubiri bănești.

Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 915 din 7 aprilie 2004, a respins apelurile reclamantei și pârâtului, cu motivarea că, în sensul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare a bunurilor solicitate nu a fost identificată. S-a reținut că starea de neidentificare a fost confirmată de SC S. SA Rădăuți, entitate ulterior notificată ca urmare a răspunsului nr. 1663 din 11 iulie 2001 primit de la Primăria comunei Putna, județul Suceava, ca entitate primă notificată. Totodată s-a apreciat că suma reprezentând despăgubirile acordate determinată prin expertiză judiciară, este just stabilită.

Împotriva celor două hotărâri judecătorești au declarat recurs ambele părți, bazat pe motive de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Reclamanta a criticat modul de cuantificare a despăgubirilor (suma datorată fiind de 62.898.983.900 lei), iar pârâtul că instanțele, ignorând împrejurarea că bunurile se află în patrimoniul SC S. SA Rădăuți, au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. În opinia pârâtului, erau incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, a căror aplicare nu a fost pusă în dezbaterea părților, cu citarea în proces a deținătorului bunurilor (investit de reclamant și abilitat să soluționeze notificarea) și a primăriei comunei Putna, județul Suceava.

Reclamanta a invocat, în apărare, tardivitatea recursului pârâtului.

Recursurile sunt fondate.

Mai întâi, față de inexactitățile referitoare la identificarea primitorului, cuprinse în actul de comunicare a deciziei recurate, se constată, prin prisma dispozițiilor art. 310 C. proc. civ., că recursul pârâtului a fost făcut în termen.

Apoi, potrivit art. 26, renumerotat art. 28 din Legea nr. 10/2001 (r.2), în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului solicitat, va notifica primăria în a cărei rază se află imobilul, ca entitate abilitată prin lege să identifice, în termen de 30 zile unitatea deținătoare și să comunice celui îndreptățit elementele de identificare a acestuia. În accepțiunea alin. (3) al textului menționat, chemarea în judecată a statului, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru restituirea imobilului este posibilă în termen de 90 zile de la expirarea termenului de 30 zile dacă comunicarea din partea primăriei nu a fost primită sau de la data comunicării.

Or, în speță, răspunsul Primăriei Putna (adresa nr. 1663 din 11 iulie 2001) este ferm în sensul că imobilul se află în patrimoniul SC S. SA Rădăuți (ca deținător faptic al bunului). Împrejurarea că această entitate, ca unitate deținătoare de trimitere, neagă prezența imobilului în patrimoniul său, nu transformă obligațiile primăriei și ale Ministerului, care prin obiectul lor, sunt obligații in faciendo (de identificare a deținătorului imobilului), în obligații pecuniare în sarcina statului. Ca tare, condamnarea la despăgubiri este, în speță, esențial nelegală. Strict procedural, instanțele erau datoare să pună în dezbaterea părților aceste elemente de aplicare corectă a legii și să decidă, cu participarea în proces a entităților implicate în raportul juridic in faciendo, asupra obligației de identificare a deținătorului bunului. Sine qua non, elementul de identificare a deținătorului bunului este imanent pentru determinarea, în favoarea reclamantei, a efectelor juridice prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Așa fiind și cum în absența stabilirii depline a împrejurărilor de fapt esențiale ale pricinii Înalta Curte nu poate decide, conform art. 314 C. proc. civ., asupra fondului pricinii, se impune admiterea ambelor recursuri și reformarea hotărârilor atacate, cu trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare.

Instanța de trimitere se va conforma dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite recursurile declarate de S.O .și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava împotriva deciziei civile nr. 915 din 7 aprilie 2004 a Curții de Apel Suceava și a sentinței nr. 574 din 15 octombrie 2003 a Tribunalului Suceava, casează hotărârile atacate cu trimiterea cauzei la Tribunalul Suceava, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2005.