Jurisdictional conflict over appellate competence for nullity of sale of expropriated church property after procedural code amendments
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering that the appeal against the first-instance decision shall be heard by the Sibiu Court of Appeal (Tribunal), ruling that the lower tribunal was competent despite a prior declination by the Alba Iulia Court of Appeal. The underlying dispute involved a religious institution claiming absolute nullity of a sale contract for an apartment, arguing that the property had been unlawfully expropriated from its predecessor entity by the state in 1945 and subsequently sold by a municipal company in bad faith, contrary to restitution laws. The decisive legal basis for the procedural ruling was the interplay between Law No. 195/2004, which suppressed appeals for low-value civil cases but was enacted after the contested judgment, and Law No. 219/2005, which modified the Civil Procedure Code to reassign the appellate jurisdiction for such cases to the tribunal level, thereby invalidating the appellate court's prior determination that only a cassation appeal was available.
Legislator headnote
AI generatedart. 6 din O.U.G. nr. 184/2002, art. 46 din Legea nr. 10/2001, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 299 alin. (3) C. proc. civ; Jurisdictional conflict over appellate competence for nullity of sale of expropriated church property after procedural code amendments: - ulterior preluării, în anul 1981, același imobil a fost închiriat pârâților M.M. și M.T., care l-au cumpărat în anul 2002, de la SC U. Sibiu, contrar dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competență de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 2 iunie 2003, reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Sibiu prin Primar, SC U. SA, M.M. și M.T., solicitând:
- anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la apartamentul situat în Sibiu, înscris în C.F. 12067 nr. top. 1551/1/1/XI, 1561/1/1/XI, încheiat între SC U. SA și pârâții persoane fizice;
- repunerea părților în situația anterioară și rectificarea în C.F., în sensul radierii mențiunii referitoare la acest contract.
În motivarea acțiunii, întemeiată pe art. 112-114 C. proc. civ., art. 6 din O.U.G. nr. 184/2002, art. 8 și art. 46 din Legea nr. 10/2001, reclamantul a susținut că:
- imobilul în discuție constituie proprietatea Consistoriului Regnicolar Evanghelic C.A. din Sibiu și a fost preluat abuziv de către stat;
- până la adoptarea Legii nr. 50/2002 de aprobare a O.U.G. nr. 94/2000 și nr. 184/2002, pârâții Municipiul Sibiu și SC U. SA au înstrăinat apartamentul către pârâții persoane fizice, nelegal și cu rea credință, deși au fost notificați în repetate rânduri să nu procedeze în acest mod.
Tribunalul Sibiu, secția civilă, prin sentința nr. 840 din 1 septembrie 2003, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sibiu pe considerentul că raportul juridic dedus judecății este de natură civilă, iar valoarea obiectului litigiului nu depășește 1 miliard lei.
La 10 octombrie 2003, reclamantul și-a precizat acțiunea, susținând că solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6256/2002, încheiat între SC U. SA și soții M.M. și T., cu motivarea că a revendicat de mai multe ori imobilul, iar Legea nr. 85/1992, invocată în acel contract, era inoperantă.
Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 8071 din 15 decembrie 2003, a respins excepțiile referitoare la prescripția dreptului la acțiune și lipsa calității procesuale active, a admis acțiunea precizată, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare și a dispus restabilirea situației anterioare.
S-a reținut că:
- acțiunea a fost introdusă la 2 iunie 2003, cu respectarea termenului special de prescripție prevăzut de art. VI alin. (4) din O.U.G. nr. 184/2002;
- potrivit Decretului-lege nr. 177/1948 și Decretului nr. 627/1949, Biserica Evanghelică Regnicolară din România este același cult religios ca și Biserica Evanghelică din România, reclamantul fiind forul său tutelar, în calitate de continuator al Consistoriului Evanghelic Regnicolar;
- imobilul în discuție, proprietatea Bisericii Regnicolare Evanghelice din România, a fost preluat de Statul Român în baza adresei nr. 1220 din 3 noiembrie 1945 a Ministerului Agriculturii și Domeniilor, Comisariatul pentru administrarea și lichidarea bunurilor Grupului Etnic German;
- ulterior preluării, în anul 1981, același imobil a fost închiriat pârâților M.M. și M.T., care l-au cumpărat în anul 2002, de la SC U. Sibiu, contrar dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Pârâții M.M. și M.T. și SC U. SA Sibiu au declarat apel, iar Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 82 din 25 ianuarie 2005, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Sibiu, cu motivarea că, în raport de valoarea obiectului litigiului (sub un miliard lei), sentința este supusă doar recursului, care, potrivit art. 299 alin. (3) C. proc. civ., trebuie soluționat de instanța imediat superioară judecătoriei.
Tribunalul Sibiu, secția civilă, prin decizia nr. 179 din 14 aprilie 2005, și-a declinat competența în favoarea Curtea de Apel Sibiu și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență, pe considerentul că în speță nu sunt operante dispozițiile Legii nr. 195/2004, adoptată ulterior pronunțării sentinței atacate și supusă așadar apelului.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, reține că:
- apelul în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei a fost suprimat prin Legea nr. 195/2004, care a intrat în vigoare la 26 mai 2004, deci ulterior pronunțării hotărârii atacate;
- drept consecință, sentința Judecătoriei Sibiu este supusă și apelului, iar nu doar recursului, cum greșit a considerat Curtea de Apel Sibiu;
- urmare modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, în prezent competența soluționării acestei căi de atac revine însă Tribunalului Sibiu.
Așa fiind, conform art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, se va stabili competența soluționării apelului declarat de pârâții M.M., M.T. și SC U. SA în favoarea instanței mai sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența soluționării apelului declarat de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România împotriva sentinței civile nr. 8071 din 15 decembrie 2003, a Judecătoriei Sibiu, în favoarea Tribunalului Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2005.