Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 8146/2005 AI generated

Incompetence of the cassation court and remand to the court of appeal under Law 219/2005 for claims first heard by district courts

Case Number Decizia nr. 8146/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed its own jurisdiction and remanded the case to the Bucharest Court of Appeal for competent resolution, leaving the appellate court's admission of the claimants' action and order for the bank to pay the equivalent value of premium materials intact for review at that level. The dispute arose from a property rights claim where individuals sought compensation for precious metals and jewelry allegedly deposited at a national bank and subsequently taken in an abusive manner, a decision originally supported by lower courts invoking constitutional property guarantees and specific protective regulations. The decisive legal basis for the remand was Article II, paragraph (3) of Law No. 219/2005, which amended the Code of Civil Procedure to establish that for actions where first-instance jurisdiction belongs to district courts, the cassation route is exhausted at the Court of Appeal level, thereby rendering the ICCJ incompetent to hear the bank's appeal against the appellate decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 725 C. proc. civ, art. II alin. (3) din Legea nr. 219 din 6 iulie 2005; Incompetence of the cassation court and remand to the court of appeal under Law 219/2005 for claims first heard by district courts: The dispute arose from a property rights claim where individuals sought compensation for precious metals and jewelry allegedly deposited at a national bank and subsequently taken in an abusive manner, a decision originally supported by lower courts invoking constitutional property guarantees and specific protective regulations. The decisive legal basis for the remand was Article II, paragraph (3) of Law No. 219/2005, which amended the Code of Civil Procedure to establish that for actions where first-instance jurisdiction belongs to district courts, the cassation route is exhausted at the Court of Appeal level, thereby rendering the ICCJ incompetent to hear the bank's appeal against the appellate decision.

Keywords

AI generated
cassation review constitutional jurisdiction article of civil procedure banking law right to be heard abusive dismissal

Cited Legislation

AI generated
art. 725 C. proc. civ
Având în vedere și împrejurarea că orice reglementare nouă procedurală este de imediată aplicare conforma art. 725 C. proc. civ., urmează ca, în baza textelor legale menționate, cauza să fie trimisă spre competentă soluționare, Curții de Apel.
art. II alin. (3) din Legea nr. 219 din 6 iulie 2005
This provision is explicitly cited in the operative order as the legal basis for declaring the High Court of Cassation and Justice incompetent and for remanding the case to the Court of Appeal for competent resolution.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 583/2004
Prin decizia civilă nr. 583/2004 pronunțată de Curtea de Apel Brașov a fost admis apelul declarat de reclamanții R.M.M., P.S., C.G.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. II alin. (3) din Legea nr. 219 din 6 iulie 2005

This provision is explicitly cited in the operative order as the legal basis for declaring the High Court of Cassation and Justice incompetent and for remanding the case to the Court of Appeal for competent resolution.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 583/2004 pronunțată de Curtea de Apel Brașov a fost admis apelul declarat de reclamanții R.M.M., P.S., C.G. și K.F. împotriva sentinței civile nr. 370/2004 pronunțată de Judecătoria Sf.Gheorghe, sentință care a fost schimbată în întregime în sensul admiterii acțiunii reclamanților și, obligării B.N.R. la plata contravalorii bijuteriilor din material prețios, depozitate la B.N.R. de către antecesorul reclamanților și preluate în mod abuziv ulterior depunerii.

În motivarea în drept a hotărârii pronunțate, instanța de apel a invocat prevederile O.G. nr. 24/2003, cele ale Constituției României și DUDO cu privire la apărarea și garantarea dreptului de proprietate.

Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs B.N.R. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În prealabil examinării criticilor formulate prin recursul declarat, instanța în virtutea obligațiilor decurgând din prevederile art.306 și 158 Cod procedură civilă, a procedat la verificarea competenței sale în soluționarea recursului.

Sub acest aspect, față de prevederile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, din care rezultă că, în cazul acțiunilor al căror obiect și valoare impune soluționarea în primă instanță de către judecătorii, calea de atac a recursului este epuizată la Curțile de Apel, rezultă necompetența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului declarat în prezenta cauză.

Având în vedere și împrejurarea că orice reglementare nouă procedurală este de imediată aplicare conforma art. 725 C. proc. civ., urmează ca, în baza textelor legale menționate, cauza să fie trimisă spre competentă soluționare, Curții de Apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Conform art. II alin. (3) din Legea nr. 219 din 6 iulie 2005 trimite spre competentă soluționare recursul la Curtea de Apel Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2005.