Obligation to issue a motivated response in pre-judicial restitution procedure under Law No. 10/2001

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin notificarea formulată la 14 iunie 2001, G.G.C. a cerut Municipiului București, prin Primar General, în calitate de moștenitoare a autorilor D.N. și D.P. stabilirea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, compus din teren de 350 mp și două corpuri de clădire, demolate ulterior preluării prin Decretul nr. 92/1950.

Întrucât unitatea deținătoare nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, [respectiv art. 25 alin. (1), în redactarea actuală a acestui act normativ, după modificarea și completarea sa prin Legea nr. 247/2005] aceleași solicitări au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 29 septembrie 2004, în motivarea căreia reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a foștilor proprietari ai imobilului care, nu poate fi restituit în natură întrucât pe teren au fost construite blocurile aflate în prezent pe calea G.

Prin sentința civilă nr. 1042 din 22 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis contestația și a obligat-o pe pârâtă să emită dispoziție motivată, ca răspuns la notificarea formulată de persoana îndreptățită.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, potrivit legii, pârâtului îi revenea obligația de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care cu aceeași motivare, prin decizia nr. 615/A din 14 aprilie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât.

În cauză, a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâtul Municipiul București, prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât termenul de 60 de zile este un termen de recomandare, depășirea acestuia neputând fi sancționată, situație în care, neputându-se reține culpa sa procesuală, nu trebuia să fie obligată nici la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed.

În cauză, intimata-reclamantă a făcut dovada împrejurării că autorii săi au fost proprietarii imobilului în litigiu, imobil preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950 (f. 5, 7, 8, 32 și 35, dosar 2314/2004 al Tribunalului București, secția a III-a civilă).

Cu toate că reclamanta a notificat unitatea deținătoare în termenul prevăzut de lege, respectiv, la 14 iunie 2001, iar ulterior a făcut mai multe reveniri, depunând suficiente acte din care rezultă calitatea sa de persoană îndreptățită pârâtul nu s-a conformat dispozițiilor imperative ale legii și nu a emis, nici până la data inițierii demersului judiciar, 29 septembrie 2004, și nici pe parcursul soluționării cauzei, decizie sau dispoziție motivată.

Ca atare, cazul dedus recursului de față pune în discuție situația în care lipsește răspunsul persoanei juridice notificate, lipsă generată de o conduită imputabilă a acesteia.

Deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care persoana juridică deținătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe calea notificării (fiind unanim admis, că aceasta este o lacună a Legii nr. 10/2001) totuși cei îndreptățiți, se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca unitatea deținătoare să fie obligată să emită un răspuns prin decizie sau dispoziție motivată, deoarece o atare obligație decurge din lege și face parte dintr-o procedură administrativ–jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ.

Întrucât, în cauză, persoana juridică notificată nu a răspuns persoanei îndreptățite, în condițiile prevăzute de lege, nefiind emisă o decizie sau dispoziție motivată de acceptare sau de refuz a cererii de restituire prin echivalent, această împrejurare nu poate fi de natură să afecteze interesele legitime ale reclamantei.

Cum pârâtul a cărui lipsă procesuală a fost dovedită, a căzut în pretenții, în mod corect s-a dispus și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată constând în cheltuielile făcute de reclamantă, urmare demersului său judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 615/A din 14 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul Municipiul București la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata G.G.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2005.