Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 7506/2005 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against final venue transfer decision

Case Number Decizia nr. 7506/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in cassation as inadmissible, thereby leaving the lower court's order denying the request for a venue transfer irrevocable and in force. The dispute concerned a procedural motion for the transfer of a civil case from the Constansa Tribunal to another court, which the appellate court had previously rejected; the parties subsequently challenged this refusal through an appeal in cassation. The decisive legal basis was Article 40(4) of the Code of Civil Procedure, which expressly stipulates that decisions on venue transfer requests are final and not subject to any form of judicial challenge, rendering the appeal in cassation procedurally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 40 alin. (4) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal against final venue transfer decision: În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea asupra cererii de strămutare nu este supusă nici unei căi de atac.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code procedural orders grounds for cassation appealability of interlocutory decision mutual recognition principle administrative revocation of decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 3406 din 26 aprilie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost respinsă cererea formulată de petenții R.M., R.A. și M.R., prin care a fost solicitată strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul dosarului nr. 5356/2002 al Tribunalului Constanța.

Împotriva susmenționatei încheieri au formulat contestație în anulare contestatorii R.M., R.A. și M.R.

Contestația în anulare este inadmisibilă.

În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea asupra cererii de strămutare nu este supusă nici unei căi de atac.

În consecință, contestația în anulare urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3 octombrie 2005.