Restitution possession act annulment appeal rejected as unfounded; case remanded for lack of jurisdiction.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 10 iunie 2002, reclamantul N.V.G. a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Punghina, solicitând:

- să se constate nulitatea dispoziției nr. 50 din 9 septembrie 2001, emisă de aceasta din urmă cu încălcarea Legii nr. 10/2001, precum și a actului de punere în posesie pentru suprafața de 50 ha teren agricol;

- obligarea pârâtei la restituirea terenului intravilan liber, plata despăgubirilor legale pentru construcțiile care nu mai există și, în privința suprafeței de 50 ha teren arabil, respectarea amplasamentului din momentul naționalizării;

În motivarea acțiunii, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, Legii nr. 1/2000 și art. 960 C. civ., reclamantul a susținut că:

- dispoziția atacată i-a fost comunicată odată cu punerea în posesie, când a constat că, în locul terenului său intravilan, pârâta i-a atribuit alte două parcele, din care doar una îi aparținuse, parțial;

- suprafața de 50 ha teren arabil, pentru care s-a reconstituit dreptul său de proprietate, i-a fost atribuită pe alt amplasament.

Judecătoria Vânju Mare, prin sentința civilă nr. 2111 din 23 septembrie 2002, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Mehedinți pentru considerentul că în speță este vorba despre o plângere întemeiată pe Legea nr. 10/2001.

După investirea tribunalului, respectiv la 25 februarie 2003, reclamantul a precizat că solicită doar:

- restituirea în natură, pe amplasamentul inițial, a suprafeței de 1,50 ha teren intravilan pe care se aflau construcțiile mai întâi expropriate, iar apoi demolate;

- anularea procesului verbal de punere în posesie, prin care i-au fost atribuite două parcele, de 9400 mp și de 5500 mp, ce nu i-au aparținut, incluse, din eroare, atât în suprafața intravilană, cât și suprafața extravilană de 50 ha

În motivarea acestei cereri reclamantul a susținut că:

- prin dispoziția nr. 44 din 20 august 2002, Primăria Pungheni și-a recunoscut eroarea din precedenta dispoziție, referitoare la restituirea unei case care nu i-a aparținut și terenul aferent, de 0,90 ha;

- se impune însă restituirea suprafeței expropriate, de 1,50 ha, aferentă casei demolate recunoscute, care este liberă;

- pe cale de consecință, trebuie anulat procesul verbal, prin care i-a fost restituită suprafața de 0,90 ha, ce nu i-a aparținut;

- pe de altă parte, suprafața menționată, ca și diferența de 0,540 ha, au fost incluse atât în categoria terenului intravilan, cât și în categoria terenului extravilan, diminuându-se astfel suprafața de 50 ha;

Tribunalul Mehedinți, secția civilă, prin sentința nr. 1080 din 14 octombrie 2003, a admis acțiunea precizată și, în consecință, a anulat parțial procesul verbal de punere în posesie A38/3, doar pentru suprafața de 1,50 ha din intravilan și a obligat-o pe pârâtă să-i restituie reclamantului terenul menționat, individualizat în raportul de expertiză întocmit de M.A.

S-a reținut că:

- prin dispoziția nr. 50/2001, pârâta a dispus să se restituie reclamantului, în natură, două case și terenul intravilan de 1,50 ha, aferent construcțiilor;

- pârâta a dispus prin aceeași dispoziție ca pentru construcțiile demolate reclamantul să primească despăgubiri în echivalent, ce se vor stabili de Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001;

- ulterior, prin dispoziția nr. 44/2002, pârâta a modificat parțial prima dispoziție, în sensul restituirii unei singure case, care mai există, precum și a terenului aferent de 1,50 ha, urmând ca pentru construcțiile demolate reclamantul să primească despăgubiri;

- expertul a constatat că terenul solicitat măsoară 15721 mp și este parțial ocupat de construcții edificate fără autorizație și acte de proprietate sau concesionare;

- acest ultim aspect este irelevant în raport de regula restituirii în natură, consacrată de Legea nr. 10/2001;

Curtea de apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 616 din 25 martie 2004, a admis apelul declarat de pârâta și a anulat sentința, cu trimiterea cauzei spre competență soluționare la Judecătoria Vânju Mare.

S-a reținut că, față de precizarea reclamantului, că își restrânge acțiunea la anularea procesului verbal de punere în posesie emis conform Legii nr. 18/1991, pricina trebuie soluționată în primă instanță de judecătorie.

Reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea ultimei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

În motivarea recursului reclamantul a susținut că:

- prin precizarea făcută la Tribunalul Mehedinți nu a înțeles să conteste actele emise în baza Legii nr. 18/1991, deci nu și-a modificat temeiul juridic inițial, respectiv Legea nr. 10/2001;

- ca urmare a reținerii eronate a obiectului acțiunii precizate, instanța de apel a aplicat greșit legea și, totodată, a încălcat principiul disponibilității;

Ambele critici sunt nefondate deoarece:

- atât în cererea inițială, cât și în precizările din 25 februarie 2003, reclamantul a solicitat expres anularea procesului verbal de punere în posesie, act emis în baza Legii nr. 18/1991;

- prin dispoziția nr. 44/2002 (emisă potrivit Legii nr. 10/2001), ca și prin precedenta dispoziție, pârâta i-a retrocedat reclamantului întreaga suprafață solicitată, respectiv 1,5 ha teren intravilan;

- instanța de apel nu a încălcat principiul disponibilității atât timp cât reclamantul, în cererea introductivă, s-a referit și la Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere solicitate în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997;

Așa fiind, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.V.G. împotriva deciziei nr. 616 din 25 martie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2005.