Obligation to rule only on claimed object; administrative silence as justiciable refusal in compensation claims under Law 10/2001
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the cross-appeals of both the plaintiff and the defendant, quashing all prior judgments from the first instance and the Court of Appeal, and remanded the case to the Teleorman Court of First Instance for retrial. The dispute arose under Law No. 10/2001, where a plaintiff notified the local municipality and prefecture to obtain compensation equivalent to a specific land area but failed to receive a motivated decision within the statutory 60-day deadline; instead of denying jurisdiction, the plaintiff filed a lawsuit demanding monetary damages. The decisive legal basis was Article 129(6) of the Code of Civil Procedure, which mandates that judges rule only on the specific object of the claim (damages), meaning the lower courts erred by ordering the administration to issue a decision—an outcome not requested by the plaintiff—while simultaneously incorrectly finding the action inadmissible because the administration had not previously responded; the Supreme Court clarified that the administrative silence constitutes a refusal that justifies judicial intervention on the merits, thereby necessitating a full examination of the damage claim rather than a procedural obligation to obtain an administrative act.
Legislator headnote
AI generatedart. 21 din Legea nr. 10/2001, art. 23 din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 129 alin. (6) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Obligation to rule only on claimed object; administrative silence as justiciable refusal in compensation claims under Law 10/2001: Și pârâta Prefectura județului Teleorman a declarat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 9 august 2001 în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 M.Ș.M. a solicitat Primăriei oraș Videle despăgubiri în echivalentul terenului în suprafață de 50 ari situat în Videle.
Cu motivarea că primăria notificată nu a soluționat cererea în termenul legal de 60 de zile, M.Ș.M. a chemat în judecată la 16 august 2002 pe pârâtele Primăria orașului Videle și Prefectura județului Teleorman solicitând a fi obligate la plata despăgubirilor cerute prin notificare.
Tribunalul Teleorman, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 185 din 15 martie 2004, prin care a admis acțiunea introdusă de reclamantul M.M. împotriva pârâtelor Primăria Videle și Prefectura județului Teleorman și a obligat pe pârâte să emită o decizie motivată privind soluționarea notificării reclamantului.
În motivarea hotărârii, tribunalul a reținut că reclamantul a notificat pe pârâta Primăria Videle, că aceasta nu a emis decizie sau dispoziție motivată încălcând obligația instituită prin art. 23 din Legea nr. 10/2001, astfel încât se impune obligarea pârâtelor de a se conforma legii.
Apelurile declarate de reclamantul M.M. și de pârâta Prefectura județului Teleorman au fost admise prin decizia civilă nr. 233/A din 13 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, care a anulat sentința primei instanțe și a reținut cauza spre rejudecare.
Aceeași instanță a pronunțat decizia civilă nr. 713/A din 24 iunie 2004, prin care a admis acțiunea introdusă de reclamant și a obligat pe pârâte să emită decizie (dispoziție) motivată privind soluționarea notificării formulate de reclamant potrivit Legii nr. 10/2001, cu motivarea că în condițiile în care cererea obiect al notificării nu a fost soluționată prin emiterea unei dispoziții sau decizii, cererea nu poate fi soluționată direct de către instanța de judecată pentru că s-ar eluda prevederile Legii nr. 10/2001.
Reclamantul M.M. a declarat recurs invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Și pârâta Prefectura județului Teleorman a declarat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.
Dezvoltând recursurile, reclamantul a susținut că nu există nici un text de lege care să-i interzică accesul direct la justiție în cazul în care instituția notificată nu a rezolvat cererea în termenul legal, iar pârâta a susținut, printre altele, că instanțele au acordat ceea nu s-a cerut, încălcând astfel și dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Prin prisma motivelor de mai sus, recursurile sunt întemeiate.
Astfel, instanțele au dat ceea ce reclamantul nu a cerut, dat fiind că prin acțiune s-a solicitat acordarea de despăgubiri de către instanța de judecată, iar prin hotărârile primei instanțe și a instanței de apel (dată după reținerea cauzei spre rejudecare) s-a dispus obligarea pârâtelor să emită decizie sau dispoziție motivată.
Ori, prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ., s-a instituit obligația judecătorilor de a hotărî în toate cazurile numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Totodată, instanța de apel a statuat greșit în sensul inadmisibilității acțiunii în lipsa deciziei sau a dispoziției motivate, întrucât, deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care persoana deținătoare refuză să răspundă solicitării adresată prin notificare, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente pe considerentul că asemenea cerere ar fi inadmisibilă, absența răspunsului la notificare având valoarea unui refuz care trebuie cenzurat judecătorește, numai astfel realizându-se caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, se impunea ca instanțele să examineze fondul cauzei, ceea ce determină admiterea recursurilor potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., casarea tuturor hotărârilor pronunțate [art. 312 alin. (2) C. proc. civ.) și, în temeiul art. 312 alin. (5) cu observarea noului conținut al art. 297 alin. (1) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Teleorman.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul M.M. și de pârâta Prefectura județului Teleorman împotriva deciziei civile nr. 713/A din 24 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă.
Casează decizia atacată precum și decizia civilă nr. 233/A din 13 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, și sentința civilă nr. 185 din 15 martie 2004 a Tribunalului Teleorman.
Trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Teleorman.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2005.