Land restitution claim under Law No. 10/2001 quashed and remanded for failure to establish legal regime, location, and free surface.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 18 februarie 2002 M.D.A. a formulat plângere împotriva dispoziției nr. 128 din 18 ianuarie 2002 emisă de Primăria comunei Crângeni, solicitând anularea acesteia, ca nelegală și netemeinică, restituirea suprafeței de 112 mp teren preluat în mod abuziv de către stat și acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 1124 mp teren ocupat de construcții.

Tribunalul Teleorman prin sentința civilă nr. 932 din 15 aprilie 2002 a respins ca inadmisibilă plângerea.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că terenurile a căror restituire se solicită în natură sau prin echivalent, nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, regimul lor juridic fiind reglementat de Legea nr. 18/1991 (republicată) și Legea nr. 1/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul motivând că în mod greșit instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea, obiectul cererii fiind circumscris dispozițiilor art. 2 lit. h) și art. 10 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991 republicată și Legea nr. 1/2000 nepermițând reconstituirea dreptului de proprietatea asupra terenurilor intravilane preluate în mod abuziv de stat și pe care s-au edificat ulterior preluării construcției.

Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă, prin decizia nr. 382 din 16 octombrie 2002 a respins ca nefondat apelul, considerând că pentru terenul în litigiu petentul a uzat, anterior notificării, de procedura pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, eliberându-i-se astfel titlul de proprietate nr. 2901187 din 23 aprilie 1997; din actele cauzei nu a rezultat că pe terenul în litigiu au fost edificate construcții, acțiunea promovată de M.D.A. nu cade sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Decizia de mai sus a fost atacată cu recurs de către reclamant.

Dezvoltând motivele de casare acesta a arătat că instanțele inferioare au apreciat greșit situația de fapt, pronunțând astfel hotărâri netemeinice și nelegale, în cauză nu pot fi aplicate reglementările Legilor nr. 18/1991 și 1/2000 întrucât acestea nu permit reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate abuziv de stat și pe care s-au ridicat construcții, ori pe terenul în litigiu se află Căminul Cultural Crângeni.

Alte critici au vizat nerestituirea suprafeței de teren liberă de construcții și ignorarea faptului că terenul solicitat a fi restituit nu se regăsește în evidențele registrului agricol al localității Crângeni.

Recursul este fondat și urmează a fi admis în limitele și pentru considerentele ce vor urma:

Legea nr. 10/2001, care constituie în prezent legea-cadru în materia restituirii bunurilor preluate abuziv de statul român în perioada 1940–1989, conține dispoziții ce au caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative reparatorii în domeniul imobiliar.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din lege, terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991 și de Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietatea asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, și care, au fost solicitate potrivit prevederilor acestor legi, nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Interpretarea ce trebuie dată acestui text se impune a fi în concordanță cu Normele metodologice de aplicare unitară a acesteia, adoptate prin H.G.R. nr. 498 din 14 mai 2003.

Astfel, restituirea în natură a terenurilor (inclusiv cele arabile), aflate în intravilanul localităților intră sub incidența procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, dacă terenul respectiv este disponibil (nefiind ocupat de construcții ale terților ori pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariția legii, persoane cărora li s-a reconstituit drept de proprietate în temeiul legilor anterioare).

Domeniul de reglementare al legii acoperă deci și situația acelor terenuri din intravilanul localităților care, până la data intrării în vigoare a legii, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 10 alin. (2) din lege prevăd posibilitatea restituirii în natură a părții de teren rămasă liberă, în situația terenurilor pe care s-au edificat construcții, iar dispozițiile art. 10 alin. (8) raportat la art. 10 alin. (1) teza a II–a prevăd posibilitatea acordării de despăgubiri proprietarului deposedat abuziv.

În raport de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. instanțele aveau obligația de a stabili corect cadrul procesual, împrejurările de fapt și de drept care să conducă la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

În acest demers, pentru a putea verifica incidența în cauză a Legii nr. 10/2001 era necesar un material probator mai amplu, din care să rezulte regimul juridic al imobilului, coordonatele care îl individualizează (și prin aceasta dacă suprafața solicitată în această cauză este identică cu cea restituită în baza legislației funciare), stabilirea dacă terenul în litigiu este, și în ce suprafață, ocupat de construcție precum și a suprafeței de teren rămasă liberă.

Hotărârile pronunțate în cauză apar ca fiind contrarii spiritului și finalității Legii nr. 10/2001 astfel că se impune casarea lor, prin admiterea recursului în baza art. 312 și art. 313 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării de probe în sensul celor arătate, cu acest prilej urmând a se cerceta și solicitarea de despăgubiri (a se vedea notificarea).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul M.D.A. împotriva deciziei nr. 382 din 16 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă

Casează decizia recurată, precum și sentința nr. 932 din 15 aprilie 2002 a Tribunalului Teleorman, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2005.