Mayor’s appeal rejected: court orders reasoned restitution disposition for expropriated property share

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 23 februarie 2004, reclamantul T.P.J. a sesizat Tribunalul Cluj solicitând ca, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, să fie obligat pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca să emită o dispoziție de restituire în natură a cotei de 1/6 din imobilul casă cu destinația de locuință, situat în municipiul Cluj Napoca.

În cuprinsul acțiunii reclamantul a arătat că, în anul 1971, a plecat din România și drepturile sale de proprietate cu privire la imobilul aflat în litigiu au fost preluate de stat în baza Decretului nr. 223/1974, iar notificarea pe care a adresat-o potrivit Legii nr. 10/2001, pentru restituirea imobilului, a rămas fără răspuns.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 898 din 16 aprilie 2004, a admis în parte acțiunea și a obligat Primarul municipiului Cluj Napoca să emită dispoziția pentru soluționarea notificării precizate de reclamant, privitoare la imobilul menționat în cererea de chemare în judecată.

Curtea de Apel Cluj Napoca, secția civilă, prin decizia nr. 1822/A din 25 august 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul municipiului Cluj Napoca, arătând, în considerentele deciziei, că tribunalului și nu judecătoriei îi revine competența soluționării litigiului, iar, pe de altă parte, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare a imobilului este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură a imobilului.

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs pârâții Municipiul Cluj Napoca și Primarul municipiului Cluj Napoca susținând că decizia este nelegală deoarece:

- competența soluționării litigiului aparține Judecătoriei Cluj Napoca și nu Tribunalului Cluj;

- termenul de 60 zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru emiterea dispoziției prin care să fie soluționată notificarea persoanelor îndreptățite este un termen de recomandare, iar depășirea lui nu este sancționată de lege;

- instanțele puteau, cel mult, să oblige primarul la emiterea unei dispoziții pentru soluționarea notificării inițiale formulate de reclamant, iar nu a precizării ulterioare a notificării.

Recursurile declarate nu sunt întemeiate.

Prin Legea nr. 10/2001, invocată prin cererea de chemare în judecată a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989. Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (8) din această lege, așa cum erau în vigoare la data la care reclamantul s-a adresat justiției și la datele pronunțării hotărârilor în primă instanță și în apel, competența de soluționare revine secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare.

În cauză litigiul a fost soluționat, în mod corect, în primă instanță, de Tribunalul Cluj în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare a imobilului aflat în litigiu.

Conform art. 23 din aceeași Lege nr. 10/2001, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, după data depunerii actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Dispunând obligarea primarului municipiului să emită dispoziție pentru soluționarea notificării trimise de reclamant, prin executorul judecătoresc, atât prima instanță, cât și instanța de apel au aplicat corect dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă depășirea termenului de 60 zile menționat mai sus nu este sancționată de lege. Dacă ar fi acceptat punctul de vedere exprimat prin recurs ar însemna ca unitatea deținătoare să aibă posibilitatea să nu soluționeze notificarea în termenul prevăzut de lege și nici măcar într-un termen rezonabil, ci să împiedice exercitarea dreptului reclamantului de a-i fi soluționat litigiul de către justiție într-un termen rezonabil.

Nici ultima critică formulată de recurentă nu este întemeiată.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat restituirea în natură a cotei aflate în litigiu din imobilul ce l-a avut în proprietate, așa cum solicitase și prin precizarea înregistrată, la Primăria Municipiului Cluj Napoca, la 12 iunie 2003.

În măsura în care aprecia că prin notificarea inițială solicitarea ar fi fost diferită, unitatea deținătoare era obligată ca, prin dispoziție motivată, să răspundă, potrivit legii, la notificare inclusiv la precizarea acesteia. Refuzul de a răspunde notificării nu avea acoperire legală.

Decizia instanței de apel fiind pronunțată cu aplicarea corectă a legii, recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Municipiul Cluj Napoca și de primarul municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 1822/A din 25 august 2004 a Curții de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 septembrie 2005.