Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6294/2005 AI generated

In-kind restitution of residential rooms and land upheld after municipality's appeal dismissed for failure to invoke procedural ground against factual findings

Case Number Decizia nr. 6294/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the municipality's appeal, thereby upholding the lower courts' rulings that ordered the in-kind restitution of specific residential rooms and a 387.39 sqm plot of land to the heirs of the original owner. The dispute concerned a challenge against an administrative decision rejecting a request for restitution under Law No. 10/2001, where the municipality argued that the property was seized by the state due to unpaid taxes rather than expropriated for reasons independent of the owner's will. The court held that the appellate court correctly established as a matter of fact that the non-payment of taxes was attributable to causes beyond the owner's control, rendering the initial seizure abusive; consequently, the Supreme Court ruled that because the appellant failed to invoke the procedural ground for challenging factual errors (Art. 304(10) of the Code of Civil Procedure), it could not contest the factual findings on which the correct application of the reparation law depended.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 304 pct. 10 C. proc. civ; In-kind restitution of residential rooms and land upheld after municipality's appeal dismissed for failure to invoke procedural ground against factual findings: Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâtul, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și criticând cele două hotărâri pronunțate în cauză pentru nelegalitate.

Keywords

AI generated
restitution of property municipal land civil dispute tax procedure grounds for cassation property tax

Cited Legislation

AI generated
art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001
De asemenea, contestatorii au arătat că, prin decizia atacată, Primarul municipiului Buzău le-a respins cererea cu motivarea că, nu s-a făcut dovada că neplata impozitelor s-a datorat unor motive independente de voința proprietarului, așa cum prevede art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâtul, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 304 pct. 10 C. proc. civ
Or, față de situația de fapt stabilită în apel, necenzurabilă pe calea recursului, din moment ce nu s-a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., legea a fost corect aplicată.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2003, pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanții C.N. și B.C.R. au contestat dispoziția nr. 257 din 15 iulie 2003 emisă de primarul municipiului Buzău, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea dispoziției și restituirea în natură a camerelor rămase în proprietatea statului din imobilul situat in Buzău.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin notificarea înregistrată la data de 26 aprilie 2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, au solicitat restituirea în natură a unei părți din imobilul-casă de locuit și terenul aferent, situat la adresa sus-menționată, ce a aparținut autoarei lor, B.E. și care a fost preluat abuziv de autoritățile comuniste în baza Decretului nr. 224/1951.

De asemenea, contestatorii au arătat că, prin decizia atacată, Primarul municipiului Buzău le-a respins cererea cu motivarea că, nu s-a făcut dovada că neplata impozitelor s-a datorat unor motive independente de voința proprietarului, așa cum prevede art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 518 din 8 octombrie 2003 a admis contestația reclamanților, a anulat dispoziția nr. 257 din 15 iulie 2003 a Primarului Municipiului Buzău și a dispus restituirea în natură a părții din imobilul casă de locuit numerotată cu 1,2,3,4,5,15,16 și 17 din schița aflată la dosar și a suprafeței de 387,39 mp teren curte.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe de o parte, că nu s-a făcut nici o dovadă că proprietara a încasat sumele de bani datorate cu titlu de chirii sau că a avut posibilități materiale pentru a achita impozitul datorat, iar pe de altă parte, că motivele invocate de pârâtă în dispoziție pentru respingerea cererii de restituire, nu au suport legal și moral, deoarece s-a omis a se observa că situațiile menționate la pct. 2.4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sunt enumerative și nu limitative.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul primarul municipiului Buzău, susținând, în esență, că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică, că instanța nu a apreciat corect probele de la dosar și că nu s-au produs dovezi din care să reiasă că imobilul a cărei restituire în natură se cere, ar fi fost preluat de stat pentru neplata impozitului din motive independente de voința proprietarului.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 1955 din 21 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul, reținând în motivarea deciziei că, defuncta autoare a intimaților-reclamanți realiza venituri modeste și nu era salariată, nu avea alte posibilități materiale și, în atare situație, suma mică datorată cu titlu de impozit (1600 lei), în raport cu valoarea mare a imobilului (80.000 lei în anul 1953) nu justifică preluarea imobilului pentru neplata impozitului din motive ce se apreciază, în atare situație, că au fost independente de voința proprietarului și, prin urmare, preluarea acestuia s-a făcut în mod abuziv.

De asemenea, instanța de apel a mai reținut și faptul că, Legea nr. 10/2001 are caracter reparatoriu pentru proprietarii care au fost deposedați prin diferite metode, fiind de notorietate măsurile și pretextele abuzive folosite la acea vreme pentru a deposeda pe cei cu o situație mai bună decât clasa proletariatului.

Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâtul, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și criticând cele două hotărâri pronunțate în cauză pentru nelegalitate.

Pârâtul a susținut, prin motivele de recurs, că reclamanții nu au produs nici o probă din care să rezulte că imobilul a cărei restituire se solicită ar fi fost preluat de stat pentru neplata impozitelor din motive independente de voința proprietarului, așa cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 și pct. 2.4 din Normele Metodologice de aplicare unitară a legii.

De asemenea, recurentul a arătat că autoarea reclamanților obținea venituri de 10.000 lei anual din chirii, așa cum rezultă din Declarația pentru stabilirea impozitului asupra clădirilor și terenurilor din orașe pe anul 1952 și cum recunosc chiar contestatorii și că, aceasta deținea proprietăți și în alte localități din țară, unde înregistra debite, așa cum reiese din procesul-verbal de sechestru semnat și de chiriași în calitate de martori. În continuare, recurentul-parat învederează că, fosta proprietară nu a achitat in termenele legale impozitele si taxele datorate statului, motiv pentru care fosta Circumscripție Financiară a Orașului Buzău a declanșat procedura legală pentru realizarea creanțelor statului, a sechestrat si, ulterior, a vândut averea sa imobilă.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a statuat ca stare de fapt că neplata impozitului de către autoarea reclamanților s-a datorat unor motive independente de voința acesteia.

Ca urmare, instanța de apel a apreciat, în drept, că imobilul astfel preluat de către stat este retrocedabil în natură.

Prin recurs se invocă numai cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar, prin dezvoltarea lui, se critică greșita stabilire a situației de fapt și, de aici, încălcarea legii.

Or, față de situația de fapt stabilită în apel, necenzurabilă pe calea recursului, din moment ce nu s-a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., legea a fost corect aplicată.

Față de cele ce preced, recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Buzău împotriva deciziei civile nr. 1955 din 21 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 septembrie 2005.