Right of way servitude granted and access barriers removed; appeal dismissed

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 13593/2001 reclamanta T.M. a chemat în judecată pe pârâții B.C. și B.M. solicitând ca aceștia să fie obligați a ridica încuietoarea cu care au închis calea de acces la terenul proprietatea sa situat în Ploiești, sau să fie autorizată să desființeze respectiva încuietoare în caz de refuz al pârâților.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5041 din 17 iulie 2001 a dobândit un teren în suprafață de 200 mp situat la adresa menționată, teren care nu are ieșire la calea publică iar din cauză că pârâții au pus lacăt la porțile de intrare aflate pe aleea din str. S. nu mai are acces la terenul respectiv.

Ulterior a fost introdus în cauză în calitate de pârât B.G.M. iar la termenul de judecată din 15 februarie 2002 s-a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta B.M., excepție ce a fost unită cu fondul.

Prin sentința civilă nr. 9540 din 20 iunie 2002 s-a respins excepția invocată, iar pe fond s-a admis acțiunea iar pârâții au fost obligați să ridice încuietoarea cu care au închis aleea ce asigură accesul de la proprietatea reclamantei la calea publică, abilitând pe aceasta să desființeze încuietoarea în caz de refuz al pârâților.

Apelul declarat de pârâta B.M. a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1664/2002 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Prin decizia civilă nr. 227/2003 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de pârâți și a casat atât sentința cât și decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Ploiești, reținându-se în considerentele deciziei că nu s-a pus în discuția părților obiectul litigiului, în sensul dacă este vorba despre o obligație de a face sau de o servitute de trecere, că nu s-a stabilit dacă există două alei de acces, la nr. 14 și nr. 28, care dintre ele este practicabilă, că nu a fost introdus în cauză numitul M.T. sau moștenitorii acestuia, în cazul în care se menține calea de acces pe terenul proprietatea acestora urmând să se stabilească și despăgubirile ce trebuie achitate.

În fond după casare cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 2721/2003 și, în sensul deciziei de casare reclamantul și-a completat și precizat acțiunea, solicitând acordarea unei servituți de trecere la terenul proprietatea sa, pe aleea de acces deja existentă, situată în Ploiești, și introducerea în cauză a numiților M.T. și M.R., precum și obligarea pârâților B. să permită reclamantei accesul pe aleea de trecere ridicând încuietorile aplicate la poarta de acces în alee, iar în caz contrar obligarea acestora la daune cominatorii de 1.000.000 lei pe fiecare zi de întârziere.

Pârâții B. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

În cauză a fost introdusă numita B.C., moștenitoarea defuncților M.T. și R.

Prin sentința civilă nr. 9320 din 5 decembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B.; pe fond, a fost admisă în parte acțiunea precizată și completată în sensul că s-a acordat reclamantei un drept de servitute de trecere la terenul proprietatea sa, pe aleea de acces identificată conform raportului de expertiză, pe schița de plan anexă, în lățime de 3,5 ml și cu o suprafață totală de 128 mp; de asemeni, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei B.C. o despăgubire anuală în sumă de 384.000 lei pentru lipsa de folosință a terenului, iar pârâții B. au fost obligați să permită reclamantei accesul pe aleea de trecere și să ridice încuietorile aplicate la poarta de acces în alee.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 616 C. civ., terenul reclamantei fiind înfundat iar cea mai scurtă cale de acces este aleea deja existentă pe str. S., folosită de pârâții B. care o împiedică pe reclamantă să utilizeze aleea prin închiderea porților de acces.

Pârâții B. au declarat apel împotriva sentinței, susținând că instanța de fond nu a respectat dispozitivul deciziei de casare și nu a urmărit soluționarea în totalitate a problemelor indicate în sensul că nu s-a clarificat situația existenței a două căi separate de acces, la nr. 14 și respectiv nr. 28, că pârâții B. nu sunt competenți a-i acorda cuiva servitute de trecere printr-o proprietate ce nu le aparține.

Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.

Prin decizia civilă nr. 2390 din 13 septembrie 2004 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că indicațiile cuprinse în decizia de casare cu trimitere spre rejudecare au fost respectate întocmai de instanța de fond, în sensul că, după precizarea și completarea acțiunii Judecătoria a pronunțat o soluție având în vedere întregul probator administrat.

S-a reținut că în condițiile în care servitutea de trecere a fost stabilită în raport cu proprietatea familiei M., iar sub acest aspect sentința nu a fost apelată de cea care avea interes, respectiv pârâta B.C., toate criticile formulate de pârâții B. referitoare la această împrejurare nu pot fi primite.

S-a mai reținut, de asemenea, că din răspunsul pârâtului B.M. la interogator, coroborat cu celelalte probe administrate în cauză a reieșit că familia acestuia a aplicat încuietori pe poarta de acces la aleea în discuție.

În termen legal, pârâții B. au declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenți față de faptul că aceștia nu sunt nici proprietarii și nici moștenitorii domeniului ce a aparținut soților M., pentru a putea decide cu privire la crearea unei servituți de trecere și, în consecință, în mod greșit au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.061.000 lei.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Contrar susținerilor recurenților, hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Față de obiectul acțiunii, astfel cum a fost completată și precizată, respectiv servitute de trecere și obligația de a face, instanța a reținut în mod judicios, pe baza probatoriului administrat, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 616 C. civ., creând în favoarea reclamantei un drept de trecere la terenul proprietatea sa, în contradictoriu cu pârâta B.C., moștenitoarea defuncților M., foștii proprietari ai fondului aservit.

În sarcina pârâților B. nu s-a creat nici o obligație în legătură cu stabilirea servituții, contrar celor susținute de actualii recurenți.

Căderea în pretenții a acestora s-a făcut corelativ cu admiterea celuilalt capăt al acțiunii, obligația de a face, respectiv de a ridica încuietorile aplicate la poarta de acces, pentru a permite exercitarea de către intimata-reclamantă a dreptului de trecere obținut.

Față de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., făcând și aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., privind plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenții-pârâți B.G., B.M., B.M.T., împotriva deciziei nr. 2390 din 13 aprilie 2004 a Curții de Apel București.

Obligă recurenții la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă T.M.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2005.