Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1424/2003 AI generated

Customs tax exemption challenge quashed and remanded for lack of adversarial procedure

Case Number Decizia nr. 1424/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, set aside the appellate court's judgment, and remanded the case for retrial at the same instance, thereby avoiding a decision on the merits in favor of the taxpayer. The dispute concerned a challenge to customs authorities' decision imposing taxes, VAT, and late-payment penalties on imports made between November 1998 and February 1999, where the importer argued for exemption under Emergency Governmental Ordinance No. 92/1997, Article 13(lit. a), which the lower courts rejected. The decisive legal basis for the cassation was a procedural illegality regarding the non-participation of the specific customs office that issued the challenged notices, a violation of the principle of contradiction required by Article 10 of Law No. 29/1990 and Article 85 of the Civil Procedure Code, mandating that the cause be re-adjudicated with all necessary parties present.

Legislator headnote

AI generated

art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 92/1997, art. 3041 C. proc. civ, art. 306 alin. (2) C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 29/1990, art. 85 C. proc. civ, art. 313 C. proc. civ; Customs tax exemption challenge quashed and remanded for lack of adversarial procedure: Verificând cauza în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat pentru un alt motiv de casare pus în discuția părților, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și anume, neparticiparea în cauză a Biroului Vamal Galați Giurgiulești.

Keywords

AI generated
customs exemption tax procedure Civil Procedure Code import tax procedural violations tax authorities

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 1083/2001
159/2000 a aceleiași instanțe, de către Curtea Supremă de Justiție-Secția, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1083/2001, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 8 decembrie 1999, reclamanta SC U.O. SA Galați a solicitat anularea deciziei nr. 2229 din 10 noiembrie 1999 a Direcției Generale a Vămilor și exonerarea de plata sumei de 169.008.962 lei, taxe vamale, T.V.A. și penalități de întârziere.

Reclamanta a arătat că prin actele constatatoare nr. 2, 3, 4 și 5 din 10 iunie 1999, Biroul Vamal Galați Giurgiulești a stabilit în mod greșit în sarcina sa, această sumă de plată, reținând eronat că pentru importurile efectuate cu D.I.V. nr. 121 din 13 noiembrie 1998, nr. 131 din 14 noiembrie 1998, nr. 143 din 12 decembrie 1998 și nr. 79 din 19 februarie 1999, nu era exceptată de la plata taxelor vamale, în realitate fiind aplicabile dispozițiile art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 92/1997.

Prin sentința civilă nr. 1 din 21 ianuarie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată în fond după casarea sentinței civile nr. 159/2000 a aceleiași instanțe, de către Curtea Supremă de Justiție-Secția, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1083/2001, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

S-a reținut că bunurile în discuție, importate, nu cad sub incidența dispozițiilor art. 13 lit.a) din O.U.G. nr. 92/1997.

Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că importurile de bunuri efectuate în perioada 13 noiembrie 1998 – 19 februarie 1999 sunt exceptate de la plata taxelor vamale și a T.V.A.

Verificând cauza în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat pentru un alt motiv de casare pus în discuția părților, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și anume, neparticiparea în cauză a Biroului Vamal Galați Giurgiulești.

Această autoritate administrativă a emis actele constatatoare nr. 2, 3, 4 și 5 din 10 iunie 1999, care reprezintă titlul pentru creanța statului, contestată de recurenta-reclamantă.

Potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 29/1990, cu referire la dispozițiile art. 85 C. proc. civ., instanța nu poate soluționa cauza, fără citarea autorităților care au emis actele atacate prin acțiune.

Instanța de fond nu a soluționat cauza în contradictoriu, și cu biroul vamal menționat, pronunțând astfel o soluție nelegală.

Pe cale de consecință, în baza art. 313 C. proc. civ., se va casa hotarârea în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5, cu referire la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., iar cauza va fi trimisă spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Având în vedere soluția adoptată în recurs, celelalte motive de casare nu se vor analiza, urmând a fi apreciate de instanța de rejudecare, la soluționarea în fond a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC U.O. SA Galați, împotriva sentinței nr. 1/F din 21 ianuarie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.