Competence for appeal in non-contentious authorization of forced enforcement: jurisdiction of the tribunal versus court of appeal
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the creditor’s appeal in cassation, set aside the Court of Appeal’s decision, and referred the case to the District Court for a proper appellate review, thereby establishing that the appellate jurisdiction lay with the District Court rather than the Court of Appeal. The dispute concerned the request to authorize the enforcement of obligations arising from a credit contract, a non-contentious procedure where the first-instance court (specifically a judge) issued a decision in chambers without party notification. The decisive legal basis was the principle of the uniqueness of the appeal route and the systematic interpretation of Article 339(3) of the Code of Civil Procedure; the Court held that because the initial decision was rendered by a single judge (including a trainee judge) under Articles 56 and 373(2) of the Civil Procedure Code and the Law on the Judiciary Organization, the appeal was competently assigned to the District Court, rendering the Court of Appeal’s judgment issued by an incompetent court void.
Legislator headnote
AI generatedart. 3731 alin. (2) C. proc. civ, art. 721 C. proc. civ, art. 3731 C. proc. civ, art. 339 alin. (3) C. proc. civ, art. 373 alin. (2) C. proc. civ, art. 56 din Legea nr. 92/1992; Competence for appeal in non-contentious authorization of forced enforcement: jurisdiction of the tribunal versus court of appeal: Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ., „Apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă de tribunal ...”, iar dispoziția art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „instanța de executare este judecătoria ...”, care „încuviințează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților” [art. 3731 alin. (2)].
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii de față îl constituie încuviințarea executării silite a unor obligații ce decurg din contractul de credit nr. 540054 din 10 decembrie 2002.
Cererea introdusă de executorul judecătoresc a fost respinsă prin încheierea din 6 iulie 2004 a Judecătoriei Galați iar apelul creditoarei SC O. SA a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 1273/A din 11 octombrie 2004 a Curții de Apel Galați, secția civilă.
Încheierea primei instanțe s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților, după dispoziția din art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia încuviințării executării silite fiind, fără echivoc, necontencioasă.
Conform art. 721 C. proc. civ. „Dispozițiile codului de față alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă...”, iar în Cartea a III-a (art. 331–339 C. proc. civ.) sunt „Dispozițiile generale privitoare la procedurile necontencioase”, astfel că norma din art. 3731 C. proc. civ. se interpretează celei din art. 331–339 C. proc. civ.
Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ., „Apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă de tribunal ...”, iar dispoziția art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „instanța de executare este judecătoria ...”, care „încuviințează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților” [art. 3731 alin. (2)].
Norma imperativă relativă la compunerea instanței de executare, de judecător unic, este prevăzută în art. 56 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data judecării în primă instanță și în apel.
Textul art. 56 alin. (1) pct. 1 lit. a) din aceeași lege atribuie și judecătorului stagiar competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite și a celei de investire cu formulă executorie.
Ambele proceduri intermediare, între faza judiciară a procesului civil și faza executării silite, sunt necontencioase și caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu printr-o judecată, limitându-se la un control formal de legalitate al acestuia.
Așadar, soluționarea cererii de către un judecător (chiar și stagiar) nu poate să atribuie competența judecării apelului curții de apel, iar când cererea se soluționează de președintele instanței apelul să rămână de competența tribunalului [art. 339 alin. (3) teza I C. proc. civ.].
O asemenea divizare a competenței judecării apelului în aceeași cerere nu poate fi primită, fiind în contradicție cu principiul unicității căilor de atac, astfel că formularea din art. 339 alin. (3) C. proc. civ., „apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei” trebuie interpretată nu exclusivist literal, ci, în primul rând, sistematic și teleologic.
În consecință, apelul a fost judecat de o instanță necompetentă, Curtea de Apel Galați, ceea ce atrage casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, conform art. 312/C C. proc. civ., pentru soluționarea apelului contra încheierii din 6 iulie 2004 a Judecătoriei Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea SC O. SA Galați împotriva deciziei nr. 1273/A din 11 octombrie 2004 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza Tribunalului Galați pentru soluționarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iulie 2005.