Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5897/2005 AI generated

Debtor’s appeal upheld; enforcement-authorization decision quashed and remitted due to lack of jurisdiction in appellate court.

Case Number Decizia nr. 5897/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the debtor's appeal, quashed the Court of Appeal Constanța's decision no. 1014/C of 29 September 2004, and referred the case to the Tribunal of Constanța to adjudicate the debtor's appeal against a first-instance ruling that had authorized forced execution of a civil judgment. The dispute arose when the creditor sought enforcement authorization under Articles 371¹ and 371² of the Civil Procedure Code; the first-instance court granted the request in chambers without summoning the parties, the Court of Appeal dismissed the debtor's appeal as unfounded, and the debtor appealed to the High Court. The decisive legal basis was that, under Articles 331–339 and Article 373¹(2) of the Civil Procedure Code, the enforcement-authorization procedure is non-contentious and must be decided by the court president or a judge (including a trainee judge) by a single judge; therefore, under Article 339(3) and Article 312⁵ of the Civil Procedure Code, the appeal should have been heard by the Tribunal, not the Court of Appeal, because the latter lacked jurisdiction, violating the principle of the unity of appeal remedies. The Court found that the Court of Appeal had acted without jurisdiction, so the decision was revoked and the case was remitted to the Tribunal of Constanța for the appeal to be decided, with the ruling being final (irrevocable).

Legislator headnote

AI generated

art. 3711 C. proc. civ, art. 3712 C. proc. civ, art. 3731 alin. (2) C. proc. civ, art. 721 C. proc. civ, art. 3731 C. proc. civ, art. 339 alin. (3) C. proc. civ; Debtor’s appeal upheld; enforcement-authorization decision quashed and remitted due to lack of jurisdiction in appellate court: 1014/C of 29 September 2004, and referred the case to the Tribunal of Constanța to adjudicate the debtor's appeal against a first-instance ruling that had authorized forced execution of a civil judgment. The dispute arose when the creditor sought enforcement authorization under Articles 371¹ and 371² of the Civil Procedure Code; the first-instance court granted the request in chambers without summoning the parties, the Court of Appeal dismissed the debtor's appeal as unfounded, and the debtor appealed to the High Court. The decisive legal basis was that, under Articles 331–339 and Article 373¹(2) of the Civil Procedure Code, the enforcement-authorization procedure is non-contentious and must be decided by the court president or a judge (including a trainee judge) by a single judge; therefore, under Article 339(3) and Article 312⁵ of the Civil Procedure Code, the appeal should have been heard by the Tribunal, not the Court of Appeal, because the latter lacked jurisdiction, violating the principle of the unity of appeal remedies. The Court found that the Court of Appeal had acted without jurisdiction, so the decision was revoked and the case was remitted to the Tribunal of Constanța for the appeal to be decided, with the ruling being final (irrevocable).

Keywords

AI generated
enforcement decision Civil Procedure Code lack of jurisdiction contentious procedure authorization to levy debt enforcement summons

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 3125 C. proc. civ.

Basis for cassation and referral of the case to the Tribunal Constanța for judgment of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 1226/2004, creditoarea T.M. a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 3711 C. proc. civ., încuviințarea executării silite a sentinței civile nr. 17358 din 1 octombrie 2002 a Judecătoriei Constanța.

Prin încheierea nr. 1269 din 10 mai 2004 Judecătoria Constanța, constatând îndeplinite condițiile legale impuse de art. 3711 și art. 3712 C. proc. civ., a admis cererea și a încuviințat executarea titlului executoriu, respectiv sentința civilă nr. 17358/2002 a Judecătoriei Constanța.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel debitoarea.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 1014/C din 29 septembrie 2004 a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, debitoarea a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 10 C. proc. civ.

Recursul va fi admis pentru argumentele următoare:

Încheierea primei instanțe s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților, după dispoziția din art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia încuviințării executării silite fiind, fără echivoc, necontencioasă.

Conform art. 721 C. proc. civ. „Dispozițiile codului de față alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă ...”, iar în Cartea a III-a (art. 331-339 C. proc. civ.) sunt „Dispozițiile generale privitoare la procedurile necontencioase”, astfel că norma din art. 3731 C. proc. civ. se interpretează conform celei din art. 331-339 C. proc. civ.

Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ., „Apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă la tribunal ...”, iar dispoziția art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „instanța de executare este judecătoria ...”, care „încuviințează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților” [art. 3731 alin. (2)].

Norma imperativă relativă la compunerea instanței de executare, de judecător unic, este prevăzută în art. 56 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data judecării în primă instanță și în apel.

Textul art. 56 alin. (1) pct. 1 lit. a) din aceeași lege atribuie și judecătorului stagiar competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite și a celei de investire cu formulă executorie.

Ambele proceduri intermediare, între faza judiciară a procesului civil și faza executării silite, sunt necontencioase și caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu printr-o judecată, limitându-se la un control formal de legalitate al acestuia.

Așadar, soluționarea cererii de către un judecător (chiar și stagiar) nu poate să atribuie competența judecării apelului curții de apel, iar când cererea se soluționează de președintele instanței apelul să rămână de competența tribunalului [art. 339 alin. (3) teza I C. proc. civ.].

O asemenea divizare a competenței judecării apelului în aceeași cerere nu poate fi primită fiind în contradicție cu principiul unicității căilor de atac, astfel că formularea din art. 339 alin. (3) C. proc. civ. „apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei” trebuie interpretată nu exclusivist literal, ci, în primul rând, sistematic și teleologic.

În consecință, apelul a fost judecat de o instanță necompetentă, Curtea de Apel Constanța, ceea ce atrage casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, conform art. 3125 C. proc. civ. pentru judecarea apelului la Tribunalul Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de debitoarea C.E. împotriva deciziei nr. 1014/C din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza Tribunalului Constanța pentru soluționarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iulie 2005.