Jurisdiction for appeals against single-judge orders authorizing forced execution: mandatory remand to tribunal despite court of appeal involvement

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din camera de consiliu de la 31 octombrie 2003 dată în dosarul nr. 2042/2003 al Judecătoriei Brașov, s-a încuviințat executarea silită imobiliară privind titlul executoriu constând în decizia civilă nr. 429/RC/2003 a Tribunalului Brașov la cererea creditoarei V.G. împotriva debitoarei Primăria Municipiului Brașov, având ca obiect recuperare creanță.

Împotriva încheierii a formulat apel debitorul Municipiul Brașov.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 99/Ap din 10 februarie 2004, a respins apelul.

Împotriva acestei decizii, debitoarea a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul va fi admis pentru argumentele următoare:

Încheierea primei instanțe s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părților, după dispoziția din art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia încuviințării executării silite fiind, fără echivoc, necontencioasă.

Conform art. 721 C. proc. civ. „Dispozițiile codului de față alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă ...”, iar în Cartea a III-a (art. 331–339 C. proc. civ.) sunt „Dispozițiile generale privitoare la procedurile necontencioase”, astfel că norma din art. 3731 C. proc. civ. se interpretează conform celei din art. 331–339 C. proc. civ..

Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ., „Apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă la tribunal ...”, iar dispoziția art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „instanța de executare este judecătoria ...”, care „încuviințează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților” [art. 3731 alin. (2)].

Norma imperativă relativă la compunerea instanței de executare, de judecător unic, este prevăzută în art. 56 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data judecării în primă instanță și în apel.

Textul art. 56 alin. (1) pct. 1 lit. a) din aceeași lege atribuie și judecătorului stagiar competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite și a celei de investire cu formulă executorie.

Ambele proceduri intermediare, între faza judiciară a procesului civil și faza executării silite, sunt necontencioase și caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu printr-o judecată, limitându-se la un control formal de legalitate al acestuia.

Așadar, soluționarea cererii de către un judecător (chiar și stagiar) nu poate să atribuie competența judecării apelului curții de apel, iar când cererea se soluționează de președintele instanței apelul să rămână de competența tribunalului [art. 339 alin. (3) teza I C. proc. civ.].

O asemenea divizare a competenței judecării apelului în aceeași cerere nu poate fi primită fiind în contradicție cu principiul unicității căilor de atac, astfel că formularea din art. 339 alin. (3) C. proc. civ. „apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei” trebuie interpretată nu exclusivist literal, ci, în primul rând, sistematic și teleologic.

În consecință, apelul a fost judecat de o instanță necompetentă, Curtea de Apel Brașov, ceea ce atrage casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, conform art. 3125 C. proc. civ., pentru judecarea apelului la Tribunalul Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de debitoarea Primăria Municipiului Brașov, prin Primar împotriva deciziei nr. 99/Ap din 10 februarie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza Tribunalului Brașov, pentru soluționarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iulie 2005.