Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5628/2005 AI generated

Partition appeal reheard after appellate court lacked material jurisdiction; quashed and remanded.

Case Number Decizia nr. 5628/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal (recurs) filed by the defendant against the decision of the Timișoara Court of Appeal, quashed that decision, and remanded the case to the Timiș County Tribunal for a fresh ruling on the appeal against the first-instance judgment of the Lugoj District Court (which had partially granted a claim for partition of a building/land, ordering the end of co-ownership over the apartment and ancillary structures). The dispute arose from a civil action seeking division of common property and registration of constructions; the appellate court had rejected the defendant's appeal on the merits and dismissed a third party's appeal for lack of standing. The High Court quashed on grounds of material jurisdiction (a matter of public policy), holding under art. 304 pt. 3, art. 306(2), and art. 312(6) of the Civil Procedure Code, as amended by Emergency Ordinance 65/2004 (approved by Law 493/2004), that appeals lodged after the ordinance's entry into force against judgments delivered by district courts before that date must be heard by tribunals, not courts of appeal, so the appeal had been decided by an incompetent court.

Legislator headnote

AI generated

art. 294 C. proc. civ, art. 312 alin. (6) C. proc. civ, Art. 304 pct. 3 C. proc. civ, Art. 2 alin. (2) O.U.G. nr. 65/2004, Art. 306 alin. (2) C. proc. civ; Partition appeal reheard after appellate court lacked material jurisdiction; quashed and remanded: The dispute arose from a civil action seeking division of common property and registration of constructions; the appellate court had rejected the defendant's appeal on the merits and dismissed a third party's appeal for lack of standing. The High Court quashed on grounds of material jurisdiction (a matter of public policy), holding under art. 304 pt. 3, art. 306(2), and art. 312(6) of the Civil Procedure Code, as amended by Emergency Ordinance 65/2004 (approved by Law 493/2004), that appeals lodged after the ordinance's entry into force against judgments delivered by district courts before that date must be heard by tribunals, not courts of appeal, so the appeal had been decided by an incompetent court.

Keywords

AI generated
standing to appeal grounds of jurisdiction hearing of the parties civil judgment division of property public property

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Ground for cassation because the decision was given in violation of another court's competence.

Art. 2 alin. (2) O.U.G. nr. 65/2004

Determines which court has jurisdiction to hear the appeal, establishing that the appeal should be judged by the tribunal.

Art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Used to consider the ground of cassation of public order even though it was not expressly invoked.

Art. 312 alin. (6) C. proc. civ.

Sets the procedural consequence of admitting the appeal: cassation and referral to the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 9 februarie 2004, reclamanta H.A.M. a chemat în judecată pe pârâta C.M., pentru ca, prin sentința ce instanța va pronunța, să constate că apartamentul nr. 2 înscris în C.F. nr. 366 situat în Lugoj nr.top. 207–208 este compus din 2 camere, 1 bucătărie, 1 cămară alimente, 1 debara, o pivniță, să dispună radierea apartamentului mai sus individualizat și a cotei de 44/100 părți din bunurile comune, să se constate că, pe terenul de la aceeași adresă există următoarele construcții: pivniță de 41 mp, magazie, 1 bucătărie de vară, 1 spălătorie, atelier de fierărie, 1 cameră de lemn în suprafață de 157 mp, să se dispună intabularea pe numele reclamantei a construcțiilor edificate pe teren și sistarea stării de indiviziune asupra imobilului, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În drept au fost invocate prevederile art. 728 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1561 din 14 iunie 2004, Judecătoria Lugoj a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată ulterior și împotriva pârâților F.E., Statul Român, prin primarul municipiului Lugoj, M.A.A., M.N.

A constatat că același apartament se compune în prezent din următoarele construcții: pivniță de 41 mp, pivniță de 6 mp, 3 magazii, o cămară de lemn în suprafață construită de 157 mp, o cămară de lemn, tip șopron, în suprafață construită de 12,95 mp, una bucătărie de vară, una spălătorie etc. (astfel cum este individualizat în dispozitivul sentinței civile, a sistat starea de indiviziune dintre reclamantă și pârâtă asupra acestui apartament).

A atribuit reclamantei și pârâtei construcțiile evidențiate în dispozitivul aceleiași sentințe, a respins cererea de sistare a stării de indiviziune asupra terenului în suprafață de 2950 mp, a compensat onorariile de avocat și a obligat-o pe pârâta C.M. la 3.831.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, pârâta C.M. și C.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 2115 din 4 noiembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul pârâtei C.M., păstrând motivarea Judecătoriei Lugoj.

Cât privește apelul declarat de C.G., instanța a reținut că acesta nu are calitatea de parte în proces, nu a formulat nici o cerere la instanța de fond, așa încât, în temeiul art. 292 și art. 294 C. proc. civ. calea de atac a fost respinsă.

Decizia Curții de Apel Timișoara a făcut obiectul criticilor promovate de pârâta C.M. prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10, din același cod, astfel cum acestea au fost încadrate de pârâtă.

Înalta Curte constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este nelegală, pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3, C. proc. civ. respectiv „hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe”.

Astfel, este de precizat că obiectul investirii instanței de judecată este o cerere de ieșire din indiviziune și, potrivit art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, publicată în M.Of. nr. 840 din 14 septembrie 2004, „căile de atac exercitate după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie, în primă instanță, înainte de intrarea în vigoare a acesteia se judecă de instanțele competente potrivit prezentei ordonanțe de urgență”.

Ca atare, conform modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin O.U.G. nr. 65/2004 aprobată prin Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004 art. 2 alin. (2) prevede următoarele: ”Căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, iar alin. (3) al aceluiași text procedural, dispune astfel „în cazurile prevăzute la alin. (2) apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe, se trimit la tribunale, iar recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit curților de apel.

Trimiterea dosarelor se va face prin declinarea competenței, prin încheiere irevocabilă.

În consecință, pentru nerespectarea motivului de ordine publică referitor la competența materială de soluționare a apelului, față de modificările aduse codului de procedură civilă, mai sus evocate, apreciind nelegalitatea deciziei pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 304 pct. 3, art. 306 alin. (2) și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza Tribunalului Timiș pentru soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1561 din 14 iunie 2004 a Judecătoriei Lugoj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta C.M. împotriva deciziei nr. 2115 din 4 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, pe care o casează și trimite cauza Tribunalului Timiș pentru soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1561 din 14 iunie 2004 a Judecătoriei Lugoj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2005.