Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5558/2005 AI generated

Reversal of administrative revocation of property restitution order due to acquired civil rights and evidentiary limitations on land surface area

Case Number Decizia nr. 5558/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellants' civil appeal as unfounded, leaving the Court of Appeal's decision in force, which had annulled the mayor's subsequent revocation order but refused to increase the land restitution area. The dispute concerned the challenge to a local administrator's revocation of an initial order granting the in-kind restitution of a residential building and associated land to the claimants, who argued the revocation was unjustified and sought to expand the restitution to 1,000 square meters of land. The court determined that the initial administrative disposition had already entered the civil legal circuit and produced effects against third parties, making unilateral revocation impermissible, and rejected the claim for the larger area based on documentary evidence proving the total surface (construction and land) did not exceed 289 square meters, with the specific 115-square-meter land portion in the original order deemed consistent with the record. Decisive legal principles included the prohibition on unilateral revocation of administrative acts that have generated civil effects and the requirement that judicial determinations align with probatory evidence regarding property dimensions under the relevant civil procedure code.

Legislator headnote

AI generated

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; Reversal of administrative revocation of property restitution order due to acquired civil rights and evidentiary limitations on land surface area: Așa fiind, recursul declarat de reclamante urmează a fi respins ca nefondat potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II a C. proc. civ.

Keywords

AI generated
restitution of property administrative revocation of decision civil annulment right to property judicial determination of rights Civil Procedure Code
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1194/2002 la tribunalul Călărași, reclamantele S.E. și S.C. au solicitat să se depună revocarea dispoziției nr. 12 din 28 ianuarie 2002 a Primarului comunei Valea Argovei, județul Călărași, și restituirea în natură a imobilului revendicat.

S-a arătat în motivarea acțiunii ca inițial, a fost admisă solicitarea reclamantelor vizând restituirea în natură a imobilului, iar ulterior, în mod nejustificat, Primarul comunei Valea Argovei a revenit asupra dispoziției, stabilind că reclamantelor li se acordă doar despăgubiri estimate la 110.000.000lei.

Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 2265 din 6 decembrie 2002, a respins contestația ca nefondată, reținând în esență ca revocarea actului administrativ nu este interzisă în contextul reglementărilor vizând administrația publică locală.

Pe de altă parte, în raport de natura imobilului, care a fost și este încă folosit ca așezământ social–cultural, sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 401 din 30 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă. A fost schimbată în parte sentința, în sensul admiterii în parte a contestației, și anulării dispoziției nr. 70 din 13 martie 2002 de revocare a dispoziției inițiale nr. 12 din 28 ianuarie 2002 a Primarului comunei Valea Argovei, județul Călărași.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a reținut în esență ca dispoziția Primarului emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 nu poate fi considerată un act administrativ clasic. Prin faptul că el a intrat în circuitul civil și produce efecte față de terți, nu mai exista posibilitatea revocării unilaterale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele solicitând să fie modificată parțial hotărârea, în sensul admiterii și a cpt. 2 și 3 din cererea introductivă, astfel cum a fost precizată la data de 10 mai 2002, în sensul de a se constata că imobilul a fost preluat fără titlu valabil și a se dispune restituirea lui, reținându-se că este alcătuit din casă și teren în suprafață de 1000mp.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul este nefondat.

În mod corect instanța de apel a apreciat că revocarea dispoziției anterioare, care a intrat în circuitul civil, și a produs efecte, nu mai este posibilă. Pe de altă parte însă, din actele și lucrările dosarului, inclusiv adeverința de la dosar fond, rezultă că terenul aferent construcției este de 115 mp, și nu de 1000 mp, așa cum susțin recurentele.

Pe de altă parte, întrucât prin dispoziția care a fost păstrată s-a dispus restituirea în natură, o reiterare a acestei măsuri și prin hotărâre judecătorească este lipsită de interes, în condițiile în care reclamantele nu solicită să li se restituie mai mult decât a avut autorul lor.

Că nu poate fi vorba de 1000mp de teren rezultă cu claritate din înscrisurile aflate la dosar, care atestă că suprafața terenului, inclusiv construcția, nu a depășit 289 mp. În acest context, mențiunea din dispoziția inițială a Primarului, privind restituirea a 115 mp teren, este conformă cu aceste probatorii și va fi păstrată.

Așa fiind, recursul declarat de reclamante urmează a fi respins ca nefondat potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantele S.E. și S.C. împotriva deciziei civile nr. 401 din 30 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 iunie 2005.