Mayor’s inadmissibility-only restitution rejection quashed; municipality appeal dismissed, claimant’s challenge upheld.
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant municipality's appeal, upholding the Court of Appeal's decision that had annulled the mayor's rejection order and admitted the claimant's challenge under Law No. 10/2001 on restitution of nationalized property. The dispute arose when the mayor rejected the claimant's restitution notification as inadmissible on the ground that the claimant, a legal entity established in 1905, allegedly lacked standing under Art. 3(2) of the law, which excludes state-origin public entities; the trial court had dismissed the challenge for lack of proof of ownership, but the appellate court reversed, holding the review court may only verify the legality of the rejection basis, not substitute its judgment on merits or require ownership proof where the notification was wrongly rejected for inadmissibility. Rejecting the municipality's arguments—including claims about the claimant's private-law status, lack of passive standing of the municipality, and the applicability of compensation-only measures under Arts. 18(d), 36-37—the Court held that the disputed order addressed only admissibility, not ownership or reparatory measures, and that the claimant, being a private-law entity under Art. 3(1)(c), was entitled to have an administrative disposition on the merits; the decision is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, art. 129 alin. (6) C. proc. civ, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 297 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 10/2001; Mayor’s inadmissibility-only restitution rejection quashed; municipality appeal dismissed, claimant’s challenge upheld: Arată recurenta că imobilul a fost revendicat și de F.I., că potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001 calitate procesuală pasivă are Primarul general al municipiului București și nu Municipiul București prin Primarul general și că în categoria persoanelor juridice prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu se include și contestatoarea.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 568 din 9 iunie 2003, Tribunalul București a respins contestația formulată de C.E.C.A.P.P.P.T., denumită prescurtat C.A. sau C.I., în contradictoriu cu Primăria municipiului București.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, întrucât contestatoarea a făcut dovada că este una și aceeași persoană cu cea din anul 1905, se încadrează în conceptul de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Aceasta însă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui retrocedare în natură o cere, situat în București.
Reține instanța de fond, că la dosar se află pagina realizată de Centrul de Calcul al C.G.M.B., Direcția Generală, Juridic, Legislație, Contencios, în care se menționează că același imobil este revendicat și de numita F.I., iar contestatoarea nu a depus acte de proprietate cu privire la imobil.
Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 609 din 19 decembrie 2003, a admis apelul declarat de contestatoare, a schimbat sentința apelată, a admis contestația și a dispus anularea dispoziției Primarului general al municipiului București nr. 927 din 10 aprilie 2003.
Instanța de apel a reținut că hotărârea apelată este dată cu aplicarea greșită a art. 129 alin. (6) C. proc. civ., deoarece în condițiile în care unitatea deținătoare a respins notificarea ca inadmisibilă, motivat de faptul că titulara cererii de restituire (contestatoarea) nu face parte din categoria persoanelor îndreptățite, așa cum sunt prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanța trebuia să verifice doar dacă măsura este conformă prevederilor legale, fără să facă analiza unor probleme de fond care nu au făcut obiectul dispoziției de respingere.
Reține instanța de apel, că hotărârea apelată este nelegală, deoarece nu există nici o normă similară dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., care să permită instanței investită cu judecarea contestației să procedeze la evocarea fondului, dacă notificarea a fost greșit respinsă ca inadmisibilă și să se substituie unității deținătoare, ignorând procedura administrativă obligatorie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria municipiului București care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că hotărârea atacată este greșită, deoarece în condițiile în care contestatoarea nu și-a dovedit calitatea de proprietară, dispoziția contestată este legală.
Arată recurenta că imobilul a fost revendicat și de F.I., că potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001 calitate procesuală pasivă are Primarul general al municipiului București și nu Municipiul București prin Primarul general și că în categoria persoanelor juridice prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu se include și contestatoarea.
De asemenea, se susține că dispoziția nr. 545/2002 emisă de Primarul general este legală în privința acordării de despăgubiri ce urmează a fi stabilite de Ministerul Finanțelor, conform art. 36 și art. 37 din Legea nr. 10/2001 și că, potrivit art. 18 lit. d) din lege, se stabilesc măsuri reparatorii numai în echivalent dacă imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente.
Criticile formulate de recurentă fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui text nu sunt incidente în cauză.
Așa cum corect s-a reținut prin hotărârea atacată C.E.C.A.P.P.P.T. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 927 din 10 aprilie 2003, emisă de Primarul general al municipiului București, dispoziție prin care notificarea formulată de contestatoare a fost respinsă ca inadmisibilă. Emitentul actului, redând în dispoziția contestată conținutul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a reținut că în raport cu dispozițiile acestei legi, care vizează numai restituirea bunurilor preluate de la persoane fizice sau juridice de drept privat, titulara notificării nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire.
Dispoziția contestată nu cuprinde mențiuni privind dreptul de proprietate al contestatoarei asupra imobilului și alte condiții prevăzute de lege pentru acordarea de măsuri reparatorii, iar prin hotărârea atacată s-a dispus anularea ei, fără ca instanța să stabilească măsurile reparatorii la care ar avea dreptul contestatoarea.
De aceea, susținerea recurentei că această dispoziție este legală, pentru că intimata-contestatoare nu a depus nici un act de proprietate asupra imobilului, nu este întemeiată.
Și în declarația de recurs pârâta-recurentă susține că reclamanta nu se încadrează în categoria persoanelor juridice prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care dispune „Ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile, societățile comerciale cu capital de stat, precum și cele privatizate potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi”.
Or, prin sentința instanței de fond, neapelată de pârâtă și prin decizia atacată s-a reținut că intimata, care este una și aceeași persoană cu cea înființată în anul 1905, se încadrează în categoria persoanelor juridice de drept privat prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din lege și nu în categoria persoanelor prevăzute de textul invocat de recurentă.
Susținerea recurentei că Municipiul București nu are calitate procesuală pasivă este irelevantă, deoarece în prezenta cauză acțiunea a fost formulată numai în contradictoriu cu pârâta-recurentă Primăria municipiului București, căreia i-a fost adresată notificarea.
În declarația de recurs se fac referiri și la dispoziția nr. 545/2002, precum și la faptul că, potrivit art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, se stabilesc măsuri numai prin echivalent dacă imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Dispoziția invocată de recurentă nu a făcut însă obiectul procesului, iar contestatoarei nu i-au fost acordate măsuri reparatorii nici prin dispoziția contestată și nici prin hotărârea atacată.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâtă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul general împotriva deciziei civile nr. 609 din 19 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2005.