Land recovery claim rejected for failure to prove ownership of specific plot boundaries and refusal to administer topographic evidence

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 713 din 9 septembrie 2003, Judecătoria Moreni, județul Dâmbovița a respins acțiunea formulată de reclamanta Primăria comunei Vișinești, județul Dâmbovița împotriva pârâtei Z.E., cerere de revendicare a unei suprafețe de teren de 500 mp.

Din probele administrate s-a reținut că reclamanta este proprietara unui teren în suprafață de 2100 mp situat în punctul Târgul Vișinești, teren pe care se află Căminul Cultural, dispensarul și postul 1 de poliție și în care nu se includ și cei 500 mp revendicați.

Curtea de Apel Ploiești, cu decizia civilă nr. 134 din 22 ianuarie 2004 a respins ca nefondate excepția privind lipsa calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâta Z.E. și apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 713/2003 a Judecătoriei Moreni.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a arătat că excepția invocată este nefondată față de dispozițiile art. 67 și art. 21 din Legea nr. 215/2001, iar acțiunea este de asemenea nefondată, deoarece probe au demonstrat că intimata-pârâtă stăpânește o altă suprafață de teren decât cea revendicată, pentru care a depus actul de partaj voluntar și vecinătățile celor două terenuri nu corespund.

În ceea ce privește proba cu expertiză, s-a subliniat că instanța a pus în discuție necesitatea efectuării unei astfel de probe, dar reclamanta a refuzat, considerând că nu este utilă.

Împotriva deciziei civile nr. 134 din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești a declarat recurs reclamanta, prin reprezentanții săi legali, fără a invoca nulitățile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Aceasta susține că ambele instanțe au greșit, reținând că cei 500 mp teren revendicați nu se încadrează în cei 2100 mp pe care se află căminul cultural, dispensarul și postul de poliție și care aparțin domeniului public.

Precizează că nu revendică terenul de 250 mp pentru care pârâta deține act de partaj voluntar ci o altă suprafață de 500 mp, care face parte integrantă din trupul de 2100 mp.

Cu privire la probatoriu, își arată nemulțumirea față de instanța de apel care nu a admis efectuarea unei expertize topometrice, deși este instanță devolutivă și poate dispune completarea probelor, stăruind prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului.

Pronunțându-se pe baza unui probatoriu incomplet, nu a lămurit situația dedusă judecății, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului.

Recursul este nefondat.

Acțiunea în revendicare este o acțiune reală a proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, prin care se urmărește predarea posesiunii bunului revendicat.

Pentru ca o asemenea acțiune să fie admisibilă, sarcina probei revine reclamantei, care trebuie să dovedească mai întâi că este proprietar al bunului, iar apoi că a fost deposedat de pârât.

În speță, reclamanta nu a făcut dovada că este proprietarul suprafeței de teren de 500 mp care potrivit actelor de proprietate a pârâtei are cu totul alte vecinătăți decât cei 2100 mp teren pe care se află căminul cultural, dispensarul și postul de poliție. Simpla afirmație că cei 500 mp s-ar afla în interiorul trupului de 2100 mp nu poate constitui o dovadă.

Instanța de fond a pus în discuție necesitatea efectuării unei expertize topometrice, care în raport de actele părților să identifice terenurile, vecinătățile, însă reclamanta a refuzat administrarea probei propuse, considerând că actele de la dosar sunt suficiente.

Împrejurarea că ulterior, respectiv în faza de apel s-a răzgândit, nu obligă instanța de apel la administrarea unui mijloc de probă, nesolicitat și chiar refuzat la fond.

Reclamantul nici nu a dovedit acoperirea terenului de către pârâtă, astfel încât instanța nu putea dispune completarea probelor peste voința acestuia. Rolul activ al instanței este limitat de posibilitatea părții de a dovedi ceea ce pretinde.

Mai mult, la cererea pârâtei a fost audiată martora M.V., care a declarat că terenul pe care îl stăpânește pârâta, este de 400 mp și a fost stăpânit înaintea acesteia de tatăl său, având alți vecini decât cei pretinși de reclamantă.

De altfel, este bine cunoscut că recursul se poate declara numai pe motive de nelegalitate, așa cum prevede art. 3042 și 3 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 101 din O.U.G. nr. 58/2003 și art. I pct. 7 din Legea nr. 195/2004 și nu pe netemeinicie, cum susține reclamanta.

Astfel fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Primăria Comunei Vișinești, județul Dâmbovița, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 134 din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Primăria Comunei Vișinești prin primar împotriva deciziei nr. 134 din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.