Negative conflict of jurisdiction over appellate competence in eviction cases under post-reform Code of Civil Procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) resolved a negative conflict of jurisdiction, ordering the Ploiești Court of Appeal to hear the appeal against a first-instance civil judgment on an eviction claim. The dispute arose after the Ploiești District Court ruled in favor of the landlord, the Ploiești Court of Appeal erroneously declined competence as *recur* (second instance) in favor of the Prahova Tribunal, and the Tribunal subsequently declined competence back to the Court of Appeal, citing that eviction cases do not fall under the Tribunal’s limited statutory mandate for appeals. The ICCJ determined that under Article 2(2) and Article 3(2) of the Code of Civil Procedure (as amended by Law 493/2004), appeals against decisions of the District Court in cases not expressly assigned to the Tribunals (such as divorce, judicial partition, or filiation) are within the competence of the Courts of Appeal, thereby establishing the Ploiești Court of Appeal as the proper appellate forum for the eviction action.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 pct. 2 C. proc. civ, art. 3 pct. 2 C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction over appellate competence in eviction cases under post-reform Code of Civil Procedure: The dispute arose after the Ploiești District Court ruled in favor of the landlord, the Ploiești Court of Appeal erroneously declined competence as *recur* (second instance) in favor of the Prahova Tribunal, and the Tribunal subsequently declined competence back to the Court of Appeal, citing that eviction cases do not fall under the Tribunal’s limited statutory mandate for appeals. The ICCJ determined that under Article 2(2) and Article 3(2) of the Code of Civil Procedure (as amended by Law 493/2004), appeals against decisions of the District Court in cases not expressly assigned to the Tribunals (such as divorce, judicial partition, or filiation) are within the competence of the Courts of Appeal, thereby establishing the Ploiești Court of Appeal as the proper appellate forum for the eviction action.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited to establish that the Tribunal lacks jurisdiction over the appeal in this eviction case, serving as the basis for resolving the conflict of competence.
Cited to determine that the Court of Appeal is the competent instance for hearing the appeal against the District Court's decision.
Full text
Asupra conflictului negativ de competență de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5187 din 22 iunie 2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă acțiunea în evacuare pentru lipsa titlului locativ, introdusă de reclamanta A.R. în calitate de locator împotriva pârâtei P.L., cu consecința evacuării acesteia din imobilul situat în Ploiești.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs la 27 octombrie 2004, pârâta P.L.
La 23 noiembrie 2004, prin încheierea pronunțată în ședința publică în dosarul nr. 9527/2004, Curtea de Apel Ploiești invocând din oficiu excepția necompetenței sale materiale, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Prahova.
Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a calificat calea de atac exercitată de pârâtă ca fiind apel și a socotit ca urmare că judecata este conform dispozițiilor art. II pct. 2 și 3 din Legea nr. 493/2004 de competența tribunalului.
Astfel sesizat, Tribunalul Prahova a socotit la rândul său că nu are competență în soluționarea căii de atac și prin decizia nr. 32 din 20 ianuarie 2005 și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Ploiești.
Pentru a hotărî astfel, instanța a socotit că potrivit art. 2 pct. 2 C. proc. civ., tribunalele au competența în apel, numai asupra apelurilor declarate împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii în cererile de divorț, de împărțeală judiciară, cele privind raporturile personale dintre părinți și copii, de filiație și în alte cauze expres prevăzute de lege, în sfera cărora nu intră evacuarea.
Totodată constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, s-a dispus înaintarea dosarului la această instanță pentru regulator de competență.
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 2 C. proc. civ. așa cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, aprobată prin Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004, ca instanțe de apel, tribunalele judecă numai apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, în cererile de divorț, în cele de împărțeală judiciară cu excepția celor nesupuse apelului, în cererile privind filiația și raporturile personale dintre părinți și copiii minori și în orice cazuri expres prevăzute de lege.
În același timp potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 2 C. proc. civ. așa cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, aprobată prin Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004, curțile de apel judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Așa fiind soluționarea apelului împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie în cererea de evacuare este netăgăduit de competența curții de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența Curții de Apel Ploiești de a soluționa apelul declarat de pârâta P.L. împotriva sentinței civile nr. 5187 din 22 iunie 2004 a Judecătoriei Ploiești.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2005.